Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Orăştie: expoziţia temporară Prelucrarea artistică a lemnului

17 September, 2011 - 30 October, 2011

Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Orăştie în colaborare cu Consiliul Judeţean Hunedoara, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, colecţionari şi meşteri populari din judeţul Hunedoara, vernisează sâmbătă, 17 septembrie 2011, la sediul muzeului din Orăştie, la orele 11,00, expoziţia temporară Prelucrarea artistică a lemnului.

Expoziţia este organizată cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, iniţiate de către Consiliul Europei şi Uniunea Europeană. Evenimentele organizate cu această ocazie au ca scop conştientizarea comunităţilor locale de existenţa şi valoarea patrimoniului naţional, de faptul că acesta trebuie pus în valoare, protejat şi conservat deoarece este parte a zestrei naţionale pe care avem datoria civică şi morală de a o transmite generaţiilor viitoare. De asemenea, publicul, prin obiectele expuse, trebuie educat în privinţa respectării şi promovării meseriilor tradiţionale care ne definesc profilul etnic şi care au contribuit în decursul timpului la dezvoltarea economică a comunităţilor locale şi naţionale.

Expoziţia cuprinde bunuri aflate în patrimoniului muzeului dar şi în colecţiile unor persoane particulare, unii dintre aceştia fiind şi meşteri şi creatori populari (Simu Grec din Haţeg şi Perţa Constantin din Homorod-Văleni). Unele piese vor fi inedite, altele doar reprezentative pentru creaţia populară românească, însă toate acestea constituind materializări ale creativităţii poporului român.

Publicul va putea vizita această expoziţie în perioada 17 septembrie – 30 octombrie 2011, zilnic, cu excepţia zilei de luni, între orele 10-18.

Biroul de Relaţii cu Publicul

Details

Start:
17 September, 2011
End:
30 October, 2011
Event Category:
Event Tags:
,

Organizer

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva
View Organizer Website

Venue

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Secția de Etnografie și Artă Populară Orăștie
Piața Aurel Vlaicu, Nr. 1
Municipiul Orăștie, Hunedoara Romania
+ Google Map

Leave a Reply

Your email address will not be published.