Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Oradea: expoziția Opriți timpul! la Cetatea Oradea, 28 septembrie – 31 octombrie 2021

28 septembrie, 2021 - 31 octombrie, 2021

Uniunea Femeilor din Bihor organizează, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, vernisajul expoziției Opriți timpul!, care va avea loc în data de 28 septembrie 2021, ora 16.00, la sediul Muzeului Orașului Oradea (Cetatea Oradea, P-ța Emanuil Gojdu nr.39-41). Expoziția face parte din proiectul Cetățeni activi la puterea a treia, coordonat de doamna ing. Miorița Săteanu, președinta de onoare a Uniunii Femeilor din Bihor și cetățean de onoare al municipiului Oradea. Proiectul prevede sărbătorirea în 1 Octombrie a Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, conform Rezoluției nr. 45/106/14.12.1990, adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și, totodată, a prilejuit alegerea membrilor Parlamentului Seniorilor.
Acțiunea pune în lumină semnificația și importanța acestei zile și urmărește promovarea respectului față de generațiile înaintașilor noștri și față de cei ajunși la vârsta senectuții. De asemenea, susține promovarea de către autoritățile locale și județene a valorilor morale și etice ale familiei tradiționale în care trăiesc vârstnici și contribuie la conlucrarea între generații.
Expoziția Opriți timpul! își propune să ofere un bun prilej pentru etalarea capacităților creative, îndemânării, iscusinței și bunei cunoașteri a tehnicii realizării unor obiecte de artă (în domeniul picturii, sculpturii, decorațiilor interioare, cusăturilor și broderiilor), obținute prin dăruirea și talentul persoanelor vârstnice.
Vă așteptăm ❤

Detalii

Începe:
28 septembrie, 2021
Se termină:
31 octombrie, 2021
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Țării Crișurilor – Oradea
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural
Cetatea Oradea, Str. Iancu de Hunedoara 10
Oradea, Bihor 410520 Romania
+ Hartă Google