Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Paris: Expoziția „Cadre de memorie. Obiecte care (ne) vorbesc”

29 noiembrie, 2017 @ 18:30 - 20:30 CET

Miercuri, 29 noiembrie 2017, Muzeul Național al Literaturii Române Iași va prezenta expoziția „Cadre de memorie. Obiecte care (ne) vorbesc” în cadrul unui eveniment special, găzduit de Institutul Cultural Român de la Paris (1 rue de l’Exposition, 75007).

Programul cuprinde o masă rotundă ce va debuta la ora 18:30, moderată de Cristina Hermeziu, jurnalist literar. Vor participa:

  • Barbara Cassin, scriitor și filozof: Des objets-récits. Le réseau de Maisons de la sagesse-traduire (Obiecte-povestiri. Rețeaua Maisons de la sagesse-traduire)
  • Cătălin Pavel, scriitor și arheolog: Le double apprentissage ou la biographie des objets (Dubla ucenicie sau biografia obiectelor)
  • Monica Salvan, jurnalist cultural: Objets et récits migratoires (Obiecte și povestiri migratorii)

Masa rotundă va continua cu vernisajul expoziției „Cadres de mémoire. Des objets qui (nous) parlent (Cadre de memorie. Obiecte care (ne) vorbesc), prezentată de Monica Salvan și Corneliu Grigoriu, în prezența autorilor Gabriel Badea-Păun, George Banu, Cristina Ion, Gabriela Lupu, Axia Marinescu, Basarab Nicolescu, Ovidiu Nimigean, Irina Teodorescu.

Expoziția este un proiect al Muzeului Național al Literaturii Române din Iași, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Paris și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, coordonat de Cristina Hermeziuși Monica Salvan, ilustrat de Corneliu Grigoriu, grafician. Aceasta va putea fi vizitată la Paris până în data de 29 decembrie 2017 și are ca punct de plecare obiectul ca revelator al apartenenței noastre culturale și al relației noastre cu lumea. Lucrările grafice utilizează extrase din mărturiile publicate în patru dosare tematice în revista „Dacia literară” (patru numere consecutive în 2016), sub titlul „Cartea migrațiilor. Obiecte în exil”. Douăzeci și patru de autori de origine română au fost invitați să răspundă la o serie de întrebări despre locul obiectelor „nomade” în viața lor, în relația cu societatea de origine și cu cea de adopție.

Expoziția „Cadre de memorie. Obiecte care (ne) vorbesc”  a fost prezentată și în Elveția, în cadrul celei de-a 5-a ediții a festivalului bienal „4+1 translatar tradurre übersetzen traduire”.

Detalii

Data:
29 noiembrie, 2017
Timp:
18:30 - 20:30 CET
Eveniment Category:
Sit web:
https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/evenimente/expozitie-mnlr-iasi-prezentata-la-paris/

Organizator

Institutul Cultural Român
Sit web:
icr.ro

Loc de întâlnire

Institutul Cultural Român Paris
1 rue de l’Exposition
Paris, Paris 75007 France
+ Harta Google
Sit web:
http://icr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *