- Acest eveniment a trecut.
Ploieşti: Expoziția «Lepturariu romînesc» – antologia ca discurs ideologic în cultura română modernă, 31 august – 5 octombrie 2026
31 august - 5 octombrie

Expoziția temporară «Lepturariu romînesc» – antologia ca discurs ideologic în cultura română modernă
O carte. Un dascăl. O generație. O parte esențială din povestea culturii române.
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, instituţie ce funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Prahova, invită publicul să descopere povestea uneia dintre cele mai importante lucrări dedicate culturii și literaturii române din secolul al XIX-lea: „Lepturariul românesc”, elaborat de cărturarul și profesorul Aron Pumnul între anii 1862–1865.
Conceput inițial ca manual pentru elevii români din teritoriile austro-ungare, „Lepturariul” a devenit o amplă antologie a scrisului românesc, reunind texte și informații despre peste o sută de scriitori, de la cronicari și autori religioși până la reprezentanți ai literaturii secolului al XIX-lea.
Valoarea acestei lucrări poate fi descoperită și în patrimoniul muzeului nostru. În colecția de carte rară a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova se păstrează trei dintre cele șase volume ale „Lepturariului”, achiziționate în anul 1959 de profesorul Nicolae Simache.
Dincolo de valoarea sa bibliografică, „Lepturariul” a avut un rol important în formarea unor generații de tineri și, în mod deosebit, în educația lui Mihai Eminescu, elevul lui Aron Pumnul. Studierea acestei lucrări i-a oferit poetului o profundă orientare către istoria și literatura națională.
Prin această prezentare, muzeul readuce în atenția publicului o personalitate care a militat pentru afirmarea limbii române și pentru păstrarea și transmiterea valorilor culturale către generațiile următoare.
Evenimentul este dedicat Zilei Limbii Române, marcată în fiecare an la data de 31 august, iar vizitatorii pot admira expoziţia până la data de 5 octombrie 2026, la sediul muzeului din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr.10.
Organizatori,
Amalia Nicoară – șef Serviciu Istorie
Luisa Popescu – bibliograf