Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Ploieşti: expoziția Punți nevăzute TREI ARTIȘTI DIN TIRASPOL | SVETLANA COJUHARI | GroMVas (MARINA GROSU) | IURI SALKO

17 mai, 2023 - 31 mai, 2023

Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” organizează miercuri, 17 mai 2023, ora 17.00, la sediul muzeului din Ploieşti, B-dul Independenţei nr. 1
vernisajul expoziției:
Punți nevăzute
TREI ARTIȘTI DIN TIRASPOL
SVETLANA COJUHARI
GroMVas (MARINA GROSU)
IURI SALKO
SVETLANA COJUHARI, născută în 1962, absolvă in 1980 Liceul Academic de Arte Plastice”Igor Vieru”, iar mai apoi Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea Arte Plastice si Design, în 1985, an în are devine profesoară la Școala de Arte Plastice din orașul Sloboziea, Ctinga Nistrului, Moldova, dar și artist plastic în cadrul atelierului de meșteșugărit „Mioara”.
Printr-o activitate artistică susținută, devine Membru activ al Asociației Internaționale a Lucrătorilor din Cultură și Artă; Membru al Comitetului de Organizare al Asociației de Creație KAMART, recunoașterea neîntârziind să apară, astfel că este distinsă cu Medalia de Merit pentru Educație, Cultură, Artă și Literatură.
Marina Grosu – GroMVas
Născută în 1984, Marina Grosu obține în 2010 diploma Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice, Chișinău cu specializarea – pictură de șevalet, în 2012 fiind absolventa unui masterat al aceleiași Academii. Din 2015 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.
Activitatea sa artistică se concretizează în participări la numeroase expoziții de grup atât la Tiraspol:
2015 – Exhibition of The Internatinal Symposium of Artists „KamArt”, Museum of History Tiraspol
2016 – Opening Exhibition of XI edition of The „KAMART”, OSCE Mission to Moldova, Tiraspol office, la Chișinău: 2015, 2018 – „Saloanele Moldovei”, Centrul Expozițional „C. Brâncuși”, Chișinău
2016, 2018 – „Eminesciana”, Centrul Expozițional „C. Brâncuși”, Chișinău
2016 – „Requiem 2016”, Centrul Expozițional „C. Brâncuși”, Chișinău
2016, 2017 – Annual show „Automnala”, Centrul Expozițional „C. Brâncuși”, Chișinău
2019 – XXXV-th Anniversary of Fine Art Departament of AMTFA, Centrul Expozițional „C. Brâncuși”
2017, 2019 – expoziție „Salonul de Primăvară”, Centrul Expozițional „C. Brâncuși”, Chișinău sau în Ro
2016 – workshop „Tradiție și Postmodernitate” Bujoreni
2016 – expoziție „Tradiție și Postmodernitate” Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, Râmnicu Vâlcea
2018 – expoziție „Podul de Artă”, Alexandra’s art gallery, București
Regăsim numele său în publicații de specialitate cum ar fi:
2021 – Catalogul plainerului Internațional pentru artiști plastici „Magiczne Miasteczko”, ediția XXI
2014 – Catalogul expoziției Simpozionului Internațional pentru pictori și iconografi, mănăstirea Înălțarea Domnului Noul Neamț , Chițcani 2014, R. Moldova
IURI SALKO
Născut în 1964, în orașul Krivoi Rog din Ucraina, absolvă în 1999 Universitatea de Stat Pridnestrovian Shevchenko, după care se stabilește la Tiraspol, în Moldova.
Din 2000 este Membru al Uniunii Artiștilor din Ucraina, iar din 2007 – Membru al Uniunii Artiștilor.
Desfășoară o activitate artistic efervescentă, cu o mare deschidere atât către zona natală – Ucraina, sau est europeană – Rusia, Turcia, Moldova sau România, dar și către zona extrem orientală – Coreea de Sud, Taiwan, precum și vest europeană – Olanda, Polonia, Italia.
Recunoașterea nu întârzie să apară:
2023. Cavaler al Ordinului de Onoare. Transnistria, Moldova;
2022. Laureat al Premiului Internațional al academicianului N. Zelinsky „Pentru umanism și altruism”;
2016. Medalia „Pentru merite în educație, cultură, artă și literatură”, Rusia;
2015. Laureat al Premiului International Artist Grand Prize Competition, Taipei, Taiwan;
2015. Whois Publisher Pricew, Premiul Palm Art, Domeniul Art Leipzig, Germania;
2014. Artistul Poporului din Transnistria, Moldova;
2013. Medalia Imperială „Jubileu al realizării naționale din 1613-2013”, Rusia;
2013. Certificat de onoare al Ministerului Culturii din Ucraina;
2013. „Palm de Aur”, Palm Art Award, Leipzig, Germania;
2011. Membru al Academiei de Științe și Arte Petrovsky, Sankt Petersburg, Rusia;
2010. MAE onorific „Pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor internaționale”;
2009. Membru onorific al Academiei Naționale de Arte Plastice, Brazilia;
2009. Medalia de aur, Competiția internațională de artă NAFA, Pokos de Caldas, Brazilia;
2008. Membru al Senatului Academiei Internaționale de Artă Contemporană, Roma, Italia;
2008. Lucrător de artă onorat, Kiev, Ucraina;
2008. Crucea fraticii internationale a cazacilor „Pentru renașterea spiritualității, caritate și mila”, SUA, Canada;
Medalia de argint, Premiul Cultur Internațional „Medusa Aurea Trophy”, Roma, Italia;
2005, 2007. Premiul I, Competiția Internațională de Ex-Libris, UNESCO, Bacău, România;
2003. Artist onorat al Transnistriei, Moldova;
2001. Ordinul „Crucea lui Michael Ahistratig”; Ucraina
2000. Sfera de cristal „POAART pentru pace”, Maribor, Slovenia.
Numele său este prezent în publicații de specialitate dintre care amintim:
„International Art Revolution Taipei”, Taiwan,
„Art Compass. Himmelblau”, Editura Art Domain Whois. Germania,
„50 de masterat în Imager realist, 2015-2016”, Editura Art Domain Whois. Germania,
„Artiști internaționali contemporani ex-libris”, Sousa & Braga, Portugalia,
„Târgul Internațional de Artă Rotterdam”, Global Art Agency Ltd. Oxford, Regatul Unit.
„Artiști importanți în lume”, World Wide Art Books Inc., SUA;
„Cine este cine în arta vizuală”, U.Goette, Domeniul artei, Leipzig, Germania,
„Il nottiziario della Accademia int’le d’arte moderna”, F.de Benedetta, AIAM, Italia,
„Peisajul real și reprezentarea sa picturală”, A. Borch, Universitatea de Ingineria Mediului și Științele Vieții, Wroclaw, Polonia,
„Pictor, Oglindă, Autoportret”, R. Levandowski, Artă fără frontiere, Cracovia, Polonia,
„Lumea levkasului”, în 3 volume, N. Storozhenko, Academia de Arte, Ministerul Culturii, Cernăuți, Ucraina,
„Uniunea Artistilor din Ucraina”, Kiev, Ucraina, 2001;
„Cine este cine”, Academia de Heraldică, Kiev, Ucraina, 2001;
„POAART pentru pace”, S. Niegovan, Ljubljana, Slovenia, 2000
sau albume autobiografice:
Album-monografie „Salko” I. Antonyuk, Tiraspol, 2005;
Iuri Salko, „Etapele vieții și creativității”, N. Okushko, PGU, RAEN, Tiraspol, PMR, 2004;
Pentru detalii, vă stă la dispoziţie Departamentul de Servicii educative, Relaţii Publice şi Documentare din cadrul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“
Tel.: 0244 52 22 64, fax: 0244 511375, e-mail: office@artmuseum.ro

Detalii

Începe:
17 mai, 2023
Se termină:
31 mai, 2023
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=685566270045300&set=a.537780598157202

Organizator

Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”
B-dul Independenței nr. 1 (O.P:1, C.P. 2)
Ploiești, Prahova 100028 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare