Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Programul multianual Adoptă o vietate de la Vivariul Muzeului Țării Crișurilor

18 March - 31 May

Programul multianual Adoptă o vietate de la Vivariul Muzeului Țării Crișurilor

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal derulează, din noiembrie 2019, un program multianual prin care oricine dorește poate adopta, de la distanță, un animal de la Vivariul instituției muzeale. Dorim să continuăm acest proiect pentru că, pe lîngă suportul real oferit pentru întreținerea și tratarea animalelor din Vivariu, participarea la acest program contribuie la creșterea empatiei copiilor, dar și a oamenilor adulți față de alte ființe. În Vivariu viețuiesc în prezent peste 40 de specii locale și exotice de păianjeni, insecte, pești, amfibieni, reptile și mamifere în 35 de acvarii, acvaterarii și terarii.

Anul acesta, adopția unui animal presupune ajutorul material acordat de către orice persoană fizică sau juridică, timp de un an de zile, cu o sumă dedicată îngrijirii și hrănirii animalului adoptat: 70 lei/an persoanele fizice, 150 lei/an persoanele juridice. De asemenea, ajutorul poate fi echivalentul sumelor menționate sub formă de hrană specifică pentru pești sau reptile, care trebuie să provină doar din magazinele specializate de acvaristică și teraristică.

Fiecare adoptator devine automat „nașul” vietății pe care o ia în grija sa, poate să îi dea un nume (care va fi pus la loc vizibil pe terariu sau acvariu) și îl poate vizita gratuit în fiecare lună. Nu există limită de persoane care pot adopta un animal de la Vivariul muzeului nostru.

Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0259/706101, secția Relații Publice şi Expoziţii, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 15.00 sau cu ocazia vizitării muzeului nostru.

Persoana de contact pentru înscrieri şi informaţii suplimentare este Lavinia Ungureanu, muzeograf la secția Relații Publice şi Expoziţii, responsabil de proiect.

Vă mulțumim pentru implicare!

Details

Start:
18 March
End:
31 May
Event Category:

Organizer

Muzeul Țării Crișurilor – Oradea
View Organizer Website

Venue

Muzeul Țării Crișurilor – Oradea
Str. Armatei Române nr.1/A
Oradea, Bihor 410087 Romania
+ Google Map
View Venue Website

Leave a Reply

Your email address will not be published.