Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

România: 360 – Incursiune virtuală în Patrimoniul național

14 august, 2012

Proiectul 360, incursiune virtuală în patrimoniul național, inițiat de Institutul Național al Patrimoniului, prin Departamentul Programe, Proiecte, metodologii, susținut financiar de Administrația Fondului Cultural Național, își propune, prin utilizarea unor mijloace inovative adoptarea unor metode moderne de punere in valoare a patrimoniului national, reprezentat prin 20 de monumente istorice, selectate de catre specialistii din domeniul cultural ca fiind reprezentative.

Cele 6 activitati ale proiectului au ca obiectiv general – cresterea gradului de acces a publicului la patrimoniul national, prin adoptarea unor metode de informare inovative.

Ca obiective specifice menţionam: afirmarea şi susţinerea identităţii culturale a acestui spaţiu de locuire prin prezentarea unor monumente istorice de incontestabilă valoare, prin utilizarea unor mijloace de informare preferate de acesta; creşterea numărului de consumatori de cultură prin oferirea unui răspuns adecvat cererii acestora; sprijinirea turismului cultural ca sursă de dezvoltare la nivel naţional; susţinerea instituţiilor culturale in rolul lor de protejare a patrimoniului.

Rezultatele proiectului sunt:

Un website interactiv, conţinând 20 de filme documentare şi 20 de tur-uri virtuale, fiecare având mai multe panorame 360 grade; 20 de panorame 360 grade postate pe website-ul Google Earth; 1000 copii ale CD-ului distribuite;

Un eveniment de lansare a website-ului; o conferinţă de presă; 5 apariţii in presă.

Manager de proiect

Dr. Daniela Mihai

dana.mihai@inmi.ro

https://360.inp.org.ro/

Details

Date:
14 august, 2012
Event Categories:
,
Event Tags:
,

Organizer

Institutul Național al Patrimoniului
View Organizer Website