România: Obiceiuri tradiționale de iarnă – Sf. Andrei

Caracterizată printr-o complexitate deosebită a actelor rituale legate de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în căsnicie, sărbătoarea Sf. Andrei este răspândită pe întreg teritoriul țării.
Începutul sezonului rece, al frigului și întunericului, precum și activitatea tot mai accentuată a lupilor, sunt semne ale haosului care precede venirea Anului Nou. Această zi este una propice pentru acte divinatorii și vrăji de ursită, previziuni meteorologice, la fel ca la sărbătorile mari care marchează un început.
Figura centrală a acestei sărbători este Sântandrei, o divinitate precreștină, personificare a lupului, peste care creștinismul a suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României. Sântandrei a preluat astfel numele și data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie).

Ziua Sf. Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă. Terminarea timpului autumnal este serbat la 30 noiembrie, cu unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular, Ajunul Sf. Andrei. Este momentul în care, după credințele populare, se pogoară pe pământ sfinții patroni ai lupilor, Petru și Andrei, și se dezlănțuie forțele malefice reprezentate de strigoi și de lupi.
Punctând un început, această noapte este una puternic marcată de sacru, astfel explicându-se manifestările specifice acestei sărbători: coborârea spiritelor morților precum și luptele nocturne ale strigoilor și strigoaicelor care fură mana laptelui și a câmpului. Remediile cele mai eficiente pentru a contracara acțiunea acestor spirite neliniștite erau: sarea, macul, cânepa și usturoiul.

Versiunea integrală pe cimec.ro