Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

România: Zilele Europene ale Patrimoniului

18 September, 2010

Zilele Europene ale Patrimoniului

Ediţia a XVIII – a, 2010

 

În fiecare an, în septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului,(ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europeane. Din 1992 şi în România, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice protejate cât şi situri sau zone mai puţin cunoscute, care în mod obişnuit nu sînt accesibile publicului larg. Evenimentele culturale organizate cu acest prilej, se adresează tuturor cetăţenilor, cărora le oferă un mediu istoric atractiv, stimulant, pentru comunicarea interpersonală. Apropierea faţă de patrimoniul cultural conştientizează sentimentul de apartenenţă comună la valorile ţării, ale regiunii, oraşului sau mediului rural şi îmbogăţeşte diversitatea societăţii noastre, contribuind la mai buna înţelegere mutuală între cetăţeni.

Rolul patrimoniului cultural în viaţa comunităţilor locale este tema, propusă, sub care se vor desfăşura evenimentele culturale în România şi reflectă legătura cetăţenilor cu monumentele istorice din localitatea lor, din comunitatea lor culturală. Tema constituie o contribuţie, din perspectiva patrimoniului cultural, la anul european de luptă împotriva sărăciei şi a marginalizării sociale.

Patrimoniul poate fi folosit ca element catalizator pentru coeziunea socială şi promovarea responsabilităţilor cetăţenilor pentru mediul lor de viaţă. Fiecare comunitate asociază patrimoniului cultural anumite valori cu care se identifică.

În cadrul dezvoltării durabile, patrimoniul cultural constituie o resursă posibil de utilizat , în scopul creşterii prosperităţii locuitorilor

Scopul evenimentelor Z.E.P este de a sensibiliza cît mai mulţi cetăţeni privind cunoaşterea şi respectarea patrimoniului lor cultural

Publicul ţintă al evenimentelor Z.E.P. este constituit din cetăţenii obişnuiţi, care aucunoştinţe comune despre monumentele istorice .

Ca şi în anii precedenţi, cu prilejul Z.E.P., Direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural (DCCPCN) au rolul de a coordona evenimente culturale pe raza teritoriului lor de competenţă şi evenimentele anunaţate de aceste institurii publice deconcetrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional sunt evidenţiate în tabelul de mai jos.

.

Evenimente culturale proiectate a avea loc cu prilejul

ZILELOR EUROPENE ALE PATRIMONIULUI (ZEP)

Editia a XVIIIa –

Nr

crt

Denumire eveniment

cultural

Organizator Localizare

Adresa

Ziua

si ora

Persoana de contact

Nr. telefon

0 1 2 3 4 5
Judeţul ARAD
1 Cetatea Aradului

Patrimoniul

Cultural European

Organizatori -Primaria Municipiului Arad , Centrul cultural Judetean Arad , Asociatia PRO URBE,Biroul de Informare al Consiliului Europei Arad ,Bulevardul revolutiei 75, 310130 Arad, Cetatea Aradului Data 18 09 2010 orele 10-18 Grosan Nora ,consilier Bir activ cult Primaria Arad
tel 0257 284334, mobil 0740 823095
Judeţul Bistriţa-Năsăud
Centenarul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Expoziţia cu opera lui Norbert Thomae

Simpozionul „Viaţa între şi dincolo de ziduri

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud Municpiul Bistriţa

Str.gen Grigore Bălan 19

17.09.2010

Ora 16,00

Corneliu Gaiu

0745605633

Judeţul Brăila
Patrimoniul arhitectural-creaţie istorică şi valoarea contemporană DCPN Brăila şi DCPN Galaţi Zonele istorice din Brăila şi Galaţi.În jud.Brăila Mănăstirea Măxineni

În jud.Galaţi monumentele istorice din zona centrală

18.09.2010

Ora 10,00

Arh.Marcian

Roman,

Viorel Vlad

0239/611505

„Brăila de-a lungul timpului” Primăria Municipiului Brăila în colaborare cu Palatul Copiilor şi Liceul de Artă” Hericlea darcle” Leonard Başturescu

0239 /694947

0770 969593

Expoziţie de carte

masa rotundă

în parteneriat cu Serviciul judeţean Brăila al arhivelor Naţionale şi Protoieria Brăila Biblioteca judeţeană „Pnait Itrati”-colecţia speciale

Str,Belvedere 3,

Brăila

18.09.2010

Ora 12,000

Ion Volcu

0239/613147

judeţul GALAŢI
Tehnici de restaurare-freca şi tempera Muzeul de Artă Vizuală Galaţi Galaţi, str.Domnească 141 18.09.201ora 11,00 Mihaela Lefterache

0236/413452

„Etos-ul Dunării de Jos” Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Muzeul satului Pădurea Bârboavele 18.09.2010orele 10,30-17,00 Eduard Mihalcea

0236/418400

„Uncenici la porţile credinţei”-expoziţie concurs de artă plastică Biblioteca Municipală „Ştefan Petică-Tecuci Tecuci, str.Republicii 11 1-19.09.2010 Manueal Cepraga

0236 820365

Patrimoniul arhitectural-creaţie istorică şi valoare contemporană DCPCN Galaţi şi DCPCN Bărila Galaţi: Biserica „Precista!, jud.Brăila,: Mănăstirea Măxineni 18.09.2010

Orele 9-19

Sergiu Dumitrescu

0236 411208

Tecuci-Istorie şi arhitectură Muzeul mixt

Şcoala Gimnazială nr.1 Umbrăreşti

Protoeria Tecucu 17.09.2010

Ora 12,00

Hurjui Mirela

0236 811672

Pietre la hotarele spiritualităţii- Grogore Patrichi Smulţi Muzeum mixt Şcoala de Arte şi Meserii „Ion Petrovici”, Tecuci Şcoala de Arte şi Meserii „Ion Petrovici” Tecucu 16.09.2010

Ora 12,00

Lucia gologan

0236 817787

Patrimoniul cultural local-O mărturie pentru viitor Casa de Cultură Tecucu Tecuci, Casa de Cultură, sala „Iona Popovici”, str.1 Decembrie 1918, nr. 62 18.09.2010

Ora 10.00

Viorel Burlacu

0236 820449

Aspecte din istoria românilor în documentel patrimoniale-expoziţie de carte veche şi grafică Biblioteca „V.A.Urechea” Galaţi, secţia colecţii Biblioteca „V.A.Urechea” Galaţi, sala Mihai Eminescu 15.09 -15.10.2010 Oneţ valentina

0732190567

Judeţul Covurlui în hărţile vechi-expoziţie de hărţi Biblioteca „V.A.Urechea” foaierul sălii Mihai eminescu
Obiecte vechi de patrimoniu-valoare lor în cadrul minorităţilor naţionale di judeţul Galaţi-Covurlui Consiliul Judeţean Galaţi

Biblioateca „ V.A. Urechea”

„V.A.Urechea” Galaţi, sala Mihai Eminescu 17.09.2010,ora 11,00 Diaconeasa Florina

0732334661

Judeţl CĂLĂRAŞI
Simpozion: „Patrimoniul cultural calarasean – organizat la Centrul Scolar si Cultural de Jurnalism” Directia Judeteana pt. Cultura si Patrimoniu National Calarasi (DJCPN), Centrul Scolar si Cultural de Jurnalism Calarasi (CESCUJUR) Centrul Scolar si Cultural de Jurnalism – Liceul Danubius Calarasi 18 sept. 2010

Ora 11.00

Sorin Danciu

0242-315383

0722 460730

Florin Radulescu

0242-315383

0726-358872

Editarea Ziarului „Patrimoniul calarasean” DJCPN Calarasi Judetul Calarasi 18 sept. 2010 Sorin Danciu

0242-315383

0722 460730

Florin Radulescu

0242-315383

0726-358872

Emisiune TV: „Calarasi – Patrimoniu cultural” DJCPN Calarasi,

Jurnalul de Calarasi

Studio TV „Calarasi1” 18 sept. 2010

Ora 18.00

Sorin Danciu

0242-315383

0722 460730

Florin Radulescu

0242-315383

0726-358872

„ZIUA PORTILOR DESCHISE” – Vizitarea monumentului istoric „Casa Ana si Marinache Popescu” aflata in actiune de RESTAURARE DJCPN Calarasi DJCPN Calarasi 18 sept. 2010

Ora 10.00

Sorin Danciu

0242-315383

0722 460730

Radulescu Florin

0242-315383

0726-358872

Expoziţie de carte: “Patrimoniul cultural universal UNESCO” Biblioteca Jud.“Al.Odobescu” Călăraşi,

Bibliotecile comunale:

Ciocăneşti, Borcea,Grădiştea, Roseţi, Curcani

Bibl.Jud-Sala de Lectură,

Bibliotecile com:

Ciocăneşti,

Borcea,

Grădiştea,

Roseţi,

Curcani

18 sept. 2010

ora 10.00

Păun Gilda

0242-16011

Macovei Adrian

0242-16757

Matineu de minivacanţă:

,, Monumente de patrimoniu din Europa protejate de UNESCO” – vizionări filme documentare

Biblioteca Jud.“Al.Odobescu” Călăraşi,

Bibliotecile com:

Ştefan cel Mare,

Perişoru

Biblioteca Jud-Secţia Copii,

Bibl. com:

Şt. cel Mare,

Perişoru

18 sept. 2010

ora 11.00

Rotaru Nicoleta

0242316757

Macovei

Adrian

0242-16757

Expunere:

,,Zilele Europene

ale Patrimoniului –

obiective şi principii”

Biblioteca Jud.“Al.Odobescu” Călăraşi,

Bibliotecile com:

Cuza Vodă,

Fundulea

Biblioteca Jud-Filiala

,,Orizont”,

Bibl.com:

Cuza Vodă,

Fundulea

18 sept. 2010

ora 10.00

 

Bratu Maria

0242-34691

Ghiţă D-tru

0242-16757

Muzica de Fanfara Centrul Cultural Judeţean Călăraşi Sediul Directiei Jud. pt. Cultura si Patrimoniul National Calarasi, Str. 13 Decembrie, nr. 9

(clădire monument istoric aflată in restaurare)

18 sept. 2010

ora 11:00

Liviu Anghel

0721920920

Judeţul Dâmboviţa
Importanţa restaurării „Curţii Domneşti” în viaţa comunităţii locale Complexul Muzeal Naţional „Curtea Domnească”, Târgovişte Târgovişte, str, Justiţiei 7 18.09.2010

Ora 10,30

Dir. Ovidiu Cârstina
Concurs în parteneriat cu Primăria Târgovişte în vderea realizării unor indicatoare pentru semnalizarea monumentelor istorice din Târgovişte 18.09-01.12.2010
Judeţul MEHEDINŢI
Vernisajul expoziţiei temporare: Oaspeţi ai muzeului”Colecţia prof.Grigore de la Eşealinţa Muzeul Regiunii Porţilor de Fier Str. Independenţei2, Drobeta Turni severin 18.09.2010 Dr.Sorina Matache

0252312177

Vizite gratuite în incinta Muzeului regiunii Porţilor de Fier şi la Castrul Roman Drobeta
Expoziţie de carte veche Biblioteca judţemnă I.G.Bibicescu Drobeta Turnu-Severin,

Bd.Carol 4

18.09.2010

Ora 12,30

Dir.Raluca Graf
Judeţul Prahoova
Microrxpoziţie carte veche Muzeul de judeţean de istorie şi arheologie Prahova Municipiul Ploieşti

Str.Toma Caragiu 110

18.09.2010

Ora 11,00

– Mihai Dumitrache

-Doru Mareş

0244/522656

Matrineu muzical”Timpul în muzica clasică” audiţii muzicale, videoproiecţie la Muzeul Internţional de Orologerie din Chaux de Fonds şi muzeul Patek Philippe din Geneva Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”

Ploieşti

Municpiul Ploieşti, str. Nicolae Simache 1 18.09.2010,

ora 11,00

-Elisabeta Savu

-Carmen Banu

0244/542861

Matineumuzeal „patrimoniul cultural-dialog între trecut şi prezent” Casa de târgoveţi din sec.XVIIi-XIX Municipiul Ploieşti str.Democraţiei2 18.09.2010

Ora 11,00

-Bogdan Voicu

-Mihaela Ioniţă

0244/522914

Expunere „Europa –patrimoniu cultural comuna” Muzeul „Paul Constantinescu” Municipiul Ploieşti str.N.Bălcescu15 18.09.2010

Ora 11,30

-Alexandru Bădulescu

-Mihaela Ştefănescu

0244/522914

Expoziţie de manuscrise inedite ale poetuluiNichita Stănescu şi audiţţie din lirica poetului Muzeul Niichita Stănescu Municipiul Ploieşti

Str.N.Sănescu 1

18.09.2010

Ora 10,30

-Carmen Cuef

-Ioana Roşu

0344/100768

Matineu muzeal

” Prietenii literare”: Cezar petrescu , Ionel şi Păstoreş Teodoreanu

Muzeul memorial „Nichits Stănescu” Oraşul Buşteni Str.Tudoe Vladimirescu 2 18.09.2010

Ora 10,30

Eugenia Teleanu

0244/321080

Matineu muzeal „ Complexul arhitectural Brebu”-patrimoniu cultural naţional, expunere şi videoproiecţie Muzeul „Casa Domnească”, Brebu Comuna Brebu 18.09.2010 -Răzvan Radu+0244/357731
Conferinţă „Casa şi grădina Valahă” Conacul „Belu”, Urlaţi Urlaţi, str.Orzoaia de Sus 12 17.09.2010

Ora 11,00

-M.Ghiţă Mateucă

0722653055

Patrimoniul cultural local-cunoaştere şi valorificare

(dezbatere, aplicaţie practică)

Muzeul Judeţean de Ştiinţele naturii Prahova Muzeul Natura Văii teleajenului-Vălenii de Munte 18.09.2010
Expoziţie de graficăâ”Nicolae Tonitza” Muzeul Judeţean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” Prahova Municipiul Ploieşti, Bd.Independenţei1 18.09.2010 Dir.adj.

Alice Neculea

0244/522264

Expoziţie şi simpozion

„Buzăul-istorice şi tradiţie petrolieră”

Muzeul Naţional al Petrolului Municipiul Ploieşti

Str.dr.Bagdasar8

16.09.2010

Ora 17,00

Gabriela Tănăsescu

0722280768

Judeţul SĂLAJ
Patrimoniul cultural – element de identitate locală Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

Primăria Comunei Pericei

Pericei 11 09. Horia Pop – cercetător, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

0745316999

Satul natal în opera lui Ioan Sima – simpozion ştiinţific Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

Primăria Comunei Pericei

Pericei 11 09.2010. Szabo Attila

muzeograf, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

07446032432

Biserică şi societate în sec. XIX-XX. 200 de ani de la înfiinţarea Vicariatului Silvaniei (1810-2010) – sesiune de comunicări ştiinţifice Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău Şimleu Silvaniei 18-19 09.. Marin Pop

cercetător, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

0743849695

Cartea de Blaj şi edificarea naţională: Politici de difuzare (1747-1984) – Expoziţie Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău Şimleu Silvaniei 18 09. – vernisaj Ioan Oros

cercetător, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

0745365175

Statui şi busturi ale personalităţilor sălăjene pe teritoriul judeţului Sălaj – prezentare şi vizionare Biblioteca Judeţeană Ioniţă Scipione Bădescu Sălaj Zalău

Sala de Lectură şi Secţia Media

Sept. 2010 Florica Pop – director BJS

0741214464

Monumente istorice închinate martirilor sălăjeni – prezentare şi vizionare Biblioteca Judeţeană Ioniţă Scipione Bădescu Sălaj Zalău

Sala de Lectură şi Secţia Media

Secţia Împrumut pentru Copii

Sept. 2010 Florica Pop – director BJS

0741214464

Patrimoniul cultural local în scrierile sălăjenilor – Expoziţie de carte Biblioteca Judeţeană Ioniţă Scipione Bădescu Sălaj Secţia Împrumut pentru Adulţi Sept. 2010 Florica Pop – director BJS

0741214464

Scrieri despre Sălaj – prezentare şi expoziţie de carte Biblioteca Judeţeană Ioniţă Scipione Bădescu Sălaj Sala de lectură Sept.2010 Florica Pop – director BJS

0741214464

“Comemorarea martirilor”

Pelerinaj Bădăcin-Sighet

Parohia greco-catolică Bădăcin

Congregația

“Don Orione” Oradea

Casa Memorială “Iuliu Maniu”

Bădăcin, nr. 3

22 08-2 .09 Preot

Cristian Borz

0260/678956

0765276302

Zilele Culturii şi Patrimoniului Sălăjean – Premiile Culturale Sălăjene D.J.C.P.N. Sălaj Sala de expoziţii a D.J.C.P.N. Sălaj Oct. 2010 Doina Cociş

Director executiv DJCPN Sălaj

Deschiderea ZEP 2010, Simpozion: Rolul Patrimoniului cultural în viaţa comunităţilor locale D.J.C.P.N. Sălaj Sala de expoziţii a D.J.C.P.N. Sălaj 18 09.. 2010 Doina Cociş

Director executiv DJCPN Sălaj

Judeţul VRANCEA
Lansare de carte

Ştefan Lemeny

DCPNVN

Instituţia Prefectului Vrancea

Mănăstirea Mera, satul Mera 18.09.2010

Pra 10,00

Director Florin Micu Iliescu

0237/226201

Lansare pachet de produse culturale de patrimoniu:

-trasee cultural turistice (DVD)

Poster afiş cu obiective reprezentative pentru patrimoniu cultural naţional al judeţului Vrancea

Sediul din str.Nicolae Titulescu 1,

Municipiul Focşani

20.09.2010

Ora 10,00

Amplasare de indicatoare la 20 de monumente istorice Mănăstirea Dălhăuţi, com:Caragiale, Mănăstirea Sihastru, com.Ploscuţeni, biserica din lemn Sf.paraschiva com.Valea sării, Biserica din lemn Sf.Nicolae –Prisaca, com. Valea Sării. 23.09.2010
Vernisajul expoziţiei foto-documentare „Obiective de patrimoniu cultural din judeţul Vrancea-monumentele istorice restaurate şi cele care necesitaă lucrări Instituţia prefectului

Vrancea

24 -30.09.2010
Fosile-obiective de patrimoniu cultural natural Muzeul

„Vasile Pârvan” Bârlaad

Str. Republicii 235

Bârlad

18.09.2010

Ora 11,00

Laurenţiu Ursaachi

0235/404747

Expoziţie de fotografie şi pictură Casa Corpului Didactic Sediul din Vaslui 18.09.2010

Ora 11,00

Huiban Andrei

0744560229

Sediul din Bârlad
Sediul din Huşi
Sediul din Negreşti

Organizer

Ministerul Culturii și Identității Naționale
View Organizer Website