Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Sibiu: Asta știu eu despre satul meu. Proiect de implicare culturală, educațională și socială

8 august - 10 august

Asta știu eu despre satul meu

Proiect de implicare culturală, educațională și socială

 

În perioada 8 – 10 august, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, desfășoară prima etapă a proiectului Asta știu eu despre satul meu, finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, în cadrul ariei tematice educație prin cultură. Adresat elevilor ciclului primar și gimnazial din trei localități din mediul rural  – Nou Român, Copșa Mare și Valea Viilor, proiectul este o continuare a inițiativei Muzeului ASTRA de implicare în zonele defavorizate cultural, în care participarea locuitorilor la actul cultural este limitată, începută în cadrul programului Muzeul se implică în județ.

,,Prin ateliere de storytelling și joc de rol, educație antreprenorială, sesiuni de instruire în arta fotografică și documentare, copiii vor fi inițiați în munca de cercetare, ca mai apoi să investigheze și să descopere, în satul lor, lucruri de valoare, care merită să fie păstrate și transmise mai departe (patrimoniu construit, meșteșuguri, obiceiuri, personalități/personaje, rețete de bucate, povești sau legende locale).  Această primă etapă va consta într-o vizită în fiecare dintre cele trei localități cu scopul de a prezenta proiectul în cadrul comunității și de a-i instrui pe cei 60 de elevi participanți cu privire la activitățile ce urmează a se derula. Meșteșugarii și meșteșugurile, casele tradiționale, cadrul natural și gastronomia locală vor fi descoperite și redescoperite de către copii cu sprijinul celor trei echipe de lucru formate fiecare din patru specialiști din partea muzeului și câte un voluntar.”, a declarat Diana Roman, coordonator proiect

Elevii vor realiza o hartă a comorii, plecând de la locul preferat din sat, vor descrie obiceiurile satului și vor învăța să realizeze scurte texte descriptive prin care să își promoveze propria localitate. Toate informațiile și noile aptitudini dobândite de copii vor fi valorificate în cadrul expozițiilor realizate de aceștia în fiecare din cele trei localități.

Proiectul cultural este co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național cu suma de 61.000 lei.

 

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Cosmin Călinescu

Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu

Tel.: 0721579684

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.