Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Sibiu: Ateliere de confecţionat mărţişoare la C. N. M. „ASTRA”

26 februarie, 2010

Prima zi de primăvară sărbătorită la C. N. M. „ASTRA”

În fiecare an de 1 Martie oamenii reuşesc să- şi recapete optimismul, credinţa şi sporul în toate lucrurile. Odată cu apariţia primului ghiocel, apare şi primul semn al sosirii primăverii. În această zi deosebită dăruim mărţişoare persoanelor dragi, semn al dorinţei ca acestea să fie fericite, sănătoase şi cu mult noroc.

Muzeul „ASTRA”, în cadrul programului de pedagogie muzeală pe care îl desfăşoară, a organizat ateliere de confecţionare a mărţişoarelor tradiţionale. Astfel, timp de două săptămâni, aproximativ 600 de elevi de la diferite şcoli din Judeţul Sibiu au învăţat, cu ajutorul responsabililor de pedagogie muzeală şi a cadrelor didactice care i-au însoţit, o nouă metodă de confecţionare a mărţişoarelor. Acestea au fost realizate din diferite feluri de boabe (boabe de fasole, chimen, muştar, piper etc.), seminţe (seminţe de floarea- soarelui, de bostan etc.) şi flori uscate.

La aceste ateliere au participat şi aproximativ 300 de elevi cu dizabilităţi proveniţi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 şi Nr. 2 din Sibiu şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Turnu Roşu.

Dintre toate mărţişoarele vor fi selectate cele mai frumoase şi va fi organizată o mini- expoziţie în holul Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder”, care poate fi vizitată până în data de 15 Martie.

Venirea primăverii se reflectă şi în expoziţia cu vânzare de obiecte realizate de copii şi tineri cu dizabilităţi din toată ţara, de la parterul Casei Artelor (boxa din dreapta). Mărţişoare, felicitări, iconiţe, ştergărele, lumânări, obiecte decorative şi multe alte minunăţii confecţionate cu multă trudă aşteaptă să fie preţuite şi achiziţionate, la preţuri modice de Dumneavoastră. Ne puteţi vizita de marţi până duminică între orele: 9,00-17,00.

Fie ca aceste minunăţii să vă aducă primăvara în suflet!

Adriana Capotă- coordonator pedagogie muzeală

Mihaela Mondoc- muzeograf

Ovidiu Baron

Sef Serviciu Marketing-Pr-Pedagogie Muzeala

Complexul National Muzeal „ASTRA”

Tel: +40 269 21 80 40 Fax: +40 269 21 80 60

www.muzeulastra.rowww.muzeulastra.com

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Details

Date:
26 februarie, 2010
Event Categories:
, ,
Event Tags:
,

Organizer

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
View Organizer Website

Venue

Complexul Național Muzeal „ASTRA” – Sibiu
Piaţa Mică nr. 11 - 12
Sibiu, Sibiu 550182 Romania
+ Google Map
View Venue Website