Sibiu: Compexului Naţional Muzeal „ASTRA”. Tradiţia exploatării chihlimbarului în România

Traditia exploatarii chihlimbarului in Romania. Muzeul Astra a reconstituit o gospodarie-atelier in Dumbrava Sibiului.

Chihlimbarul în România. Gospodăria-atelier de prelucrare a chihlimbarului din Colţi, judeeţul Buzău – O noutate în muzeele etnografice în aer liber din România

Chihlimbarul este o răşină fosilă provenită din unele specii de pin având culoarea caracteristică galbenă ca mierea sau ca ceara, fiind uneori brun-roşcat sau verde-negru. Se topeşte la 300 grade C, arde cu flacără, se dizolvă în solvenţi organici şi se electrizează prin frecare. Prezintă incluziuni diverse (gazoase, pământoase, lichide, insecte, resturi de insecte sau plante) bine conservate, fenomen ce s-a produs acum 60-40 milioane de ani. Chihlimbarul este un produs al coniferelor în stare patologică variind în ceea ce priveşte compoziţia şi prezentarea după vârsta şi starea arborelui secretor, după anotimpul, locul, condiţiile atmosferice şi alte circumstanţe în care se secretă răşina.

Chihlimbarul, ca materie primă pentru fabricarea de amulete şi podoabe era deja folosit de acum aproape 12.000 de ani. Primele podoabe de chihlimbar aveau ca model bijuterii cunoscute anterior, realizate din alte materiale

Descoperirile acestei răşini semipreţioase au fost întâmplătoare. Cele mai mari cantităţi, în ţara noastră, s-au obţinut în zona Buzăului, unde în secolele XIX – XX s-a trecut la o exploatare organizată. Primele date despre existenţa chihlimbarului în Munţii Buzăului o avem de la contele rus Demidov, în 1837 impresionat de ambra de Buzău, străbate Valea Sibiciului şi Valea Boului.

Prima atestare documentară cu privire la folosirea chihlimbarului în zonă datează din perioada lui Mihnea Vodă, când în timpul unei vizite, împreună cu soţia sa, la biserica din Aluniş oferă o danie ce cuprindea şi o uşă încrustată cu mai multe bucăţi de chihlimbar.

Exploatarea organizată a chihlimbarului din spaţiul românesc s-a făcut numai în zona Sibiciu şi Colţi. Ministerul Minelor şi Petrolului a extras în perioada interbelică, timp de mai mulţi ani, chihlimbar cu rezultate de la 60 kg până la 130 kg anual.

Primele ateliere pentru prelucrarea chihlimbarului datează de la mijlocul secolului al XIX-lea şi sunt deschise de sculptorii şi bijutierii din zonă, chihlimbarul era obţinut prin achiziţionare de la localnici. Cu timpul localnicii devin adevăraţi meşteri ai acestei arte. Fasonarea chihlimbarului se făcea cu ajutorul unui polizor cu plăci de coriodon şi glaspapier.

Frumuseţea coloritului, luciul, transparenţa şi raritatea au plasat chihlimbarul din timpurile îndepărtate în rândul pietrelor magice, devenind amuletă. Chihlimbarul era folosit la „tămăduirea a orice” asemenea aspirinei. Astfel, chihlimbarul lichid calmează toate sângerările, opreşte vărsăturile, scurgerile de puroi, are efect pentru cataractă şi pentru bolile amigdalelor; o cantitate foarte mică este benefică pentru problemele urinare. Purtat la gât apăra împotriva febrei şi a altor suferinţe; măcinat şi amestecat cu miere de albine apăra vederea; sub formă de praf alina durerile de stomac. În farmacia homeopată poloneză se găseşte un unguent cu chihlimbar şi tinctură de chihlimbar folosit împotriva durerilor reumatice, nevralgiilor şi bolilor articulare.

Muzeul Judeţean Buzău începe să strângă obiecte de chihlimbar şi etnografie din comuna Colţi încă din 1979, iar la 14 Iunie 1980 deschide o expoziţie de peste 270 de piese brute şi prelucrate. Chihlimbarul românesc a dobândit renume internaţional în secolul XIX, odată cu moda confecţionării de accesorii pentru fumat din răşini fosile. Se credea că folosirea chihlimbarului împiedică transmiterea germenilor, făcându-l astfel materialul ideal pentru ţigarete, muştiucuri de pipă sau narghilele.

În cea mai mare parte, chihlimbarul era adunat de către localnici şi exportat în stare brută la Viena şi Istambul.

În colecţiile din străinătate există numeroase piese de rumanit de dimensiuni, forme şi culori diferite: broşe, dragon sculptat, maimuţă, peşte sculptat, personaje biblice etc.

Moda a fost sprijinită considerabil de atenţia dată chihlimbarului românesc în sfârşitul sec XIX şi începutul secolului XX de către familia regală. Medalioane, cercei şi accesorii pentru fumat confecţionate din chihlimbar românesc şi-au făcut loc ca daruri regale oferite oamenilor de seamă din întreaga lume. Azi, multe din aceste piese sunt obiecte de muzeu dar din când în când mai apar în licitaţii atunci când unele colecţii vechi sunt vândute pe piaţă. Preţurile oferite depind de cei prezenţi şi de raritatea obiectelor.

Căutarea chihlimbarului nu a reprezentat niciodată o preocupare permanentă a locuitorilor din zona Văii Boului şi a Văii Sibiciului. Perioadele în care ieşea la iveală chihlimbarului erau primăvara, când vegetaţia era la început şi după ploi mai intense ce provocau surpări ale malurilor. Instrumentarul era unul cât se poate de rudimentar (sapă şi crampăn), exploatarea industrială fiind foarte dificilă datorită fragilităţii filonului de chihlimbar. Se duceau după chihlimbar femeile şi copiii şi mai rar bărbaţii, iar descoperirea unei pietre mai mari reprezenta un bun folosit în momentele grele ale familiei. După ce sunt lustruite cu glaspapier şi o pânză dură (prelucrarea se făcea foarte rar în ateliere specializate), pietrele erau purtate la gât într-un săculeţ de pânză ca apărător împotriva bolilor sau se ţineau în „casa mare”, aproape de icoană. Şi astăzi chihlimbarul este folosit în tratamentul diferitelor boli: dizolvat în ţuică se ia câte o linguriţă în tratamentul suferinţelor de rinichi, de stomac, reumatism, gripă ş.a. Aceeaşi soluţie se aplică pe compresii în afecţiunile externe (răni, iritaţii, conjunctivite, muşcături de animale, bătături etc.).

În cadrul preocupărilor Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului de a reprezenta cât mai fidel civilizaţia populară, se înscrie o nouă reconstrucţie începută anul 2006 şi aflată spre finalizare în primavara anului 2008. Este vorba de o gospodărie reprezentativă pentru prelucrarea chihlimbarului din satul Aluniş, comuna Colţi, judeţul Buzău. Satul Colţi este singurul sat din România specializat in prelucrarea acestei resurse a subsolului, iar expunerea aceastei gospodării-atelier reprezintă o premieră pentru muzeele în aer liber din România.

Casa cu etaj adăposteşte la primul nivel un atelier dotat cu strung cu pedală, un polizor cu curea, unelte de prelucrat chihlimbarul, bucăţi de rocă cu filoane de chihlimbar şi alte obiecte de inventar. Parterul este construit din piatră masivă de râu cu o grosime variind între 15 şi 20 cm.

Etajul este compus din două camere de dimensiuni aproape egale, una cu rol de odaie de locuit (3.20 X 2.70), iar cealalltă de odaie „frumoasă”(3.40 X 3.20). În cele două camere se intră dintr-o tindă centrală. Pereţii etajului superior sunt din bârne de brad solzite şi tencuite în interior şi exterior. Uşile sunt din brad şi păstrează feroneria originală. Accesul la etaj se realizează printr-o scară ce dă într-o prispă frumos ornamentată.

Poarta cu portiţă ce facilitează intrarea în gospodărie este de mari dimensiuni remarcându- se prin elementele traforate.

Comlpetarea gospodăriei s-a realizat în urma unei cercetări efectuate în două faze; prima în iulie 2006 pe zona Colţi iar cea de-a doua pe valea râului Bâsca în februarie 2007. Deplasările s-au materializat prin achiziţionarea anexelor gospodăreşti (acestea provin din satul Furtuneşti, comuna Gura Teghii, judeţul Buzău) necesare completării inventarului spre o cât mai fidelă reprezentare muzeală. Lucrările au fost executate de o echipă de meşteri maramureşeni în strânsă colaborare cu Laboratorul Zonal de Conservare-Restaurare din cadrul Compexului Naţional Muzeal „ASTRA”.

În data de 18 Mai 2008, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor, avem bucuria de a pune, în mod oficial, în circuitul expoziţional acest monument de arhitectură populară tradiţională. Pe această cale învităm pe toţi sibienii la vernisajul ce va avea loc la ora 12.

Florin Streza, muzeograf C.N.M „ASTRA”