Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Sibiu: Evenimentele săptămânii 12-19 mai 2008 la Complexul Naţional Muzeal “ASTRA”

12 May, 2008 - 19 May, 2008

Programul Complexului Naţional Muzeal “ASTRA” pentru sãptãmâna în curs.

Dupa cum stiti, week-endul viitor vor fi Noaptea Muzeelor – 17 mai – şi Ziua Internaţionala a Muzeelor – 18 mai, prilej cu care institutia noastra organizeaza un program mai amplu, detaliat in documentul alaturat.

15 mai – de Ziua Internaţională a Familiei, Muzeul “Franz Binder” organizează o conferinţă cu tema “Familia şi Muzeul”, începând cu ora 12,00. Cu acest prilej, familiile vor avea intrarea liberă (la acest muzeu) şi vor beneficia de ghidaje gratuite la orele 11, 13, 15 şi 17.

16 mai – Expoziţia de goblenuri (cu vânzare) Lumina credinţei… creaţie, a artistului cu dizabilităţi Ştefan Constantin, membru onorific fondator al “Asociaţiei Naţionale a Creatorilor Populari cu Dizabilităţi” (la Casa Artelor, ora 14,00).

16 mai – Vernisajul expoziţiei Iconografie ritualică. Icoana şi prăznicarul, la Casa Artelor. Expoziţia va putea fi vizitată până în 1 iunie.

17 mai Noaptea Muzeelor:

 

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

18.00 – 19.30Biserica din Bezded – Vecernie şi Concert de toacă – Grupul Ascetica Toacă de la Parohia nr.2 din oraşul Victoria, judeţul Braşov

19.00 – 01.00 – Cârciuma din Bătrâni – Atelier de dansuri populare cu ansamblul folcloric ”Căluşarii” din Răşinari; Seară tematică culinară: “La plăcinte înainte!”

19.30 – 21.30 – Etno Tehno Parc – Concurs interactiv de căutarea a comorii pentru copiii de orice vârstă – Reguli de joc: concursul se va desfăşura pe bază de întrebări din modul de funcţionare al sistemelor hidraulice prezentate în muzeu, juriul va decide dacă răspunsul a fost corect, iar concurentul va “ocupa” o machetă. Fiecare concurent va acumula, deci, un număr de machete în “teritoriul” său, apoi va putea “ataca” machetele celorlalţi concurenţi şi va reuşi sa “cucerească“ o machetă dacă, în războiul cu celălat concurent, va reuşi să răspundă corect la mai multe întrebări. Câştigă cel care va obţine cele mai multe machete şi astfel va avea acces la ”Castel” şi la premiul cel mare din ”Castel”, care se află în căsuţa suedeză.

19.00 – 01.00 – Sala de conferinţe a Pavilionului Central – proiecţii de filme

19.00 – 01.00 – Concurs de fotografie artistică: ”Nocturna muzeală”. Juriul va fi format din dr. Dumitru Budrala şi fotograf Alexandru Olănescu. Fotografiile realizate în timpul manifestării vor fi trimise pe adresa de e-mail a Muzeului ”ASTRA”: ofice@muzeulastra.ro, în perioada 18-25 Mai. Câştigătorul va fi anunţat în data de 2 Iunie.

Gospodărie de instrumente muzicale din Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava

20.00 – 20.30 – Trupa de teatru ”Trimbulinzii” – ”Crinul Negru” – recital din lirica lui Radu Stanca, regia Bogdan Sărătean

Amfiteatrul de pe lac

19.00 – 19.30 – Grupul vocal-instrumental Viva la MusicaColegiul Naţional Gheorghe Lazăr Sibiu – clasele IX-XI

19.30 -20.00 – Piesă de teatru ”Păţanii de voluntar” – Crucea Roşie, filiala Sibiu

20.00 – 22.30 – Concurs de KARAOKE – muzică populară & muzică ușoară

21.00 – 21.30 – Grupul vocal ACTEM – clasa a XI-a T, prof. Marius Brad, Liceul ”Onisifor Ghibu”

22.30 – 23.30 – Concert folk-rock – Formaţia Ora de Foc, Sibiu

24.00 – 01.00 – Concert extraordinar VIŢA DE VIE

Program în Piaţa Mică: orele: 20,00 – 01,00:

1. O noapte egipteană la Muzeu; Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder”, Piaţa Mică, nr. 11.

2. Expoziţie aniversară: Muzeul Franz Binder – 15 ani.

3. Iconografie ritualică: Icoana şi Prăznicarul – la Muzeul Civilizaţiei Transilvane “ASTRA”, Piaţa Mică, nr. 21-22.

4. Povestea cahlelor – Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească “Emil Sigerus”, Expoziţia de Cahle, Piaţa Huet, nr. 12.

18 maiZiua Internaţională a Muzeelor:

Ora 10— Slujba la biserica din Dretea

Ora 12— Vernisarea gospodăriei din Colţi

Ora 13— Vernisarea sectorului „Vânătoare tradiţională”, a Colibei din Jieţ, a celor două gomile şi a cotroanei

Ora 13.30— Spectacol pe scena de pe lac, cu participarea ansamblului de fluieraşi şi dansatori din comuna Jieţ

Details

Start:
12 May, 2008
End:
19 May, 2008
Event Categories:
, ,

Organizer

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
View Organizer Website

Venue

Complexul Național Muzeal “ASTRA” – Sibiu
Piaţa Mică nr. 11 - 12
Sibiu, Sibiu 550182 Romania
+ Google Map
View Venue Website

Leave a Reply

Your email address will not be published.