Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Sibiu: expoziția ,,Relații Interetnice în Transilvania. Amprenta Săsească asupra „Țării de dincolo de pădure”

22 octombrie, 2017 - 12 noiembrie, 2017

În perioada 22 octombrie – 12 noiembrie 2017 Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal organizează expoziția ,,Relații Interetnice în Transilvania. Amprenta Săsească asupra „Țării de dincolo de pădure”. În cadrul expoziției sunt prezentate peste 100 de piese de patrimoniu – textile și ceramice din colecțiile celor două muzee mai sus menționate.

 

,,O bună parte dintre piesele expuse în expoziție au o vechime care depășește 4 secole. La fel, sau poate chiar mai mult, ca în alte zone alei Europei, Transilvania a găzduit din cele mai vechi timpuri un amalgam de populații, toate punându-și amprenta asupra istoriei și evoluției zonei, cu ecouri până în ceea ce vedem și cunoaștem astăzi. Expoziția Relații Interetnice în Transilvania. Amprenta Săsească asupra „Țării de dincolo de pădure” este una dedicată nu marilor evenimente și personalități, ci vieții cotidiene a omului de rând. De aceea din multitudinea de abordări posibile s-a ales o abordare la nivel microistoric și etnografic, concentrată pe elementele care au definit spațiul săsesc familiar al ultimelor secole, de la spațiul casnic, la cel rural și urban.”, a declarat dr. George Tomegea, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

 

Expoziția va fi organizată în Casa Artelor (Piața Mică, nr. 21) și va fi vernisată duminică, 22 octombrie 2017 la ora 11.30.

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Detalii

Începe:
22 octombrie, 2017
Se termină:
12 noiembrie, 2017
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:

Organizatori

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
Muzeul Național Brukenthal – Sibiu

Loc de desfășurare

Casa Artelor – Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus” – Complexul Național Muzeal „ASTRA”
Piața Mică, nr. 21
Sibiu, Sibiu Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare