Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Sibiu: Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare

5 august, 2008 - 10 august, 2008

Ediţia a şaptea din acest an a Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare se va organiza în perioada 5 – 10 august, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
În numele strategiei culturale majore a politicii României, având modelul – considerat ideal pe plan mondial, cu valoare de reper ştiinţific şi cultural universal – Festivalului “Smithsonian Folklife” (organizat anual, în Washington D.C., de către Institutul Smithsonian, începând cu anul 1966), model preluat de noi ca urmare a remarcabilului succes al României, la ediţia din 1999, Complexul Naţional Muzeal “ASTRA” Sibiu a iniţiat, în anul 2001, organizarea Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare, sub autoritatea Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Institutului Cultural Român, în colaborare cu Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Consiliile Judeţene şi Centrele Judeţene pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ale judeţelor invitate, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu şi a Primăriei Municipiului Sibiu.

Ediţia a şaptea din acest an a Festivalului Naţional este programată pentru zilele de 4 – 10 august şi are ca obiective: valorificarea întregului patrimoniu cultural tradiţional, exprimat prin valorile cotidiene din viaţa comunităţilor rurale din toate judeţele ţării, încurajarea tinerei generaţii de a cunoaşte, însuşi, perpetua şi a face cunoscute aceste tradiţii în toată lumea, ele constituind un tezaur inalienabil al patrimoniului nostru cultural naţional, marca propriei identităţi etno-culturale.

Festivalul este conceput ca o manifestare spectaculară şi interactivă, de prezentare scenică sau lucrativă, ecleziastică sau laică, printr-un dialog direct între actanţi şi publicul vizitator, exprimat în spirit comunitar şi interactiv (povestind, cântând, dansând, exersând în cadrul atelierelor de arte plastice sau arte mecanice, gustând mâncăruri tradiţionale etc.) împreună cu ţăranii actanţi, reprezentanţi ai comunităţilor care îşi prezintă propriile tradiţii. Întreg ciclul de manifestări apare ca o scenă de spectacole şi activităţi vivante, cu ateliere de creaţie “in vivo”, susţinute de către creatorii şi purtătorii autentici ai culturii populare tradiţionale contemporane, neprelucrate prin „regizări academice” şi nemalformate de interpretări desuete sau de altă natură “estetizantă” sau spectaculară.

La fiecare ediţie a Festivalului participă reprezentanţi ai câte unui judeţ din Transilvania (inclusiv Banatul, Crişana şi Maramureşul), Muntenia (inclusiv Oltenia şi Dobrogea), Moldova (inclusiv Bucovina şi Basarabia) şi din Republica Moldova. Cele 3 judeţe invitate la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului sunt Galaţi, Ialomiţa şi Mureş. De asemenea, vor fi prezenţi românii din Republica Moldova prin ansambluri şi grupuri folclorice din Criuleni, cei din Serbia printr-un grup de pe Valea Timocului, din Ucraina prin membrii “Corului Dragoş-Vodă” din Cernăuţi şi, pentru prima dată, comunitatea românească din Bulgaria va fi prezentă la Sibiu prin grupul de dansuri populare Dobrudja – tineret.

Cei 450 de participanţi-actanţi asigură acoperirea celor şapte secţiuni tematice din programul Festivalului: Arte religioase (tradiţii cultice legate de practicile religioase), Literatură populară (basme, eresuri, poezie şi teatru popular), Arte muzicale (interpreţi vocali şi instrumentali), Arte coregrafice (dans popular), Arte plastice tradiţionale (meşteşuguri artistice), Arte mecanice (creaţie tehnică tradiţională) şi Artă culinară (meniuri după reţete tradiţionale).

Prin această valoroasă iniţiativă, românii îşi recuperează şi îşi prezintă la scenă deschisă tradiţiile şi o lume întreagă este invitată să le cunoască.

Având beneficiul spaţiului natural din Dumbrava Sibiului, al patrimoniului muzeal: gospodării şi monumente de creaţie tehnică (în care se vor desfăşura secţiunile: arte plastice, arte mecanice, arte literare), precum şi numeroase obiective: cu caracter religios (bisericuţa de lemn din Bezded – monument muzeal unde se va desfăşura secţiunea Arte religioase), social (spaţiul din jurul Cârciumii din Bătrâni şi al Pavilioanelor de joc va fi destinat secţiunii Arte culinare) sau de spectacol (scena şi amfiteatrul în aer liber vor fi locul desfăşurării secţiunilor Arte muzicale şi Arte coregrafice), Muzeul „ASTRA” poate fi considerat locul ideal al desfăşurării acestei manifestări de maxim interes naţional.

În cele 6 zile ale Festivalului, participanţii-actanţi vor evolua în faţa vizitatorilor, după un program cu durata de 9 ore (10.00 – 19.00), desfăşurat simultan pentru toate cele 6 secţiuni.

Prezentându-vă doar căteva frânturi din nenumăratele posibilităţi de a regăsi tradiţia, avem speranţa că v-am convins să pe-treceţi alături de oaspeţii Sibiului o re-trăire a lumii satului românesc.

Veniţi, de marţi până duminică, 5 – 10 august 2008 în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului întru întâmpinarea sufletului ţăranului român.

Muzeograf,

Mirela Creţu

Detalii

Începe:
5 august, 2008
Se termină:
10 august, 2008
Categorii Eveniment:
,
Etichete Eveniment:
, , , , ,

Organizator

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Complexul Național Muzeal „ASTRA” – Sibiu
Piaţa Mică nr. 11 - 12
Sibiu, Sibiu 550182 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare