- This event has passed.
Sibiu: Muzeul ASTRA alături de sinistraţi
18 august, 2008 - 28 august, 2008
Ansamblul Străjencuţa din comuna Straja, judeţul Suceava, comună puternic afectată de furia apelor care au lovit săptămâna trecută nordul Moldovei, va veni în tabără la Sibiu, la invitaţia CNM “ASTRA”, în perioada 18 – 28 august. Grupul, format din douăzeci şi opt de copii şi doi însoţitori, va avea astfel şansa de a participa şi la Olimpiada Meşteşugurilor Artistice Tradiţionale care se va desfăşura în acea perioadă în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Iniţiativa de a organiza o tabară pentru copiii familiilor sinistrate aparţine Complexului Naţional Muzeal “ASTRA” şi se desfăşoară cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, ce va asigura fondurile necesare pentru servirea mesei pe întreaga durată a şederii ansamblului. „Inundaţiile au produs cu siguranţă schimbari majore in viaţa copiilor şi de aceea vrem să îi aducem în tabără la Sibiu, să uite necazul,” a anunţat Prof. Dr. Corneliu Bucur, directorul general al CNM “ASTRA”. Muzeul a mai avut astfel de iniţiative când un grup de copii din Vrancea, din zonele afectate de inundaţiile din anii trecuţi, a putut beneficia de o tabără în Muzeul în aer liber din Sibiu.
Copiilor li s-a pregătit un program variat ce include, pe lângă participarea la Olimpiadă, şi o excursie în staţiunea montană Păltiniş. În plus, la Etno-Tehno Parc – Muzeul Copiilor vor avea ocazia să participe zilnic la programul de vară desfăşurat aici ce constă în activităţi practice: desen, jocuri distractive, activităţi interactive, atelier de pictură pe sticlă, atelierul micului fizician (la care se folosesc machetele monumentelor din Muzeul în aer liber şi publicaţiile “Patrimoniul Tehnic Tradiţional Preindustrial” şi “Abecedar şi Dicţionar Etimologic”). Partenerul oficial al programului Etno-Tehno Parc este Fundaţia RTC, prin intermediul căreia Muzeul ASTRA a pregătit deja surprize pentru copii constând în ghiozdane, rechizite şi jucării.
Atât locuitorii Sibiului, cât şi firmele din zonă, sunt invitaţi să facă donaţii în bani şi bunuri ce se pot dovedi utile pentru familiile sinistrate din comuna Straja. Suma care se va strânge va fi folosită pentru cumpărarea de rechizite şi imbrăcăminte pentru copii. Donaţiile se pot face zilnic, la pavilionul central de la intrarea principală în Muzeul în aer liber, până în data de 28 august. Detalii suplimentare pot fi primite la telefonul 0269 – 24 25 99.
Biroul de presă CNM ASTRA
Details
- Start:
- 18 august, 2008
- End:
- 28 august, 2008
- Event Category:
- Tabără
- Event Tags:
- Ansamblul Strajencuta, inundatii
Organizer
- Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
- View Organizer Website
Venue
- Complexul Național Muzeal „ASTRA” – Sibiu
-
Piaţa Mică nr. 11 - 12
Sibiu, Sibiu 550182 Romania + Google Map - View Venue Website