Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Sibiu: Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA la 50 de ani

1 octombrie, 2013 - 4 octombrie, 2013

Moara din Dabaca la aducerea ei in muzeu

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA la 50 de ani

Complexul Naţional Muzeal ASTRA sărbătoreşte în perioada 1-4 octombrie 2013, 50 de ani de la fondarea Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, cel mai mare muzeu în aer liber din ţară şi unul dintre cele mai importante din Europa.

Cu acest prilej, pe parcursul a patru zile, mai multe evenimente cu caracter omagial printre care lansări de carte, expoziţii, sesiuni de comunicări, dezvelirea basoreliefului memorial Cornel Irimie, lansarea unei emisiuni filatelice ilustrând monumente din muzeu, vor contura evoluţia istorică a muzeului de la un simplu vis la realitate, de la expunerea monumentelor de tehnică populară la ilustrarea unei întregi fenomenologii a civilizaţiei tradiţionale, de la momentul prezent la planurile de viitor.

Personalităţi din rândul autorităţilor locale şi naţionale, înalţi prelaţi, membri ai corpului academic, cercetători ştiinţifici în domeniul etnografiei, se vor reuni marţi, 1 octombrie, de la ora 10:00 în sala festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA, corpul A, în deschiderea sesiunii aniversare.

În după-amiaza zilei de marţi, 2 octombrie, începând cu ora 15:00, sub motto-ul Redescoperirea Muzeului în aer liber după 50 de ani, în zona pavilionului expoziţional amenajat lângă scena de pe lac, va avea loc vizitarea expoziţiei Proiectului tematic al Muzeului în aer liber, ce prezintă evoluţia istorico-documentară a muzeului, trecând prin toate etapele sale de dezvoltare până la momentul prezent, şi creionând de asemenea planul dezvoltării sale viitoare. Vernisajul expoziţiei va fi urmat de dezvelirea basoreliefului memorial Cornel Irimie, lucrare executată în bronz de către artistul plastic sibian Gavril Abrihan.

Cercetător, etnolog şi muzeograf, Cornel Irimie este cel care a fondat în 1963 muzeul din Dumbrava Sibiului, după o idee şi o propunere de amplasare exprimate de etnologul clujean Romulus Vuia.

Deasupra expoziţiei amintite, la mansarda cabanei din Păltiniş, va fi deschis Cabinetul memorial “Cornel Irimie”, care urmăreşte recrearea atmosferei de lucru din anii ’60 -’70 ai secolului trecut, prin obiecte ce au aparţinut lui Cornel Irimie: biroul şi scaunul, magnetofonul, radio-ul şi televizorul, lustra, lampa de birou etc. Alături de acestea se vor afla volume şi studii scrise de către cunoscutul cercetător.

Prin intermediul acestor manifestări, se aduce un omagiu întemeietorului celui mai mare muzeu etnografic în aer liber din România, la 30 de ani de la trecerea sa în nefiinţă şi la 50 de ani de la fondarea muzeului.

În programul de manifestări a primei zile aniversare se mai află prezentarea sitului pilot din cadrul proiectului CultTour (gospodăria din Dragu-Brad) şi a programului internaţional de voluntariat VOLAM.

Proiectul CultTour, cofinanţat de Uniunea Europeană şi Fondul European pentru Dezvoltarea Regională prin Programul de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei, urmăreşte implementarea de strategii pentru conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi natural (grădini şi spaţii în aer liber) ca punct de referinţă pentru un turism sustenabil.

„Ca partener al proiectului CultTour, muzeul ASTRA se integrează unui circuit turistic european. Gospodăria din Dragu-Brad a fost reamenajată ca şi în situ, cu tot ce presupune acareturi, plante, în încercarea de a recupera memoria satului de provenienţă” a declarat Ciprian Ştefan, directorul Muzeului în Aer liber.

Moara din Dabaca la aducerea ei in muzeu

VOLAM este o platformă de voluntariat internaţional şi practici universitare iniţiată de fundaţia DALA şi Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, în parteneriat cu UNION REMPART (Franţa), federaţie de ONG-uri cu expertiză în domeniul restaurării, conservării şi promovării patrimoniului internaţional.

Seara de marţi se va încheia cu un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului, Ansamblul Tulnicul din Judeţul Hunedoara şi grupul instrumental format din Sebastian Stan, Radu Nechifor, Aurelian Suciu, Marcel Vâlceanu.

Scurt istoric al Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

Muzeul din Dumbrava Sibiului materializează visul românilor transilvăneni exprimat în urmă cu mai bine de un secol de a organiza la Sibiu o colecţie etnografică, sub egida Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român.

La 6 mai 1962, Prezidiul Academiei Române a avizat favorabil Proiectul tematic şi de organizare a Muzeului în Aer liber, întocmit de specialiştii Secţiei de etnografie şi artă populară din cadrul Complexului Muzeal Brukenthal

Începând cu anul 1963, specialiştii muzeului au întreprins cercetări pentru depistarea în teren a monumentelor etnografice cu valoare documentar-istorică sau tehnică ce urmau a fi transferate în Dumbrava Sibiului.

În prima etapă de dezvoltare a muzeului (1963-1967) s-a realizat transferul şi reconstrucţia instalaţiilor de tehnică şi industrie populară.

În a doua etapă de dezvoltare (1967-1973), în atenţia specialiştilor au intrat şi atelierele meşteşugăreşti şi construcţiile specializate legate de ocupaţii în baza unui proiect tematic revăzut şi îmbunătăţit, aprobat de specialiştii din ţară, reuniţi în şedinţa Consiliului Ştiinţific lărgit al Muzeului Tehnicii Populare.

În 17 octombrie 1967 a fost inaugurat oficial pentru publicul larg sub numele de Muzeul Tehnicii Populare.

În anul 1977, au fost 76 unităţi reconstruite cu 200 construcţii.

În perioada 1980-2000, tematica muzeului a fost extinsă prin integrarea monumentelor de arhitectură populară şi de utilitate publică, care exprimau fenomenul complex al civilizaţiei populare tradiţionale.

În anul 2009, prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European, a fost finanţat proiectul Complexului Naţional Muzeal ASTRA Conservarea şi restaurarea patrimoniului Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, finalizat în 2011 prin construcţia Centrului ASTRA pentru Patrimoniu.

Astăzi, Muzeul în Aer Liber nu se limitează la ilustrarea patrimoniului material, ci tinde să cuprindă întreaga fenomenologie a civilizaţiei tradiţionale, devenind un muzeu viu prin activităţile şi programele de păstrare şi valorificare a obiceiurilor, tradiţiilor, manifestărilor artistice şi ocupaţiilor specifice locuitorilor din diverse regiuni ale ţării.

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA

clip_image002ZILELE MUZEULUI CIVILIZAŢIEI POPULARE TRADIŢINALE ASTRA

1 – 4 OCTOMBRIE 2013

STRATEGII ŞI POLITICI DE DEZVOLTARE A MUZEELOR DIN ROMÂNIA

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – 50 de ani

Amintiri. Realizări. Perspective

Luni, 30 septembrie 2013

17.00 – 19.00Primirea participanţilor

Sala de conferinţă, Vila Diana (poarta 3), Muzeul în aer liber

Marţi, 1 octombrie 2013

Plecarea cu autobuzele din Muzeul în aer liber către Sala festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu, ora 9.00

9.00 – 10.00Înscrierea participanţilor

Sala festivă, Biblioteca ASTRA Sibiu, corp A, etaj 2

10.00 – 11.00Cuvânt de deschidere

Drd. Valeriu Ion Olaru, director general al Complexului Naţional Muzeal ASTRA

Dr. Corneliu Ioan Bucur

Dr. Ioan Cindrea, preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu

Radu Boroianu, secretar de stat Ministerul Culturii

Klaus Johannis, Primar al Municipiului Sibiu

Ovidiu-Ioan Sitterli, prefect al Judeţului Sibiu

IPS dr. Laurenţiu Streza, Mitropolia Ardealului

Prof. univ. dr. Ioan Bondrea, rector al Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu

Prof. univ. dr. Silviu Angelescu, preşedinte al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România

George Petrescu, Comisia Naţională a României pentru UNESCO Bucureşti

Acad. Paul Niedermaier, Institutul de Cercetări Socio-Umane

Dr. Olga Horşia

11.00 – 11.30Pauză de cafea

11.30 – 13.00Cuvânt de salut

Dr. Răzvan Pop, director, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu

Mihai Gorgoi, Ministerul Culturii

Dr. Paulina Popoiu, director general, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Dr. Ligia Fulga, director, Muzeul Etnografic Braşov

Dr. Mihai Dăncuş

Dr. Ioan Godea, Universitatea din Oradea

Dr. Aurel Chiriac, director Muzeul Ţării Crişurilor

Dr. Filofteia Pally, director, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti

Maria Borzan, director, Muzeul Etnografic Reghin

Prof. univ. dr. Ilie Moise, Institutul de Cercetări Socio-Umane

Dr. Nicolae Constantinescu, Universitatea din Bucureşti

Martin Bottesch, Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” Sibiu

Dr. Dumitru Acu, preşedinte al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA

Plecarea de la Sala festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu, cu autobuzele, către Muzeul în aer liber, ora 13.00

13.30Masa de prânz – Cârciuma din Bătrâni, Muzeul în aer liber

15.00 – 18.00Redescoperirea Muzeului în aer liber după 50 de ani

Pavilionul expoziţional, Scena de pe lac

· dezvelirea Basoreliefului memorial Cornel Irimie

· vizitarea expoziţiei Proiectului tematic al Muzeului în aer liber

· vizitarea Cabinetului Memorial Cornel Irimie

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

· prezentarea sitului pilot din cadrul Proiectului CULTTOUR şi vernisarea Gospodăriei din Dragu-Brad (Purcariu), judeţul Hunedoara în prezenţa comunităţii locale

· prezentarea programului internaţional de voluntariat VOLAM, Şcoala din Ticera, judeţul Hunedoara

20.00 – Cină – Cârciuma din Bătrâni, Muzeul în aer liber

· Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului

· Ansamblul Tulnicul, Blăjeni, judeţul Hunedoara

· Grup instrumental format din: Sebastian Stan, Radu Nechifor, Aurelian Suciu, Marcel Vâlceanu

Miercuri, 2 octombrie 2013

Sala de conferinţă, Centrul ASTRA pentru Patrimoniu (poarta 3), Muzeul în aer liber

9.00 – 11.00Devenirea Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA în amintirea celor care l-au construit: Paul Niedermaier, Corneliu Ioan Bucur, Mihai Sofronie, Constantin Popa, Valer Deleanu, Cornel Bucşa, Horst Klusch, Ilie Moise, Olga Horşia, Mihai Dăncuş, Ioan Godea, Ligia Fulga

Moderator: dr. Ovidiu Baron

11.00 – 11.30Pauză de cafea

11.30 – 13.00Comunicări în plen

Moderator: dr. Mihai Dăncuş

11.30 – 11.50 – drd. Valeriu Ion Olaru – Fonduri şi proiecte pentru Muzeul ASTRA

11.50 – 12.10 – drd. Ciprian Ştefan, Strategia de dezvoltare a Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

12.10 – 12.25 – dr. Ovidiu Daneş, Peisajul cultural concept de dezvoltare sustenabilă în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

12.25 – 12.45 – dr. Ovidiu Baron, Premise de dezvoltare ale programului educaţional al Muzeului în aer liber

12.45 – 13.00 – Mihaela Murgoci, ASTRA_muzAPP

13.30Masa de prânz – Cârciuma din Bătrâni, Muzeul în aer liber

15.00 – 18.15 – Desfăşurarea lucrărilor pe secţiuni

Secţiunea I – Muzeele etnografice în aer liber şi pavilionare în secolul XXI

Centrul ASTRA pentru Patrimoniu (poarta 3), Muzeul în aer liber, sala de conferinţă

Secţiunea III – Modalităţi actuale de cercetare şi promovare a patrimoniului imaterial în România (ASER), Vila Diana (poarta 3), Muzeul în aer liber, sala de conferinţe

Secţiunea IV – Muzeul de etnografie universală

Pavilionul central (poarta 1) Muzeul în aer liber, Sala de conferinţe

Secţiunea V – Marketingul şi educaţia în muzee

Casa Hermes, Sala Studio, Piaţa Mică, nr. 11

18.30 – 20.00 – Adunare generală a Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România. Aniversări. Premii

Sala de conferinţă, Centrul ASTRA pentru Patrimoniu (poarta 3), Muzeul în aer liber

Moderator: prof. univ. dr. Silviu Angelescu

· Dr. Iordan Datcu, 80 de ani – Laudatio, dr. Nicolae Constantinescu

· Dr. Ioan Godea, 70 de ani – Laudatio, dr. Mihai Dăncuş

· Prof. univ. dr. Ilie Moise – Laudatio, Ana Grama

20.30Cină – Cârciuma din Bătrâni, Muzeul în aer liber

Joi, 3 octombrie 2013

9.00 – 12.15 – Desfăşurarea lucrărilor pe secţiuni

Secţiunea I – Muzeele etnografice în aer liber şi pavilionare în secolul XXI

Centrul ASTRA pentru Patrimoniu (poarta 3), Muzeul în aer liber, sala de conferinţă

Secţiunea II – Conservarea şi restaurarea patrimoniului muzeal

Centrul ASTRA pentru Patrimoniu (poarta 3), Muzeul în aer liber, biblioteca CePCoR

Secţiunea III – Modalităţi actuale de cercetare şi promovare a patrimoniului imaterial în România (ASER), Vila Diana (poarta 3), Muzeul în aer liber, sala de conferinţe

Secţiunea IV – Muzeul de etnografie universală

Pavilionul central (poarta 1) Muzeul în aer liber, Sala de conferinţe

Secţiunea V – Marketingul şi educaţia în muzee

Casa Hermes, Sala Studio, Piaţa Mică, nr. 11

12.30 – 13.30 – Lansări de carte

Sala de conferinţă, Centrul ASTRA pentru Patrimoniu (poarta 3), Muzeul în aer liber

13.30Masa de prânz – Cârciuma din Bătrâni, Muzeul în aer liber

15.00 – 18.45 – Desfăşurarea lucrărilor pe secţiuni

Secţiunea I – Muzeele etnografice în aer liber şi pavilionare în secolul XXI

Centrul ASTRA pentru Patrimoniu (poarta 3), Muzeul în aer liber, sala de conferinţă

Secţiunea III – Modalităţi actuale de cercetare şi promovare a patrimoniului imaterial în România (ASER), Vila Diana (poarta 3), Muzeul în aer liber, sala de conferinţe

Secţiunea IV – Muzeul de etnografie universală

Pavilionul central (poarta 1) Muzeul în aer liber, Sala de conferinţe

Secţiunea V – Marketingul şi educaţia în muzee

Casa Hermes, Sala Studio, Piaţa Mică, nr. 11

18.45 – 19.30 – Lansări de carte

Sala de conferinţă, Centrul ASTRA pentru Patrimoniu (poarta 3), Muzeul în aer liber

20.00Cină – Cârciuma din Bătrâni, Muzeul în aer liber

Vineri, 4 octombrie 2013

10.00 – Expoziţia Grafică aplicată semnată de artistul sibian Orth Ştefan

Casa Hermes, Sala Studio, Piaţa Mică, nr. 11

Vernisaj. Lansarea Catalogului Afişe. Plakate

prezintă dr. Olimpia Todoran Ciungan

10.30 – Expoziţia aniversară A ctitori A zidi… A deveni

Casa Artelor, Sala de expoziţie, Piaţa Mică, nr. 21

Prezintă dr. George Tomegea

11.00 – Expoziţia filatelică 50 de ani de la fondarea Muzeului Tehnicii Populare – Dumbrava Sibiului

prezintă Ioan Dejugan

Lansarea Plicului dedicat aniversării celor 50 de ani de Muzeu în aer liber

Casa Artelor, Sala de conferinţă, Piaţa Mică, nr. 21

15.00 – Întâlnirea generaţiilor

Sala de conferinţă, Centrul ASTRA pentru Patrimoniu (poarta 3), Muzeul în aer liber

Detalii

Începe:
1 octombrie, 2013
Se termină:
4 octombrie, 2013
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
, , ,

Organizator

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra din Pădurea Dumbrava
Str. Pădurea Dumbrava (Calea Răşinari) nr. 16
Sibiu, Sibiu 550399 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare