Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Sibiu: Restaurarea atelierului de olar din Găleşoaia (Gorj). Vernisaj de Ziua Muzeelor

17 mai, 2008

Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului are deosebita plăcere de a vă invita să fiţi martorii reînvierii tradiţiilor populare: un meşter olar din satul Găleşoaia, judeţul Gorj îşi va etala măiestria în construirea cuptoarelor de ars oale la cele două gospodării din acelaşi sat, aduse în muzeu în cursul anului 2003.

Lucrările de reconstrucţie la cele două case, una datând de la începutul secolului al XIX-lea (casa veche) şi cealaltă de la începutul celui de-al XX-lea (casa nouă), se apropie de final acum, prin construirea a două cuptoare de ars oale, unul clădit din lut, îngrădit de nuiele (ilustrând tipul vechi de cuptor), iar celălalt din cărămidă (ilustrând tipul mai nou de cuptor).

Aşezat pe valea râului Tismana, satul Găleşoaia, atestat documentar prin actul din 8 iulie 1587, prin care Mihnea Turcitul îi acordă lui Stan şi fiilor săi „stăpânire în Găleşoaia, din partea lui Tăvan, jumătate sat şi alte cumpărături”, număra în anul 1992 în jur de 132 de case, iar în momentul transferului gospodăriei în muzeul sibian aproximativ 20, acesta fiind practic desfiinţat, ca urmare a exploatărilor miniere de la Rovinari. Singurul olar rămas în sat este Dumitru Coneru, meşterul care a venit în muzeu pentru a completa cu cele două cuptoare gospodăriile din Găleşoaia, transferate în Dumbravă ca mărturii ale existenţei trecute a celui mai important centru de olărit din judeţul Gorj. Prin arta sa, meşterul reînvie spiritul unui sat, acum dispărut.

Meşterul şi-a început activitatea de olar încă de la vârsta de 11 ani, descifrând alături de tatăl său tainele modelării lutului. Dumitru Coneru este continuatorul unei vechi tradiţii, străbunicul şi bunicul său fiind şi ei tot olari. La vârsta de 24 de ani a fost iniţiat de tatăl său în tehnica de construcţie a cuptoarelor, meşteşug ancestral pe care el continuă să-l practice cu dragoste şi dedicare.

Complexul arhitectural de olărit din Găleşoaia completează „Satul olarilor” din Muzeul în Aer Liber. Împreună cu moara cu şase ciuturi, transferată în muzeu în anul 1972, constituie mărturia existenţei seculare a puternicului centru de olărit, în condiţiile în care satul nu mai există azi.

 

Marius Gherghel, muzeograf, coordonator de şantier

Detalii

Dată:
17 mai, 2008
Categorie Eveniment:

Organizator

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Complexul Național Muzeal „ASTRA” – Sibiu
Piaţa Mică nr. 11 - 12
Sibiu, Sibiu 550182 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare