- This event has passed.
Sibiu: Ziua Sugarului la Muzeul Astra
8 iulie, 2018 @ 10:00 - 18:00 EEST
Ziua Sugarului
ediția a XIII-a
Ziua Sugarului este o sărbătoare dedicată vizitatorilor mari și mici, care a debutat pe data de 1 iulie 2006. Anul acesta evenimentul organizat de Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a ajuns la cea de-a XIII-a ediție. Ca în fiecare an, Ziua Sugarului are loc în prima duminică a lunii iulie, între orele 10 și 18, la Etno Tehno Parc, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
,,Muzeul ASTRA va fi, în această zi specială, ținta tuturor familiilor tinere și nu numai. Așteptăm să ne fie alături la Ziua Sugarului părinți cu sugari, bunici, chiar străbunici și alte rude: frățiorii, respectiv surioarele mai mari ale bebelușilor, nași și nașe, unchi și mătuși, veri și verișoare. Activitățile din program sunt premiate de partenerul oficial al evenimentului: Bella Happy și sponsorul principal, PETIT BEBE, dar și de către ceilalți sponsori. Ziua Sugarului este dedicată, în primul rând, copilaşilor cu vârste cuprinse între o zi şi doi ani pentru care vom organiza concursurile: Cross-ul Bebe, pe mochetã (de-a buşilea), Cross-ul Bobocel, Miss şi Mister Bebe, Miss şi Mister Bobocel. Pentru mămici şi tătici pregătim un program special alcătuit din concursuri instructive şi distractive: Mămica ŞtieTot, Tăticul Priceput. În completare, Asociația Mâini Unite – din dragoste pentru copii va pune la dispoziția mamelor care alăptează un cort special amenajat în acest scop și va oferi consiliere specifică. După terminarea concursurilor din prima parte a zilei, între orele 13:15 și 13:45, vă invităm să participați la discuția informativă și interactivă: Cât de importantă este pentru tine SĂNĂTATEA COPILULUI TAU? Mituri vs. Realitate, cu siguranță, un subiect deosebit de important și interesant pentru tinerii părinți.
Centrul de învățare a limbii engleze Helen Doron va organiza, şi în acest an, diverse ateliere de creație, activităţi şi jocuri în limba engleză, punctul forte din programul lor constituindu-l prezentarea interactivă a cursurilor în limba engleză pentru bebeluşi și gimastica de dimineața și de după-amiază (10.00 : Let’s stretch! Good morning exercise (activități de înviorare, mișcare și dans) și 15.30-16.00: Colours and fun! (activități de asociere și diferențiere culori și forme, dezvoltarea capacității de concentrare), iar Learn with Music Sibiu va invita copilașii pe Mocheta cu Instrumente Muzicale…de Percuție!”, a declarat Eliza Penciu, muzeograf Muzeul ASTRA.
Agenția Națională ANTIDROG, colaborator al Muzeului ASTRA și al Zilei Sugarului, va veni cu activităţi specifice de prevenire a consumului de droguri legale şi ilegale, de substanţe noi cu efect psihoactiv, denumite generic „etnobotanice”, şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos ce va implica un grad mărit de responsabilitate civică.
Intrarea va fi gratuită pentru copiii cu vârsta de până la trei ani și un însoțitor.
Info text&responsabil acțiune: Eliza Penciu, muzeograf Muzeul ASTRA
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu
Tel.: 0721579684