Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Sighetu Marmației: exponatul lunii ianuarie 2021: Lada Breslei Cizmarilor din Sighet

11 ianuarie, 2022 - 31 ianuarie, 2022

📌Secția Istorie-Arheologie prezintă exponatul lunii ianuarie: Lada Breslei Cizmarilor din Sighet.
Breslele au fost corporații profesionale meșteșugărești care au dominat viața economică a orașelor din spațiul nostru până în a doua jumătate a secolului XIX . După 1872, când breslele au fost desființate, prețioasele lor obiecte: lăzi, privilegii, table, au fost transferate asociațiilor de meșteșugari, iar după ce acestea și-au încheiat existența, sus amintitele obiecte au intrat în patrimoniul muzeelor. Cele mai reprezentative obiecte simbol, ce amintesc de bogăția și puterea breslelor, sunt lăzile de breaslă. Pe lângă scopul lor practic, de a păstra banii, obiectele și documentele valoroase, lăzile de breaslă aveau și o dimensiune simbolică. În acest sens, adunările și evenimentele importante din viața breslelor se desfășurau în fața lăzii deschise. Ele începeau cu deschiderea lăzii și se terminau cu închiderea acesteia.
Breasla Cizmarilor din Sighet s-a format, cel mai probabil, în prima jumătate a secolului al XIX-le. Statutul breslei, aflat în patrimoniul Muzeului Maramureșean, datează din 1749, iar primul privilegiu acordat breslei este datat 1771, o copie neautentificată a acestui document-datată 1776 – se află, de asemenea, în patrimoniul Muzeului Maramureșean.
Lada Breslei Cizmarilor este realizată în 1832, potrivit inscripției de pe interiorul capacului (vezi foto. 3) și este opera meșterului tâmplar Orosz Marton (vezi foto. 5). Are lungimea de 960 mm, lățimea de 490 mm și înălțimea de 620 mm. Este de formă paralelipipedică, este confecționată din lemn masiv de esență tare și este prevăzută cu două mânere laterale din fier forjat. Pe capacul lăzii se află un al doilea compartiment, de dimensiuni mai mici. Tăblia frontală glisează în sus și descoperă șase sertare ascunse, două mari și patru mici. Pe partea frontală se află șildurile broaștelor celor două compartimente, turnate în alamă. Sistemul de închidere funcționează perfect, compartimentul principal are un sistem de închidere automată.
📸În interiorul lăzii există mai multe inscripții:
1. Partea interioară a capacului compartimentului superior prezintă numele celor doi notari ai breslei (vezi foto. 2)
2. Partea interioară a capacului compartimentului principal prezintă anul fabricației și numele conducătorilor breslei. (vezi foto. 3)
3. Partea interioară a tăbliei frontale prezintă o dedicație închinată comisarului Breslei Cizmarilor din Sighet: Sajoi Man László (Vasile), Szolgabiro. Amintim că Vasile Man de Șieu a ocupat funcția de szolgabiro între anii 1817-1834; a fost tatăl comitelui suprem al Maramureșului, Iosif Man și bunicul matern al academicianului Ioan Mihalyi de Apșa. (vezi foto. 3). Amintim, de asemenea, că breslele erau obligate să aleagă pe unul dintre magistrații orașului sau ai comitatului în funcția de comisar la breslei.
4. În interiorul compartimentului principal este inscripționat numele meșterului tâmplar care a fabricat lada. (vezi foto. 5)
5. Unul dintre sertarele mici poartă o etichetă parțial ruptă pe care se poate citi, în traducere din limba maghiară, „certificate de naștere și adeverințe școlare – Szabo Janos” (vezi foto. 4)
Exponatul lunii poate fi vizitat în cadrul expoziției de Istorie, sala V, vă așteptăm cu drag!
🖊Muzeograf, Alin Spiridon Pralea

Detalii

Începe:
11 ianuarie, 2022
Se termină:
31 ianuarie, 2022
Categorii Eveniment:
,
Site web:
https://www.facebook.com/MuzeulMaramuresean/posts/4868435649843126

Organizator

Muzeul Maramureșului – Sighetu Marmației
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Maramureșului
Piața Libertății nr. 15
Sighetu Marmației, Maramureș 435500 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare