Sinaia: OBIECTUL LUNII IANUARIE – Ordinul Național „Steaua României“, la Muzeul Național Peleș

Ordinul Național „Steaua României“

Atelier Krétly, Paris, Franța

Argint, parțial aurit, emailare, cizelare

1877

Ideea de a recompensa vitejia pe câmpul de luptă începe să se contureze încă din perioada medievală, în timpul căreia creștinismul, ca religie de sine stătătoare, îşi sporeşte influența, făcându-și cunoscute propriile dogme, reguli și ideologii în diverse medii sociale și pe teritorii din ce în ce mai vaste.

Concretizarea recunoașterii actelor de bravură pe câmpul de luptă, precum și a devotamentului față de țară și credință se materializează în ordine militare religioase, demers ce a condus treptat la crearea unor caste exclusiviste. Ele îşi obțineau validarea și, mai târziu, binecuvâtarea Sfântului Scaun, prin conferirea unor însemne specifice de către un Mare Maestru. Aceste însemne onorifice aduceau cu ele anumite titluri și beneficii, transmise ereditar.

Începând cu secolul al XVIII-lea, ordinele devin din ce în ce mai complexe, prin apariția ordinelor civile și militare și prin clasificarea acestora în multiple grade, văzute ca modalități de diferențiere a meritelor. Secolul al XIX-lea modifică atât statutul, cât și posibilitatea conferirii acestora doar de către statele suverane. Raportându-ne pe plan intern, conform Constituției de la 1866, suveranul este singurul în măsură să acorde ordine naționale.

Ordinul „Steaua României“ a fost instituit în data de 10 mai 1877, devenind primul ordin acordat de către națiunea română. Modelul acestuia a fost stabilit încă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, numit la acea dată „Ordinul Unirii“, inspirat de ordinul francez „Legiunea de Onoare“. Vasile Alecsandri, trimisul Principatelor române în capitala Franței, sugerează, în anul 1864, înființarea ordinului „Jerba de Aur“, distincție ce urma să recompenseze atât cetățenii români, cât și pe cei străini pentru servicii aduse în folosul țării, ordin ce mai târziu avea să își schimbe numele în „Ordinul Unirii“.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza comandă casei de bijuterii pariziene Krétly un număr restrâns de exemplare, stabilite în trei grade: Cavaler, Ofițer și Comandor. Aversul acestuia prezenta două coroane de lauri alături de cifrele 5 și 24, datele alegerii Domnitorului în cele două Principate, Țara Românească și Moldova. Reversul era inscripționat cu litera A, inițiala numelui Domnitorului iar deviza GENERE ET CORDE FRATRES (,,frați prin origini și simțiri”) o regăsim gravată pe bordura medalionului. Din păcate însă, acordarea acestui ordin nu s-a finalizat, motivul fiind opoziția vehementă a celor două mari Imperii, cel austro-ungar și cel otoman, Domnitorul reușind să îl dăruiască în număr foarte mic și doar celor apropiați.

Anul 1877 vine însă, în completarea și definitivarea statutul și legalității ordinului. Obținerea Independenței de Stat a României în timpul principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen duce la instituirea acestuia și la stabilirea a 5 grade: Cavaler, Ofițer, Comandor, Mare Ofițer și Mare Cruce.

Noul aspect s-a concretizat sub forma unei cruci bizantine, în email albastru, încadrată de raze și surmontată de coroana regală. Medalionul central este în email roşu și încadrat de o cunună de frunze de stejar în email verde, iar bordura, în email albastru, poartă inscripția în limba latină IN FIDE SALUS (,,în credinţă e salvarea”), alături de vulturul cruciat. Reversul prezintă cifrul principelui Carol I surmontat de coroană. Panglica decorației este lucrată în rips moarat roșu, între două benzi albastre. Conform regulamentului emis în anul 1885, ordinul putea fi conferit civililor, militarilor de pace și militarilor de război. Numărul maxim permis de membri era de 1.000 de persoane. Războiul de Independență produce modificări regulamentului, stabilindu-se ca decorațiile purtătoare de însemne de război să fie conferite în număr nelimitat, acestea nefăcând parte din numărul total al membrilor permiși.

Anul 1906 modifică în continuare acest regulament, hotărându-se creşterea numărului de membri acceptați pe timp de pace. Tot în secolul al XX-lea continuă schimbările, ordinul fiind surclasat de „Ordinul Carol I“ și apoi de „Ordinul Ferdinand I“. În timpul domniei regelui Carol al II-lea, ordinul își schimbă din nou aspectul. Modelul conceput în 1932 păstrează crucea bizantină, în email albastru. Aversul însemnului prezintă cifrul regelui Carol I iar locul razelor este preluat de acvile în zbor. Reversul acestuia este incripționat cu anul instituirii ordinului, 1877. Panglica este de culoare roșie, cu o bandă argintie dispusă pe margini. În anul 1937 își face apariția un alt grad, respectiv clasa I, situat între cel de Mare Ofițer și de Mare Cruce, cu placa de forma unei cruci și panglică cu bandă centrală aurie.

O a doua modificare survine în anul 1938, când modelului de război îi sunt adăugate spade încrucișate, atât pentru gradul de Cavaler cât și pentru cel de Ofițer, iar banda aflată la marginea panglicii este realizată din fir de aur. În anul 1938 gradul de Comandor primeşte o placă din argint și diamante. În urma abdicarii regelui Mihai I, ordinul este abrogat, iar purtarea lui, interzisă.

În anul 1998, guvernul României reinstituie ordinul, care este conferit, prin decret semnat de președintele României, unui număr maxim de 3.650 de membri. El are 6 grade: Cavaler, Ofițer, Comandor, Mare Ofițer, Mare Cruce și Colan. Membrii ordinului primesc această distincție pe viață și se bucură de cinstirea și demnitatea acordate cadrelor militate.

Text: Mihaela Dan, muzeograf

Fotografie: Udvardi Arpad