- This event has passed.
#stamacasa: Concurs săptămânal – Secrete din alcov – Muzeul Național al Literaturii Române
10 aprilie, 2020 - 10 mai, 2020
Tuturor ne plac secretele, de aceea ne-am gândit să vă dezvăluim câteva detalii din viața scriitorilor români. Când oamenii depășesc împreună momente mai dificile, legăturile dintre ei se transformă. În această perioadă, ne-am simțit aproape de vizitatorii noștri, de cititori, de toți cei care iubesc literatura.
Astfel, vă propunem să descoperiți, alături de noi, mici detalii ale vieților câtorva scriitori români pe un ton relaxat si apelând la umor, detalii care ne vor face să ne reîntoarcem la a le citi sau a le reciti operele.
Vă invităm să participați la concursul nostru care se va desfășura în fiecare zi de vineri, în perioada 10 Aprilie – 8 mai 2020. În fiecare zi de vineri, la ora 9.00 am, vom posta pe pagina noastră de facebook provocarea săptămânii. Primul autor pe care vi-l propunem: Max Blecher.
Câștigătorul desemnat al fiecărei zile, care va răspunde primul corect la întrebarea postată de noi, va fi oaspetele nostru la un tur ghidat gratuit în cadrul expoziției permanente din sediul N. Crețulescu nr. 8 si va primi un număr al prestigioasei reviste editate de MNLR Manuscriptum.
Proiect coordonat de Oana Oros, muzeograf MNLR.