Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

#stamacasa: Exponatul lunii mai la Muzeul de Artă Populară Constanța | Țesătură pentru decorul interiorului, din cânepă și lână, țesută în patru ițe; ales întrepătruns, ales cu găurele

6 mai, 2020 - 31 mai, 2020

Sub genericul „Scoarțe românești din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța”, vă invităm să descoperiți, în fiecare lună, pe pagina de Facebook a instituției, dar și pe site-ul acesteia, www.muzeuetnocta.ro, câte o scoarță, oferindu-vă informații din fișa analitică a fiecărei piese.

Zona de proveniență: Moldova de Nord

Descriere: Țesătură pentru decorul interiorului, din cânepă și lână, țesută în patru ițe; ales întrepătruns, ales cu găurele

Motive decorative: fitomorfe (pomul vieții), avimorfe (pasărea), geometrice

Scoarța prezintă două chenare de lățimi variabile. Cel marginal, măsurând aproximativ 6 cm., are un fond negru ornamentat cu motive geometrice țesute în tonuri de galben, brun, roșu, verde, alb. Celălalt chenar, de aproximativ 20 cm. lățime, are un fond verde deschis, decorat cu motivul pomul vieții, ales în tonuri delicate de brun, cafeniu, oliv, roșu, galben, roz. Pe fondul albastru al câmpului central se succed respectând legea alternanței două tipuri de reprezentări ale pomului vieții cărora le sunt asociate motive avimorfe. Toate acestea sunt alese în tonuri plăcut armonizate de brun, galben, verde, roșu, cafeniu, roz. Anul execuției – 1862 – și inscripții cu grafie slavonă apar țesute cu roșu în partea superioară a scoarței.

CROMATICA

Fond: albastru
Chenare: negru, galben, brun, roșu, verde alb
Motive decorative – brun, cafeniu, oliv, roșu, galben, roz

Lungime: 3,30 m
Lățime: 1,67 m

Prin Ordinul nr. 2154/ 21.03.2014, poziția 16, emis de Ministerul Culturii, piesa a fost clasată în categoria juridică TEZAUR.

Scoarța este prezentată în expoziția de bază a Muzeului de Artă Populară Constanța.

Detalii

Începe:
6 mai, 2020
Se termină:
31 mai, 2020
Categorii Eveniment:
, ,

Organizator

Muzeul de Artă Populară Constanța
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul de Artă Populară Constanța
B-dul Tomis nr. 32
Constanța, Constanța 900742 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare