Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

#stamacasa: Sinaia: Obiectul lunii aprilie 2020 la Muzeul Național “George Enescu” (Casa Memorială “George Enescu” – Vila Luminiș) – ICOANĂ: „RĂSTIGNIREA LUI IISUS HRISTOS”

16 aprilie - 30 aprilie

Obiectul lunii: ICOANĂ: „RĂSTIGNIREA LUI IISUS HRISTOS”

Tema iconografică reprezintă central „RĂSTIGNIREA LUI IISUS HRISTOS”.

În stânga crucii este redată „Sf. Maria” iar în dreapta crucii, „Sf. Ioan Botezătorul”.

Pictura pe blatul curbat din lemn, pe suport aurit, are culori calde cu mici registre în culoare rece, încadrată în chenar orange de cadmiu.

Icoana face parte din colecţia de icoane lipoveneşti a casei memoriale, ce datează din secolul al XIX-lea și este expusă în salonul de muzică, considerată și cea mai frumoasă cameră a casei memoriale”George Enescu” din Sinaia sau Vila “Luminiș” – locul mult iubit de muzician.

Icoana “Răstignirea lui Iisus Hristos” are de altfel și o semnificație aparte, reprezentativă, în contextul celei mai importante sărbători ale creștinismului, care comemorează evenimentul fundamental – Învierea lui Iisus Hristos în a treia zi după răstignirea sa – scopul acestei sărbători creștine fiind amintirea vie a patimii, a morții și a Învierii lui Iisus Hristos.

Prezența unui număr considerabil de icoane în vila „Luminiș”, nu este deloc întâmplătoare, o mărturie că întreaga familie a marelui muzician, amintind aici în următoarele rânduri pe ascendenții familiei sale, erau apropiați de religie.

Străbunicul compozitorului, pe linie paternă, Enea Galin a fost unul dintre cei mai vestiți cântăreți de strană de prin partea locului. Născut în comuna Siminicea, judetul Botoșani, el a fost adus de Alex. Moruzi, proprietarul moșiei Vîrful-Cîmpului, la Zvoriștea spre „a împodobi și înfrumuseța slujba religioasă”(Viorel Cosma- „ENESCU AZI”)

După obiceiul timpului, în dorința de a înlătura orice confuzii asupra obârșiei sale cu aceea a iscusiților cântăreți greci ce țineau stranele noastre acum mai bine de un veac, și-a schimbat numele din Enea în Enescu. (Pr. N.Hodoroabă: “George Enescu, Contribuțiuni la cunoașterea vieții sale” , Tip.”Viața Românească”).

Gheorghe Enescu, bunicul – posedând o voce „îngerească”- a fost trimis de tatăl său să învețe carte la mănăstirea Vorona din județul Botoșani.

Aspirant la preoție, Gheorghe Enescu a urmat școala catehetică de la Botoșani, fiind hirotonit diacon. Vocea sa pătrunzătoare de tenor, l-au impus destul de repede prin partea locului, astfel că la 1861 a devenit parohul bisericii din Zvoriștea, unde avea să păstorească vreme de 37 de ani.

Se spune că în partea Siretului îi mersese vestea, de aceea era poftit la multe slujbe și prin alte sate și târguri. „Prin părțile acelea încă nu s-a ridicat până acum un cleric cu o voce așa de minunată”(Viorel Cosma: “ENESCU AZI”).

Moare în anul 1898, fiind înmormântat de Manoliu – proprietarul moșiei Zvoriștea – în curtea bisericii din sat.

Costache Enescu, tatăl genialului nostru muzician, s-a născut în anul 1848 în comuna Zvoriștea. Talentul muzical înnăscut s-a făcut remarcat încă din copilărie, fapt care a îndemnat părinții să-l îndrume spre seminarul „Veniamin Costache” de la Socola, în speranța preoției.

Nu a urmat mai mult de 4 clase seminariale, fiindcă îmbolnăvindu-se, tatăl său l-a retras. De fapt, preoția nu l-a atras, renunțând la o existență contemplativă și, de aici tradiția carierei bisericești se întrerupe, preferând să intre în învățământul primar ca suplinitor iar mai târziu devenind arendaș de pământuri.

Maria Cosmovici-Enescu, mama compozitorului, s-a născut la Mihăileni, județul Dorohoi, era fiica preotului Ioan Cosmovici și astfel, în familie, se reia firul tradiției de mediu bisericesc.

„…Pământul și religia au fost cele două divinități ale copilăriei mele. Le-am rămas credincios, într-un anumit fel. Și dacă sentimentele mele religioase s-au schimbat cu timpul, am păstrat totuși cucernicie față de religie, de tot ce este vrednic în ea.” ….George Enescu- (Gavoty Bernard -„AMINTIRILE LUI GEORGE ENESCU”)

https://www.georgeenescu.ro/obiectul-lunii_doc_1661_icoana-…

Detalii

Începere:
16 aprilie
Se termină:
30 aprilie
Eveniment Categories:
,

Loc de întâlnire

Casa Memorială „George Enescu”
Str. Yehudi Menuhin nr. 2
Sinaia, Prahova 106100 Romania
+ Harta Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *