Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Suceava: Vernisajul expoziţiei „Cernauţi 600”

8 octombrie, 2008

Complexul Muzeal Bucovina invită publicul şi specialiştii la vernisajul expoziţiei „Cernăuţi 600”, dedicată împlinirii a 600 de ani de la prima menţiune documentară a oraşului Cernăuţi.

Evenimentul va avea loc în data de 8 octombrie 2008, ora 12, la sediul Muzeului de Istorie din Suceava. Expoziţia este realizată în colaborare cu Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale, prezentând un mare număr de piese de patrimoniu originale, inedite prin conţinut, unele pentru prima dată expuse, câteva clasate la categoria „Tezaur”. Documente medievale ce vorbesc de grija voievozilor Moldovei pentru bisericile din Cernăuţi sau documente emise la Cernăuţi, cu peceţile originale ale vechiului târg medieval, monede din timpul voievodului Alexandru cel Bun- din vremea căruia datează cea mai veche menţiune documentară a Cernăuţilor, documente şi fotografii legate de viaţa cernăuţenilor obişnuiţi-şcoală, ocupaţii, evenimente, oraşul cu case vechi şi edificii moderne, reviste şi ziare editate la Cernăuţi, oraşul în anii primului Război Mondial şi în perioada interbelică, cu suceveni la Cernăuţi şi cernăuţeni la Suceava. Prin conţinut şi execuţie artistică se disting grupul de obiecte legate de aniversarea de acum un secol, a 500 de ani de atestare documentară a Cernăuţilor, emise de autorităţile imperiale austriece ale vremii. Din toate aceste fragmente de istorie reînvie Cernăuţiul de altădată, un oraş care a supravieţuit timpului şi datorează oamenilor tot ce păstrează până astăzi.

Details

Date:
8 octombrie, 2008
Event Category:
Event Tags:
, , ,

Organizer

Muzeul Bucovinei
Email
https://muzeulbucovinei.ro

Venue

Muzeul de Istorie Suceava – Muzeul Bucovinei
Str. Ştefan cel Mare nr. 33
Suceava, Suceava 720003 Romania
+ Google Map
View Venue Website