Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Târgoviște: Expoziție de grafică de arhitectură la Muzeul de Artă „Portret de arhitect” – Daniela RADU

3 octombrie, 2025 - 11 ianuarie, 2026
Expoziție de grafică de arhitectură la Muzeul de Artă
„Portret de arhitect” – Daniela RADU
Începutul lunii octombrie anunță o expoziție inedită pentru Muzeul de Artă din Târgoviște. Lucrările de grafică de arhitectură, pictură, machete și proiecte arhitecturale realizate de arhitectul Daniela Radu creionează un „Portret de arhitect” – așa cum este denumită expoziția pe care Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vă invită să o descoperiți la parterul Muzeului de Artă.
Deschiderea oficială a expoziției a avut loc astăzi, 3 octombrie 2025, la ora 16.00, în prezența doamnei arhitect Daniela Radu. Expoziția va putea fi vizitată până la începutul lunii ianuarie 2026.
Arhitectul Daniela Radu s-a născut în Pitești într-o familie modestă „din care însă nu a lipsit niciodată bucuria unei vieți plină de veselie, de preocupare pentru învațătură, dar și pentru sport și artă, toți copiii dovedindu-se deosebit de talentați în domeniul artelor vizuale”, așa cum amintea dumneaei într-o prezentare sumară a propriei biografii. Urmează studiile de specialitate la Institutul de Arhitectură și Sistematizare „Ion Mincu” din București, iar viața și profesia o poartă mai întâi în Râmnicu Vâlcea, așa cum se pot observa numeroasele lucrări și proiecte din acea zonă expuse, iar apoi la Târgoviște, unde se stabilește. Aici descoperă oraşul istoric cu bogata încărcătură culturală pe care o va exploata și în activitatea sa didactică în momentul în care se înființează o clasă de arhitectură, în toamna anului 2001.
Vă invităm să descoperiți frumusețea, eleganța și simplitatea proiectelor de arhitectură expuse, printre acestea se găsesc câteva lucrări realizate și premiate (ex.: Proiectul și casa de vacanță Mari H de la Valea Voievozilor), dar nu excludem și latură plastică ilustrată prin acuarele (grafică arhitecturală) care denotă profunzime, prospețime și o „mână” de arhitect care notează subtil trăsăturile specifice arhitecturii locurilor vizitate. În același timp pasiunea pentru desen face ca arhitectul Daniela RADU „să dea personalitate creațiilor sale de arhitectură, însoțind proiectele cu imagini artistice prezentate în stilul clasic, de la perspective în acuarelă până la confecționări de machete. Construcțiile semnate de arhitectul Daniela Radu, poartă în ele acea memorie a locului în care sunt edificate, lipsite de ostentație, frumoase și „cuminți”, pline de ospitalitate, fie că este vorba de o clădire publică, o clădire de cult, o locuință sau o casă de vacanță” (prezentarea arhitectului Daniela Radu).
Vă așteptăm să vă delectați la Muzeul de Artă cu o creație artistică cu amprentă de arhitect!

Detalii

Organizator

Loc de desfășurare