Loading Evenimente

« All Evenimente

Târgoviște: Vacanță la muzeu 19 – 30 august 2019

19 August - 30 August

Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, organizează în perioada 19 – 30 august 2019 programul VACANȚĂ LA MUZEU. Programul este organizat sub forma unor activități independente, în fiecare zi copiii având posibilitatea să descopere ceva nou, alături de specialiștii muzeului.
Activitățile din prima săptămână, 19 – 23 august, se vor desfășura la Curtea Domnească, după următoarea tematică:
Luni: Casa țărănească tradițională ( atelier de confecționare a unei căsuțe)
Marți: Drumul firului de lână (atelier). Copiii vor descoperi etapele prin care trece lâna (tuns, spălat, scărmănat, caier, tors, țesut), până ajunge obiect de îmbrăcăminte sau decor și vor asista la o ativitate demonstrativă de vopsire a lânii. Totodată, se vor putea familiariza cu obiecte din cadrul colecției etnografice folosite în industria casnică textilă (furcă de tors, fus, roată de tors, darac) și vor confecționa ii miniaturale folosind motive tradiționale
Miercuri: Tainele olăritului ( modelaj în lut)
Obiceiuri Tradiționale (Paparuda, Sânzienele, Înfrățitul, Însurațitul etc.).
Joi: Misterele Curții Domnești. Participanții sunt provocați să exploreze incinta Curții Domnești unde, urmând indiciile, vor descoperi Comoara din Cetate. Pe un traseu semnalizat corespunzător, copiii vor susține probe de îndemânare și perspicacitate (tunelul, echilibristică, pânza de păianjen, tir cu arcul, ghicitori etc.) utilizând diverse mijloace de orientare: hărți, busole, binocluri.
Vineri: Atelier de creatie. Activitate de modelare, incizare, desenare și pictare pe materiale diverse: lut, lemn, piatră. Realizarea unor imagini reprezentative ale Curții Domnești sub forma unui tablou.
Jurnal de vacanta la muzeu. Activitatea cuprinde realizarea unui album foto intitulat ”Jurnalul de vacanță la muzeu”, cu imagini sugestive surprinse în timpul desfășurării activităților. Jurnalul va fi completat cu impresii ale celor implicați în activitatea ”Misterele Curții Domnești”.
A doua săptămână a programului, 26-30 august, va avea ca loc de desfășurare Muzeul de Istorie, iar activitățile propuse sunt următoarele:
Luni: Poveștile Muzeului de Istorie
Cancelaria domnească de la Targoviște pe înțelesul copiilor (atelier). Cum anume se realizau sigiliile medievale și ce rol aveau ele, câte documente s-au scris la Târgoviște sunt doar câteva întrebări la care vom răspunde pe parcursul atelierului. La final, atenția le va fi răsplătită cu realizarea unui sigiliu cu ceară roșie.
Marți: 12. Regii României (atelier). În cadrul atelierului, copiii vor înțelege rolul pe care l-a avut familia regală în realizarea statului național modern. Totodată, vor avea ocazia să afle despre însemnele Casei Regale a României: coroana regală, buzduganul, mantia regală, pavilioanele domnești, cifra regală. Participanții vor realiza, pas cu pas, o coroană de hârtie și vor rezolva un rebus.
Miercuri: Joc prin labirint (15 ghicitori, însoțite de mici povestioare despre oraşul medieval Targoviște, despre anumite personalităţi istorice sau obiecte deosebite expuse în muzeu). Căutarea se va încheia cu „o comoară dulce, dulce”.
Joi: La patru ace în secolul al XIX-lea ( atelier de confecționat evantaie sau jobene). Reperele eleganței în secolul XIX vor fi exemplificate cu ajutorul prețioaselor obiecte din patrimoniul muzeului.
Vineri: Arta plastică românească pe înțelesul copiilor (incursiune în universul picturilor expuse în Muzeul de Artă).
Întrucât ne dorim să oferim oricărui copil șansa de a petrece timpul într-un mod activ, prietenos și educativ, participarea este liberă și nu implică aducerea unor materiale pentru realizarea activităților, acestea fiind puse la dispoziția participanților de către muzeu.
Programul se defășoară de luni până vineri, între orele 9.00 și 12.00, și se adresează copiilor cu vârste între 6 și 12 ani, in limita a 25 de locuri pentru fiecare zi, cu rugămintea ca un participant să nu aleagă mai mult de 3 activități din cele 10 propuse. Înscrierile au loc la numărul de telefon 0736394086, persoană de contact, Maria Neacșu.

Details

Start:
19 August
End:
30 August
Eveniment Categories:
,

Loc de desfășurare

Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” – Târgoviște
Calea Domnească nr. 181
Târgoviște,Dâmbovița130017Romania
+ Google Map
Website:
http://www.muzee-dambovitene.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *