Loading Events
 
 
  • This event has passed.

Târgovişte: Zilele Europene ale Patrimoniului, expoziţia “Covorul ţesut – alegorie a creaţiei şi renovare a naturii”

Zilele Europene ale Patrimoniului”

Editia XX

22 septembrie 2012

În fiecare an, în septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene.

Evenimentele culturale organizate cu acest prilej se adresează tuturor cetăţenilor, cărora le oferă un mediu istoric atractiv, stimulant, pentru comunicarea interpersonală. Apropierea faţă de patrimoniul cultural conştientizează sentimentul de apartenenţa comună la valorile ţării, ale regiunii, oraşului sau mediului rural şi îmbogăţeşte diversitatea societăţii noastre, contribuind la buna înţelegere mutuală între cetăţeni.

Tema, sub care se vor desfăşura evenimentele culturale în România “ZEP 2012”, este: “Meşteşuguri tradiţionale – contribuţia acestora la conservarea patrimoniului cultural”.

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte se aliniază curentului cultural european, participând la Zilele Europene ale Patrimoniului, aflate anul acesta la cea de-a XX -a ediţie şi organizează în parteneriat cu Centrul Cultural “Izvor de apă vie” din Vulcana Pandele, expoziţia “Covorul ţesut – alegorie a creaţiei şi renovare a naturii” , vernisajul având loc vineri, 21 septembrie 2012, începând cu orele 11.00, în Sala “Auditorium” a Muzeului de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.

Vizitatorii se vor bucura de o expoziţie inedită, unde vor putea fi admirate aproximativ 20 de covoare româneşti din zona judeţului Dâmboviţa, de diferite dimensiuni şi forme, într-o gamă coloristică extrem de variată, dar şi numeroase obiecte etnografice care erau utilizate la ţesutul covoarelor.

Răspunzând ideii pe care o promovează această iniţiativă, ca și la edițiile precedente, intrarea la muzeele din cadrul C.N.M. “Curtea Domnească”, în data de 22 septembrie 2012, va fi gratuită pentru toţi cei care doresc să le viziteze, scopul fiind acela de descoperire și conștientizare a valorilor culturale, precum și creșterea accesului la cultură.

C.N.M. “Curtea Domnească”

Organizer

Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” – Târgoviște
View Organizer Website

Venue

Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” – Târgoviște
Calea Domnească nr. 181
Târgoviște,Dâmbovița130017Romania
+ Google Map
View Venue Website

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *