Târgu Jiu: expoziția de sculptură ”Head(s)#3”, artist Dragoș Neagoe, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”

Născut în 1974, Dragoș Neagoe a absolvit Facultatea de Arte Plastice, secția sculptură, din cadrul Universității de Arte București, în 2002, studii completate cu un master, până în 2004. Este preocupat de multiplele posibilităţi de reprezentare a ipostazelor umanului, în special portretul. Experimentează continuu cu materiale organice sau traditionale şi investighează, prin variate forme de exprimare vizuală, de la sculptură şi obiect, până la instalaţie, performance, video și, mai nou, fotografie. Experiența de câțiva ani de restaurator în cadrul Muzeului Național de Artă al României i-a oferit șansa să afle multe dintre tehnicile clasice şi moderne de lucru care, de cele mai multe ori, îşi fac simţită prezenţa în toate experimentele sale plastice. Sculptura sa este rodul unei tehnici mai puțin obișnuite. Artistul numește acest procedeu ”În Groapă”. Tehnica este „simplă”. Sapă o groapă (mică/mare, depinde de mărimea lucrării) și gândește că tot ce este convex devine concav și invers, ce este concav devine convex. Sculptorul încearcă să vadă formele pozitive în negativ și invers.

Din 2002, Dragoș Neagoe a expus și participat la numeroase expoziții personale și de grup, s-a implicat în proiecte culturale și educative în satul Crevedia Mare (unde locuiește), Hațeg și București, având lucrări în spațiul public și în colecții particulare, atât în țară, cât și în străinătate.

”Sunt impresionat de felul în care natura, prin procesele ei mecanice, fizice sau chimice, transformă/re-modelează volumul și îl asimilează în universul ei. Pentru mine, forma se completează/coabitează cu natura, devenind copac, stâncă, apă sau lut.

Orice petec de pământ, din orice locație geografică, ascunde o parte din istoria omenirii. În orice banală săpătură poți găsi o amprentă conservată în timp de nisip, pământ, lavă… Această amprentă poate ascunde un artefact/o sculptură/ o locuintă/un locaș de cult, ș.a., ce ne oferă informații prețioase despre civilizații dispărute, obiceiurile și modul lor de a trăi.

Eu re-creez în groapă acest proces al istoriei, modelând în negativ lucrări ce au, în ansamblul lor, caractere diferite. Particularitățile și/sau individualitățile portretelor mele provin din compoziția pământului cu care lucrez: mai gras, mai nisipos, mai tare, mai negru sau argilos. Un aspect important pentru mine este și ce descopăr în groapa mea, ce lume organică sau minerală mi se oferă. Viața insectelor contribuie și ea decisiv la alegerea caracterului și a nuanțelor sculpturii mele. Astfel, încerc să găsesc o legătură organică, minerală a pământului cu care trebuie să colaborez și să construiesc forma, structura/mărimea gropii în care eu voi încerca să unific cele două dimensiuni, una fizică și cealaltă spirituală. Este o apropriere dificilă, pentru că nuanțele fac diferența, iar groapa mea devine situl comun al celor două identități.

Iubirea știe să aproprie oamenii, îi ajută să comunice între ei, știe să ofere, să dăruiască și să inspire. Inspirația mea vine din iubire și ea devine dalta mea perfectă.”, spune artistul.

”Inspirat de natură și microuniversurile care se creează în mod natural și pe care artistul le observă, Dragoș Neagoe este, de mai mulți ani, apicultor profesionist. Aparent o preocupare care nu are legătură cu arta, albinăritul îi păstrează și chiar sporește artistului capacitatea de mirare în fața naturii și materiei. Neagoe a devenit chiar și o voce a acestor mici ființe, implicându-se în proiecte vizuale și nu numai care au ca scop conștientizarea pericolului în care albinele se află din cauza acțiunii omului în natură și, mai ales, a importanței acestor insecte în viața noastră.

Idenficându-se (și) cu această parte a vieții sale, Dragoș Neagoe inserează albinăritul în artă, în portrete și mai ales autoportrete. Prezența fagurilor creează atât de multe contraste care, de fapt, (re)construiesc complexitatea artistului.

Perisabilitatea și fragilitatea fagurilor în comparație cu duritatea și durabilitatea pământului; exactitatea și disciplina cu care albinele construiesc structura perfectă din ceară, un triumf asupra materiei, versus lucrul în groapă al lui Dragoș, unde artistul nu are un control total asupra formei finale; caracterul exterior al fagurelui – făcut nu de către sculptor, ci de altceva sau altcineva din afara lui – versus materia care se transformă sub acțiunea directă a artistului ; toate acestea și multe altele mi-au atras atenția asupra artei pe care Dragoș Neagoe o face.” (Dorina Cioplea-Văduva – curator)