- Acest eveniment a trecut.
Tecuci: Exponatul lunii octombrie 2025 la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”: in memoriam

Exponatul lunii noiembrie – in memoriam
n. 17.04.1953 – d.08.11.2015
Au trecut zece ani de când ziua de 8 noiembrie 2015 aducea o veste tristă pentru iubitorii de artă. A încetat din viața pictorul Aurel Manole, președintele Filialei Galați a UAPR, profesor la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”. Artist complex, sensibil și valoros, un creator inventiv, preocupat întotdeauna de nou.
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci a organizat în luna noiembrie 2025 în cadrul proiectului cultural „Exponatul lunii” expunerea unui tablou al pictorului și obiecte personale ale acestuia pentru a-i onora memoria.
Cu un palmares expozițional local, național și internațional impresionant a fost un dascăl excelent care s-a dăruit cu pasiune și devotament, un OM sociabil, prietenos și de o nobilă generozitate.
Pasiunea pentru desen a fost cea care l-a călăuzit să întreprindă studii în acest domeniu. Astfel a absolvit Liceul de Muzică și Artă Plastică, Facultatea de Arte Plastice din Iași, secția Pedagogia Artei și Desen (1979) și Facultatea de Arte Decorative și Design a Universității de Arte George Enescu din Iași (1996). În februarie 2009 își ia doctoratul în arte vizuale la Universitatea Națională de Arte din București.
A activat ca profesor în mai multe și diferite unități de învățământ și a fost membru al mai multor asociații și fundații din țară și din străinătate.
Profesional a debutat în 1977 cu o expoziție individuală la Iași când era încă student. Începând cu anul 1980 și-a organizat peste 70 de expoziții în țară (Galați, București, Bacău, Cluj Napoca, Tecuci, Piatra Neamț, Mangalia) dar și în străinătate (Franța, S.U.A). A fost onorat cu mai multe distincții în țară și străinătate, lucrările sale aflându-se în colecții de stat și particulare din România, dar și din Anglia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Italia, Israel, Lituania, Olanda, Polonia, Spania, S.U.A. Opera lui Aurel Manole este bogată, diversă și complexă.
În conceperea lucrărilor artistul pornește în general de la datele realului pe care le simplifică, le transfigurează, le ridică la rangul de metaforă și simbol. Petrecându-și copilăria și adolescența în satul ascuns între dealurile Covurluiului – Căuiești, sat în care s-a născut la 17 aprilie 1973, a dat curs peste ani memoriei afective evocând în culori calde ciclurile „Cetațui”, „Coline”, „Amintiri”, „Eu și satul”.
Preocupat îndeaproape de figura umană, a reprezentat-o în ipostaze și atitudini diferite, atât în portrete cât și în compoziții cu două sau mai multe personaje. Este cunoscut pentru tehnica Pictografiei la care a ajuns pornind nu de la monotipie, ci de la o tehnică mult mai veche, aceea a encausticii; astfel, în anul 1997 i se acordă Brevetul de invenție – Amestec cromatic și procedeu pentru realizarea lucrărilor.
Dumnezeu să-l odihnească!