Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Tulcea: Expoziția ”MAME ȘI PUI” la Centrul Muzeal Ecoturistic ”Delta Dunării”

5 noiembrie, 2019 - 2 octombrie, 2020

Marți, 5 noiembrie 2019, la Centrul Muzeal Ecoturistic ”Delta Dunării” din str. 14 Noiembrie, nr. 1, se deschide expoziția temporarăMame și pui”, organizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” București.

În natură, comportamentul parental variază de la abandon, în cazul celor mai multe insecte și reptile, până la îngrijirea atentă pe timp îndelungat de până la 6 ani, în cazul animalelor precum elefantul.

Expoziția are ca temă prezentarea relaţiei mamă-pui în lumea animală. Vizitatorii vor afla particularități ale comportamentului părinților față de pui, acesta fiind foarte diferit de la un grup de animale la altul. La prima vedere, aceste diferențe pot atrage sentimente contradictorii, de simpatie față de o specie care își îngrijește și învață puii să supraviețuiască sau antipatie față de o alta care îi abandonează imediat sau la foarte scurt timp după ce aceștia își încep viața. Însă timpul și energia dedicate creșterii puilor de către părinți sunt exact cele necesare și depind de mai mulți factori precum stabilitatea mediului de viață, durata vieții, dușmanii naturali, numărul puilor, frecvența reproducerii.

”Cum?” și ”De ce?” sunt întrebări la care publicul va găsi răspuns vizitând această expoziție pregătită cu grijă și pricepere și, dincolo de explicații, va ajunge la convingerea că totul în natură este în echilibru, un echilibru pe care fiecare dintre noi avem datoria să-l păstrăm.

Expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2019 – octombrie 2020.

Detalii

Începe:
5 noiembrie, 2019
Se termină:
2 octombrie, 2020
Categorie Eveniment:

Organizator

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea
Telefon
0240 513231
Email
relatiipublice@icemtl.ro; icemtl@icemtl.ro
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Centrul Muzeal Ecoturistic ”Delta Dunării” – Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” – Tulcea
Str. 14 Noiembrie nr. 1
Tulcea, Tulcea 820009 Romania
+ Hartă Google
Telefon
0340 105652
Vezi site-ul web Loc de desfășurare