Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Tulcea: Lucrarea LUNII FEBRUARIE 2020 la Muzeul de Artă: lucrarea artistului IOSIF ISER (1881 – 1958), „Balerine și arlechini”, aparținând colecției de pictură modernă și contemporană.

6 martie - 31 martie

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea vă invită să vizionați

LUCRAREA LUNII MARTIE 2020
la Muzeul de Artă

În luna MARTIE 2020, Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr.2, supune atenției vizitatorilor lucrarea artistului IOSIF ISER (1881 – 1958), „Balerine și arlechini”, aparținând colecției de pictură modernă și contemporană.

Lucrarea a fost restaurată în anul 2018, în cadrul proiectului#Adoptăopictură!, prin contribuția domnului Ion Luchian.

”În 1920-1934 Iser pleacă la Paris unde își diversifică motivele; acum apar scene din cafenelele pariziene, călărețe din Bois de Boulogne, femei din lumea varieteului, din lumea circului, cu clovnii, saltimbancii, acrobații și arlechinii, spre care își îndrepta atenția și Picasso. Artistul ia contact cu unii reprezentanți ai fovismului precum André Derain, lucrând îndelung asupra conceptului cromatic, iar cubismul lui Cézanne îl ajută să-și ordoneze imaginea în volume, forme, culori.

Mai ales în perioada interbelică este obsedat de tema arlechinului, reluat în diverse variante, și a balerinelor însoțite uneori de un arlechin, ca și de aceea a odaliscelor, fie singure, fie în mici grupuri de două sau trei.

Spre deosebire de balerinele lui Edgar Degas, înfățișate în plină acțiune, cele ale lui Iser sunt surprinse în repaus, cu întreaga ființă încordată în așteptare sau în momentele de destindere. Acum aceste ființe obosite nu mai au grație și eleganță […]. Lumea pe care o intuiește artistul este străbătută de dramatism, o lume tristă, cu un realism dezbărat de constrângerile naturaliste.

În aceste teme artistul practică o pătrunzătoare investigație a sufletului omenesc; dincolo de mască sau costum, dincolo de atitudinea personajului, deslușim lesne o amărăciune ascunsă, o oboseală sufletească.

„Arlechini și columbine, dansatoare, Parisul, Dobrogea, Constantinopolul, Spania, sunt pentru artist incursiuni în lumea retoricii, a spiritului, a nemișcării, a pitorescului și a voluptății tragice.”[ Radu Ionescu, Iosif Iser. Centenar, în Arta, nr.12, 1981, p.18].”

Sursa: https://biblacad.ro/expo2018IosifIser.html

Detalii

Începere:
6 martie
Se termină:
31 martie
Eveniment Categories:
,

Organizator

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea
Telefon:
0240 513231
Email:
relatiipublice@icemtl.ro; icemtl@icemtl.ro
Sit web:
www.icemtl.ro

Loc de întâlnire

Muzeul de Artă – Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” – Tulcea
Str. Grigore Antipa nr. 2
Tulcea, Tulcea 820017 Romania
+ Harta Google
Sit web:
http://www.icemtl.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *