Loading Events

« All Events

Valea Alunului, com. Boșorod, jud. Hunedoara: Școala de Toamnă din Valea Alunului, ediția a VI-a, 9-16 oct. 2022

9 October - 16 October

Școala de Toamnă din Valea Alunului, ediția a VI-a, 9-16 oct. 2022

Centrul de Studii al Fundației Dacica în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara organizează cea de-a VI-a ediție a Școlii de Toamnă din Valea Alunului pentru tineri cercetători în istorie veche și arheologie, în perioada 9-16 octombrie 2022.

Înscrierile se pot face între 1 iulie și 11 septembrie 2022. Se pot înscrie studenți (nivel licență, masterat, doctorat, potdoc), absolvenți și cercetători din România și Republica Moldova, cu vârsta maximă de 40 de ani, care urmează sau au urmat un program universitar în istorie veche, arheologie sau domenii conexe (filologe clasică, arhitectură, patrimoniu ș.a.). Sunt disponibile 16 locuri. În cazul în care numărul celor înscriși va fi mai mare decât numărul locurilor disponibile, se va face o selecție în baza CV-ului, a memoriului de activitate și a proiectului de cercetare.

Scopul școlii este acela de a oferi studenților și tinerilor cercetători un cadru de întâlnire și dezbatere, posibilitatea contactului cu specialiști din mai multe centre universitare și cu abordări interdisciplinare în domeniu, precum și ocazia de a studia istoria „pe viu” la cele mai importante situri și monumente din zonă.

Școala are trei componenete de bază: un pachet de cursuri și workshop-uri interdisciplinare, susținute de lectori din mai multe centre universitare și de cercetare din întreaga țară, o sesiune de comunicări a tinerilor cercetători, precum și excursii de studiu la situri, monumente istorice și muzee din zonă.

Cheltuielile de cazare, masă, transport local, precum și cheltuielile necesare desfășurării activităților din program sunt suportate de organizatori. Nu se acoperă costurile de transport ale participanților din localitatea de domiciliu până la cel mai apropiat oraș (Deva/ Simeria/ Călan). Taxa de înscriere este de 200 lei/ persoană.

Valea Alunului mărginește la nord dealul Piatra Roșie, pe care se află amplasată cetatea dacică cu același nume, componentă a sitului serial UNESCO „Cetățile dacice din Munții Orăștiei”. Cazarea este oferită de Pensiunea Dacica,  situată într-un peisaj de vis, clasificată la trei margarete, care dispune de camere cu două sau patru locuri cu baie proprie și încălzire centrală. Cursurile se desfășoară în sala de conferințe a Centrului de Studii al Fundației Dacica, situat în același complex cu Pensiunea Dacica.

Programul Școlii va fi anunțat la o dată ulterioară.

Vă așteptăm cu drag!

CONTACT

Centrul de Studii al Fundației Dacica
Com. Boșorod, sat Alun nr. 1,  jud. Hunedoara
Tel. 0757-322422
Email: scoala@dacica.ro

ECHIPA

Director: dr. Aurora Pețan
Coordonare științifică: conf. dr. Dorel Micle
Coordonare studenți: dr. Raluca-Eliza Bătrînoiu
Coordonare organizare: arh. Marian Coman
Secretariat: Adriana Silion

 

Details

Start:
9 October
End:
16 October
Event Category:
Website:
http://dacica.ro/blog/?p=1884

Organizer

Fundația Dacica
View Organizer Website

Venue

Fundația Dacica
Sat Alun nr. 40
com. Boșorod, Hunedoara Romania
+ Google Map
View Venue Website

Leave a Reply

Your email address will not be published.