Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Vaslui: expoziția lunii august 2022 la Muzeul Județean ,,Ștefan cel Mare” – FOTOGRAFIE – CONSTANTIN TĂNASE ÎN UNIFORMĂ DE PLUTONIER

9 august, 2022 - 31 august, 2022

Începând din 1970, odată la 2 ani, are loc la Vaslui Festivalul Umorului „Constantin Tănase”, închinat memoriei marelui actor de revistă. Prima ediție a festivalului își deschidea porțile pe 3 iulie, la împlinirea a 90 de ani de la nașterea lui Constantin Tănase.
Aventura lui Constantin Tănase prin această lume începea la 5 iulie 1880, în Vaslui, orășel din Moldova, într-o casă mică din vălătuci, cu prispă și acoperiș de tablă, pe strada Hușului.
Copilăria i-a fost plină de joacă și năzbâtii alături de băieții din mahala, colindând dealurile din împrejurimi sau înnotând în Vasluieț. Începerea școlii nu l-a schimbat prea mult. Școala nu i-a plăcut foarte tare, dar termină cei patru ani de gimnaziu la liceul Mihail Kogălniceanu și pleacă să se înscrie la școala militară de la Iași.
Din păcate, a picat la examenul medical, în favoarea unui fiu de colonel, pentru că „pe vremea aceea se preferau la liceele militare fii de militari”, după cum își amintește Tănase peste ani, probabil ca o consolare a deziluziei avute în fața unei nedreptăți. Se înscrie și urmează o perioadă cursurile liceului real N. Bălcescu din Brăila, dar lipsa banilor și faptul că nu îl atrăgeau nici școala, nici orașul, îl determină să renunțe.
La 28 august 1899, intră la București pe poarta Regimentului 1 Geniu. Începuturile vieții de militar nu au fost tocmai blânde cu viitorul actor. „Plăteam de multe ori oalele sparte și când făcea unul vreo poznă, se întâmpla ca tot eu să încasez.” Viața de cazarmă i-a fost și benefică pentru că acolo a început Constantin Tănase adevărata carieră artistică, organizând primul teatru ostășesc.
Au fost trei ani plini, în care a visat la ziua când va fi și el aplaudat la scenă deschisă. Și pentru că aflase de la un prieten că în București există un loc unde se pregătesc actorii de teatru și operetă, adică la Conservator, decide că acesta este drumul ce trebuie să îl urmeze și se înscrie la examen. Impresionează comisia de examen, dar mai ales pe Nottara, care îi va fi și profesor, prin interpretarea monologului Naiul, cobza și vioara și din mulțimea de candidați va fi singurul admis la comedie.
Dar mizeria și lipsurile în care trăia l-au trezit la realitate și problema existenței zilnice a devenit tot mai acută. Singura soluție pentru a supraviețui și a putea urma cursurile la Conservator a fost să se întoarcă în armată la Regimentul I Geniu. Se angajează în armată, are masa și cazarea asigurată și poate să desfășoare o intensă activitate în sensul preocupărilor sale curente. Era actor și plutonier. Juca figurant pe scena Teatrului Național și astfel trec anii de Conservator. Începe să fie cunoscut de către public, să câștige bani, faimă. Dar cariera militară începuse să devină o povară pentru tânărul actor, chiar dacă cei din regiment erau mândri de notorietatea lui Tănase.
Decide să își dea demisia din armată și să își dedice tot timpul actoriei. Dar, înainte, a făcut două fotografii: una în uniformă de plutonier de geniu, cu chipiu decorat cu pampon, și una în costum închis până sus, cu lavalieră neagră, așa cum se purta în rândul artiștilor. „ Mamă, tată, sunt bine!” – și cele două fotografii pleacă drept dovadă la Vaslui.
Exponatul lunii august este una dintre cele două fotografii trimise în orașul natal, la părinți, în care Constantin Tănase este în uniforma de plutonier de geniu. Fotografia este datată 1905, când actorul avea 25 de ani.

Detalii

Începe:
9 august, 2022
Se termină:
31 august, 2022
Categorii Eveniment:
,
Site web:
https://www.facebook.com/MuzeulJudeteanVaslui/photos/a.1714179335507129/3208957436029304/

Organizator

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
Telefon
Str. Hagi Chiriac, nr.2
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare