Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Zalău: expoziția ,,Universul păpușilor – între joc și marcă identitară”

6 martie, 2019 - 10 aprilie, 2019

Păpușile sunt în general reprezentări ale ființei umane sau ale unor animale și sunt considerate ca fiind jucării pentru copii, probabil cele mai vechi obiecte folosite de aceștia pentru joc. Dar ele au fost și sunt folosite și pentru alte scopuri cum ar fi reprezentările religioase și ritualurile magice sau în școli (mai ales cele de medicină) pentru practică. Astfel, păpușile au sau pot transmite și anumite valori și credințe ale unei societăți.

Această ambivalență este surprinsă de expoziția ,,Universul păpușilor – între joc și marcă identitară” ce va fi deschisă în perioadă 6 martie – 10 aprilie a.c. la Galeria de Artă ,,Ioan Sima” a Muzeului Județean de Istorie și Artă – Zalău. Aceasta are două segmente: o expoziție de autor a Elenei Orbocea și o expoziție de colecționar a Patriciei Marina Toma.

Primul segment, este format din 14 păpuși realizate de artista Elena Orbocea din Tulcea ce prezintă etniile din Dobrogea și care au costume inspirate din portul tradițional cu elemente stilizate după un concept original al artistei. Sunt realizate manual, de la armătură până la cele mai mici detalii de broderie, fiind produse unicat (făcute din papier mache sau polimer, pictate și șlefuite manual). Fiecare spune o poveste, povestea etniei pe care o reprezintă și poartă nume care constituie, ele însele, mărci identitare pentru etnia din care fac parte: Maria (româncă dobrogeancă), Chira (aromâncă), Varvara (lipoveancă), Milena (bulgăroaică), Ana (ucraineancă), Canan (turcoaică), Serin (tătăroaică), Anaid (armeancă), Aris (grec), Elsa (nemțoaică), Istvan (maghiar), Florea (romă), Aaron (evreu) și Marco (italian).

Păpușile spun o poveste transcrisă de Elena Orbocea: „Dacă intrai într-o cafenea din Tulcea pe la 1900, vedeai, ca și Nicolae Iorga, «o tărcată expoziție etnografică» şi asta pentru «că se înșirau pe scaune, unele lângă altele, căciuli bulgărești, căciuli mocănești, pălării țărănești, pălării orășenești, fesuri turcești, turbane tătărești și hainele corespunzătoare». Același amestec de nații și pe străzi, căci orașul a cunoscut odinioară paisprezece mahalale ale neamurilor, fiecare cu casele și bisericile lor. Tulcea, orașul aflat la porțile Deltei Dunării, este un spațiu pestriț, unde viețuiesc în armonie aceste paisprezece etnii. Ca locuitor al acestui oraș, este imposibil să nu sărbătorești laolaltă: Crăciunul pe nou, Crăciunul pe vechi, Paștele catolic, Bairamul turcesc, Hanukkah evreiască, să nu ai un vecin grec, un coleg de serviciu ucrainean, un prieten tătar, un lipovean de la care să cumperi pește, un aromân de la care să iei brânză, să ceri rețeta de baclavale unei turcoaice iscusite sau să aprinzi o lumânare la biserica armenească. Ca vizitator ocazional, nu poți rămâne indiferent la diversitatea și pitorescul locurilor, cu atât mai mult ca sălășluitor în acest oraș.

Al doilea segment al expoziției este dedicat colecției de păpuși a Patriciei Marina Toma din Zalău. Despre colecție și pasiunea sa ne-a spus chiar ea următoarele: ,,Întotdeauna am iubit păpușile. Fiind unicul copil, îmi conturam un Univers al meu, perfect, împreună cu păpușile mele. Cream povești în care totul era posibil, prin care aveam capacitatea de a mă deconecta de lumea înconjurătoare și a fi cine îmi doream eu, în lumea mea, pentru câteva momente, ore…

Am descoperit păpușile de porțelan mai târziu, în momentul în care am început să merg în târgurile de vechituri din Franța. Prima păpușă de porțelan am cumpărat-o dintr-un “vide grenier” prin 2011, un asemenea târg în care oamenii își vând lucrurile de care nu mai au nevoie de prin poduri. Acela a fost începutul, nu mi-aș fi imaginat că voi ajunge să am atât de multe păpuși în cameră încât să nu am unde să așez nimic altceva. Toate păpușile au fost cumpărate din Franța, la a 3-a mână cel puțin. Din cauza faptului că sunt vechi, vânzătorii nu reușesc să îmi ofere prea multe informații despre ele. Se poate identifica doar stilul vestimentar/coafura fiecăreia, însă “povestea vieții” s-a uitat de mult. Unele dintre ele au fost moșteniri de la părinți sau bunici, iar altele cumpărate din alte târguri.

În momentul de față, din întreaga colecție pe care o am acasă, în Marin, fac parte aproape 110 domnișoare de porțelan: balerine, mirese, contese, țărăncuțe, etc.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri 06 martie 2019 la ora 13 la Galeria de Artă ,,Ioan Sima”

Detalii

Începe:
6 martie, 2019
Se termină:
10 aprilie, 2019
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Galeria de Artă „Ioan Sima” – Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău
Str. Gheorghe Doja nr. 6
Zalău, Sălaj 450040 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare