Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Zilele Europene ale Arheologiei – Ediţia XIV

29 martie - 18 iunie

 Zilele Europene ale Arheologiei – Ediţia XIV

Anul acesta ne întâlnim cu cea de-a XIV-a ediţie a Zilelor Europene ale Arheologiei, organizat de Ministerul Culturii din Franţa, în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetări Arheologice Preventive (L’Institut national de recherches archéologiques préventives – INRAP). Scopul evenimentului este de a aduce lumea arheologiei mai aproape de publicul larg. Cu acest prilej, arheologii vor dezvălui tainele acestui domeniu captivant şi insuficient cunoscut de public.

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), în calitatea sa de coordonator naţional, invită specialiştii de a participa în cadrul programului Zilele Europene ale Arheologiei (ZEA) care se va desfăşura timp de trei zile – 16, 17, 18 iunie 2023 – în întreaga Europă.

Weekendul dedicat integral arheologiei va contribui la creşterea conştientizării existenţei patrimoniului arheologic de către comunităţile locale şi va familiariza publicul cu rezultatele cercetărilor arheologice.

Având în vedere interesul în continuă creştere pentru evenimentele organizate sub egida Zilelor Europene ale Arheologiei, atât din partea oamenilor care sunt dornici să afle mai mult despre istoria locală şi modalităţile de cercetare, cât şi din partea organizatorilor, sprijinim actorii implicaţi direct sau indirect în cercetările arheologice să găzduiască evenimente care promovează arheologia.

Invitaţia este deschisă pentru institute de cercetare, universităţi, muzee naţionale, regionale, judeţene, locale şi cele de sit, laboratoare, organizaţii neguvernamentale, centre de cercetare şi autorităţile publice locale care au în subordine departamente de specialitate.

Tururi ghidate, vizite pe sit, expoziţii, ateliere practice, prezentări, spectacole sau arheologia experimentală sunt doar câteva dintre activităţile prin care comunităţile locale pot descoperi patrimoniul arheologic. Evenimentele se pot desfăşura fizic sau în mediul online. Pentru mai exemple de activităţi, vă invităm să consultaţi website-ul: https://journees-archeologie.eu/

 

Modalitatea de înscriere

Pentru înscriere ca Organizator de eveniment/e în cadrul programului Zilele Europene ale Arheologiei este necesară crearea unui cont de organizator pe platforma oficială a evenimentului: https://journees-archeologie.eu/c-2023/lg-en/romania/Log-in  Pe această platformă se va regăsi programul evenimentelor, cu vizibilitate şi posibilitate de promovare la nivel european.

Despre ZEA

Prima ediţie a avut loc în 2010 la iniţiativa Ministerului Culturii francez şi sub coordonarea Institutului Naţional de Cercetări Arheologice Preventive (L’Institut national de recherches archéologiques préventives – INRAP). Sărbătoarea anuală a arheologiei s-a extins treptat, ajungând, în 2019, în alte 17 ţări europene (Austria, Belgia, Republica Cehă, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Irlanda, Slovenia, Slovacia, Spania, Elveţia, Regatul Unit), iar din 2020 marcăm Ziua Europeană a Arheologiei şi în România.


Ce îşi propune programul Zilele Europene ale Arheologiei?

• promovarea disciplinei arheologice către publicul larg,
• promovarea cercetărilor arheologice care stau în spatele expoziţiilor muzeale,
• promovarea interacţiunii dintre arheologi şi cetăţeni,
• promovarea arheologiei ca disciplină care atestă diversitatea culturală europeană,
• creşterea gradului de promovare a arheologiei şi patrimoniului arheologic în mass-media,
• creşterea conştientizării publicului larg şi a autorităţilor locale cu privire la importanţa patrimoniului arheologic.

INP – coordonator naţional al Zilelor Europene

Institutul Naţional al Patrimoniului va asigura promovarea la nivel local a activităţilor desfăşurate în România, prin intermediul websiteului https://zilelearheologiei.patrimoniu.ro/ unde veţi putea regăsi harta şi detaliile tuturor acţiunile desfăşurate pe durata celor trei zile dedicate arheologiei. De asemenea, vă punem la dispoziţie o arhivă a evenimentelor desfăşurate în cadrul ultimelor două ediţii.

Câteva dintre activităţile organizate în cadrul ediţiei 2022 cu ocazia Zilelor Europene ale Arheologiei

1. Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova – Expoziţia „Tezaure arheologice prahovene”,
2. Muzeul George Severeanu – Tur ghidat despre istoria colecţiilor de piese arheologice Maria şi Dr. George Severeanu şi o prezentare a procesului de restaurare,
3. Muzeul Municipiului Bucureşti – Incursiune virtuală în timpul cercetărilor arheologice de la Gumelniţa,
4. Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane – O serie de conferinţe publice despre istoria antică şi medievală,
5. Muzeul Naţional de Istorie al României – O serie de conferinţe cu tematică arheologică,
6. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local ale Comunei Siliştea, Constanţa – ateliere de creaţie, de meşteşugărit, vânători de comori, reconstituiri istorice şi concursuri.

Pentru orice detalii suplimentare, nu ezitaţi să ne scrieţi la zilelearheologiei@patrimoniu.ro şi comunicare@patrimoniu.ro.

Read 146 times

Detalii

Începe:
29 martie
Se termină:
18 iunie
Eveniment Category:

Organizator

Institutul Național al Patrimoniului
Vezi site-ul web Organizator