Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

ZIUA EROILOR LA MAUSOLEUL DE LA MATEIAȘ – 10 iunie 2021

10 iunie, 2021

ZIUA EROILOR LA MAUSOLEUL DE LA MATEIAȘ
Potrivit calendarului creștin ortodox, în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, este Ziua Înălțării, dar este și Ziua Eroilor, căreia i s-a conferit prin lege (Decretul 1943 din 4 mai 1920) statutul de sărbătoare națională dedicată tuturor celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă.
Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, monument comemorativ dedicat ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial, găzduiește permanent evenimente dedicate cinstirii memoriei acestora.
Astfel, în data de 10 iunie 2021, la orele 11.00, la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, are loc un ceremonial militar și religios, cu depuneri de coroane, organizat cu sprijinul Forțelor Armate Române, din cadrul Garnizoanei Câmpulung.
De asemenea, în aceeași zi, după finalizarea ceremonialului, va avea loc inaugurarea proiectului cultural și educațional „Oficiul poștal de război”, realizat de către Muzeul Municipal Câmpulung, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Câmpulung.
Vă așteptăm, ca împreună, să marcăm una dintre cele mai importante sărbători ale românilor.

Detalii

Dată:
10 iunie, 2021
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Municipal din Câmpulung
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Mausoleul Eroilor de la Mateiaș
Valea Mare-Pravăț, Argeș Romania + Hartă Google