Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Bistrița: ”Meșteșuguri tradiționale – fierăritul și artizanale”

15 august

Sărbătoarea Fecioarei Maria, cunoscută sub numele de Adormirea Maicii Domnului, (15 august), o zi aparte în calendarul romilor, le oferă acestora prilejul de a sărbători prin cântec, joc și manifestări specifice acestei etnii.
În acest an, sărbătoarea religioasă îi reunește pe reprezentanții etniei romilor la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, strada General Grigore Bălan, nr.19, în cadrul unor evenimente care se vor desfășura în curtea instituției. Astfel, sub genericul ”Meșteșuguri tradiționale – fierăritul și artizanale” programul, care va debuta la ora 14.00, va cuprinde: deschiderea expoziției de meșteșuguri, târgul tradițional al meșteșugarilor și un spectacol de muzică susținut de ansamblurile de dansuri: ”Asul de Treflă” Bistrița, Ilo Romengo – Sâncraiul de Mureș, orchestra ”Balada” Bistrița și ”Ciobănașul” din comuna Șieuț.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Partida Romilor Pro-Europa, filiala Bistrița-Năsăud.

Manager,
Alexandru Gavrilaș

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.