Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

București: Atelier – Cu Gauguin in Tahiti Public la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

26 iulie - 27 iulie

Invităm COPIII DE 6 – 10 ANI LA UN NOU ATELIER al Clubului de vară EXPLORATORII, ce se va desfășura în zilele de 26 și 27 iulie la Muzeul Hărților.

La acest atelier facem cunoștință cu UN EXPLORATOR ARTIST, PICTORUL PAUL GAUGUIN.

Va fi o săptămână dedicată PICTURII și BOTANICII. Vom învăța despre revoluția din arta pictorului și cum să obținem contrastele sale cromatice tahitiene.

VOM FACE DESENE BOTANICE ÎN NATURĂ. Vom compune un board game al călătoriei lui Paul Gauguin.

Într-un moment de criză a culturii europene, în căutarea unor forme pentru sensibilitatea omului modern, pictorul Paul Gauguin pleacă în TAHITI. Șederea lui Gauguin pe o insulă din Pacific avea să marcheze nu doar destinul pictorului, ci și al întregii arte moderne.

Pictorul își așterne gândurile, într-un jurnal spiritual și de creație – Noa – Noa, din care vom citi și comenta.

”Bătrânul civilizat era răpus, ucis! Renășteam. Sau mai curând prindea viață, în mine, un om curat și puternic. Acum eram alt om, eram un sălbatic, un maori.” Paul Gauguin

✯✯✯

Atelierul este susținut de d-na educator cultural Daniela Mișcov de la Asociația Artelier D.
Pentru DETALII DESPRE PROGRAM, TAXĂ și REZERVARE accesați linkul:
https://artelierd.wordpress.com/2018/06/06/exploratorii/

✯✯✯

JOI 26 IULIE, de la 10.00 la 13.00

EXPLORARE și ARTĂ MODERNĂ, analizăm reproduceri ale unor PICTURI CELEBRE DIN TAHITI, făcute de Paul Gauguin; PICTĂM DUPĂ NATURĂ, în culorile lui Gauguin, îndrumați de profesoara Irina Cangeopol; alcătuim un board game al EXPEDIȚIEI.

VINERI 27 IULIE, de la 10.00 la 13.00

Noa Noa – lectură și dezbatere, CITIM DIN JURNALUL PICTORULUI, discutăm despre obiectivul și descoperirile sale; DESENĂM FLORI ȘI FRUNZE DIN GRĂDINĂ -de la botanică la artă; concluzii: ce am învățat, ce ne-a plăcut din acest program, ce ne dorim la următorul club de vară, care dintre cei patru exploratori este modelul nostru și de ce.

✯✯✯

Vă așteptăm cu drag!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.