Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

București: Fluturii exotici aterizează în oraș

23 iunie - 16 septembrie

De sâmbătă, 23 iunie 2018, fluturii exotici aterizează în capitala României, poposind la Muzeul Antipa! Expoziția noastră de fluturi exotici vii, adăpostită de sera din grădina Muzeului, vă invită să admirați o serie de specii remarcabile de fluturi, printre care fluturele împărat (Morpho peleides), fluturele cap-de-bufniță de bananier (Caligo eurilochus) și fluturele coada-rândunicii-de-smaragd (Papilio palinurus).

Printre fluturii care îmbracă în culori vii sera din curtea Muzeului, putem aminti și alte specii spectaculoase, cum sunt roșcatul cu aripi dantelate (Cethosia biblis), fluturele coadă de coțofană (Graphium agamemnon), fluturele flacără vie (Dryas iulia) și fluturele de malachit (Siproeta stelennes).

Expoziția „Fluturii exotici aterizează în oraș” reprezintă o modalitate inedită de a cunoaște îndeaproape un grup de animale cu un mod de viață fascinant. Cu toate că nici una dintre speciile prezente în cadrul expoziției nu este amenințată cu dispariția, frumusețea și fragilitatea acestor exponate vii ne atrag atenția asupra necesității conservării acestor insecte delicate în mediul lor natural, prin măsuri specifice.

Expoziția, care este o invitație la o incursiune în lumea extrem de diversă a acestor insecte, va rămâne deschisă publicului până la data de 16 septembrie 2018.

De la deschiderea expoziției și până pe 16 august, vizitatorii vor beneficia în fiecare joi de o serie de 3 vizite ghidate gratuite în sera de fluturi, prin intermediul cărora specialiști din cadrul Muzeului vor destăinui celor interesați aspecte inedite, mai puțin cunoscute, din biologia speciilor aflate în expoziție.

Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei pentru copii, studenți și pensionari şi de 12 lei pentru adulți. Copiii cu vârsta mai mică de 3 ani au accesul gratuit în expoziție.

Și anul acesta, Muzeul vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă avantajoasă, oferind un bilet comun în valoare de 15 lei pentru copii, studenți și pensionari și 20 lei pentru adulți, pe baza căruia pot fi vizitate ambele expoziții temporare deschise în cadrul Muzeului: „Fluturii exotici aterizează în oraș” și „Venin – Frumuseți de neatins”.

Expoziția „Fluturii exotici aterizează în oraș” poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Accesul vizitatorilor în expoziție este permis doar până la ora 17:30.

Mai multe detalii pe pagina de facebook a Muzeului „Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.