Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

București: ILEANA, PRINCIPESA DE ROMÂNIA Un spectacol de şi cu LIANA CETERCHI la Muzeul Național de Artă al României, luni 9 iulie

9 iulie @ 19:00 - 21:00 EEST

ILEANA, PRINCIPESA DE ROMÂNIA

Un spectacol de şi cu LIANA CETERCHI

Video şi sunet: Luca Achim, Teodora Toader

 

Muzeul Național de Artă al României vă invită luni 9 iulie, ora 19.00 la Sala Auditorium, la spectacolul realizat după romanul autobiografic „Trăiesc din nou”. Dramatizat de Edith Negulici, spectacolul este realizat și pus în scenă de către LIANA CETERCHI – Asociația Femeilor din Teatru IF…/ …Dacă pentru femei.

    

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, Asociația Femeilor din Teatru IF…/…DACĂ PENTRU FEMEI, în parteneriat cu UNITER, Muzeul Național de Artă al României, Arhivele Naționale ale Statului, Asociația România Culturală și Mânăstirea „Schimbarea la Față” din Ellwood City, Pennsylvania, S.U.A., a creat un  spectacol care omagiază memoria celei care a fost Principesa Ileana a României, Arhiducesa de Austria, un destin care s-a desfășurat între palat și mânăstire, pe fundalul celor două războaie mondiale, într-o perioadă de mari frământări din istoria Europei. Spectacolul Ileana, Principesa de România aduce la lumină o parte esențială din istoria Bucureștiului și a României.

 

Spectacolul despre viața principesei Ileana este o evocare plină de farmec si dramatism a principalelor momente din viata autoarei si a istoriei traite.

 

,,Da, să trăiesc din nou, pentru că după ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost intotdeauna România, am fost ca și moartă. Nu imprejurarile au fost greu de suportat, ci însăși nevoia de a trai. Nu m-am îndoit  nicio clipă  de necesitatea  fizică a prezenței mele pentru cei șase copii ai mei…Dar în interior, „eul” care exista independent de mama, soția, prietena care eram – „eul” esențial, pe care tot restul era construit – a suferit un șoc mortal când am fost indepartata de poporul meu.” (Principesa Ileana).

Privit prin prisma celor 100 de ani de la nașterea sa, destinul Principesei Ileana se distinge ca fiind emblematic pentru cursul istoriei contemporane. El stă  sub zodia refugiului, începând cu frageda copilărie, ce i-a fost marcată de refugiului la Iași, în timpul Primului  Război Mondial, apoi refugiată într-un exil impus de fratele ei Carol II, care nu i-a permis să se reîntoarcă în România, nici măcar pentru a-și îngriji mama, nu ca fiică iubitoare, ci ca infirmieră de meserie. Urmează refugiul impus de nou instauratul regim prosovietic, și deci anti-german, ceea ce o afectează fiind căsătorită cu Arhiducele Anton de Habsburg, considerat inamic. Odată cu abdicarea Regelui Mihai, urmează refugiul impus tuturor membrilor Casei Regale, mai apoi, neacordarea azilului în Elveția, Argentina, deloc prietenoasă sub Peron și în final Statele Unite ale Americii, care o primesc. Iar la 52 de ani, autorefugiul său la mânăstire, pe calea deschisă ei de Domnul, cum singură mărturisește: ,,Aceasta este unica și singura cale deschisă pentru mine…răspunsul la orice fel de îndoiala stă în chiar cuvintele Domnului Nostru Isus Christos: ,,Ce-i aceasta pentru tine? Urmează-mă!”.,,Așa voi face! Asa să mă ajute Dumnezeu! Faca-se voia Ta!”

Dar tot acest parcurs a fost unul exemplar, a fost traiectoria unei luptătoare, Principesa Ileana s-a luptat pentru alții, a fost în slujba poporului ei, în slujba celor în nevoie… A realizat spitale, cantine, școli de infirmiere, tot felul de modalități de a strânge fonduri pentru răniți, orfani, bolnavi, săraci, cei mai puțin norocoși decât ea, care era fiica unui Rege important, Ferdinand Integratorul și a unei Regine de excepție, Regina Maria a României.

 

Viața Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, o impune ca model demn de urmat și o legitimează în fața posterității.

 

                       MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI  (Sala Auditorium)

       Calea Victoriei 49-53, Sector 1, București

    

 

 Intrarea este liberă

ILEANA, PRINCIPESA DE ROMÂNIA

                APRECIERI  

                     

,,Sărbătorim Centenarul prin tot felul de manifestări, mai mult sau mai puţin inspirate. Eu vă propun să ne bucurăm alături de Liana Ceterchi, protagonista unui spectacol emoţionant despre viaţa Principesei Ileana a României.

Dramatizare de Edith Negulici după romanul autobiografic ”Trăiesc din nou”, spectacolul este o evocare tulburătoare și plină de farmec, prin mijloace minimaliste, a celor mai semnificative momente din viaţa celei care a trăit sub semnul exilului aproape 50 de ani.

O istorie trăită între palat și mănăstire, despre care o bună parte dintre noi nu știm mare lucru. Principesa Ileana de România, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, viitoarea maică Alexandra, a fost mereu în slujba poporului său, respectând valorile morale pe care regalitatea le impunea, cultivând dragostea pentru semeni, ajutându-i pe cei în nevoi. A fost iubită și respectată de toţi cei care au cunoscut-o.

Am ieșit de la spectacol răvășită de emoţie  datorită Lianei Ceterchi, aflată  în dublu rol de regizoare și actriţă. După 20 de ani a simţit nevoia să urce din nou pe scenă, în lumina reflectoarelor și a făcut lucrul acesta la modul sublim.

Au fost mai bine de 20 de minute de aplauze și lacrimi în ochii tuturor spectatorilor iar eu mi-am dorit să aflu mai multe despre om, actor și regizor. Rezultatul îl găsiţi într-o bună măsura în această ediţie a Întâlnirilor Capitale.

Spectacolul ”Ileana – Principesă de România” ar trebui să fie văzut de toţi românii pentru a înţelege mai bine la ce set de valori ar fi cazul să ne raportăm.”

(Maria Gheorghiu)

     Link:http://bucurestifm.ro/2018/02/11/sub-semnul-emotiei-cu-liana-ceterchi/

Ileana, principesa cu suflet milos

       

,,Ne aflăm în anul Cente­narului României, când fiecare român ar putea să se întrebe dacă istoria țării sale îi este cu ade­vărat cunos­cută. Totodată, 2018 ar putea fi anul în care menta­litatea deformată de falsa istorie învățată în comu­nism ar putea acum să se îndrepte. Ar fi un timp potrivit pentru noi toți să înțelegem importanța marilor persona­lități ale trecutui nostru, iar Familia Regală a României merită din plin să-și recapete locul în istorie.

Am văzut recent premiera piesei de teatru „Ileana, Principesă de România”, dramatizată după romanul „Trăiesc din nou”, publicat în 1951 de principesa Ileana. Nu este nici o exagerare când vă spun că publicul avea lacrimi în ochi la finalul spectacolului, în timp ce aplauzele au curs 20 de minute, timp în care, pe un ecran, erau proiectate imagini din viața prințesei.

Spectacolul omagiază memoria principesei Ileana a României, Arhiducesă de Austria (1909-1991), cu o viață ce s-a desfășurat între îndatoririle princiare şi viața de familie, cu o dăruire de sine desă­vârșită în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, cu exilul forțat și dorul după țara pe care a iubit-o atât de mult și cu viața trăită în rugăciune după intrarea în monahism.

Felul în care a trăit această fiică a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria arată cât de bine și-a înțeles menirea în lume, cât de devotată a fost poporului român, dar și cât de mult L-a iubit pe Hristos, încât, de la vârsta de 52 de ani, în exilul american, a devenit monahie cu numele de maica Alexandra. Emoția puternică a acestei vieți a fost adusă pe scenă de Liana Ceterchi, într-un spectacol de tip one woman show, vreme de aproape două ore. Momente din viața de copil, în vremea refugiului la Iași al Familiei Regale în anii Primului Război Mondial, moartea fratelui mai mic Mircea, propria nuntă de la Sinaia cu prințul Anton de Habsburg, aducerea pe lume a celor șase copii, activitatea de soră pe front, moartea mamei sale, șicanele făcute de fratele său, Carol al II-lea, îndepărtarea de România sa dragă odată cu venirea comuniștilor la putere, exilul care a urmat după 1948, la abdicarea Regelui Mihai, intrarea în viața monahală. Toate acestea au fost atât de sugestiv și convingător puse în scenă, încât piesa de teatru s-a transformat într-o veritabiă lecție de istorie.

Faptul că Liana Ceterchi s-a apropiat de viața acestei prințese române nu este întâmplător. Mărturisea că a crescut și s-a format în comunism, când în manuale regalitatea era ponegrită și mincinos prezentată. Când a descoperit însă adevărul din cărțile publicate după 1990 pe această temă, în memorii, jurnale, biografii, cărți de istorie, a fost complet uimită. S-a hotărât ca, în acest an al Centenarului Marii Uniri, să aducă în atenția tuturor faptele principesei. Proiectul său este realizat prin Asociaţia Femeilor din Teatru „If…/…Dacă” pentru Femei, în parteneriat cu alte instituții culturale. Spectacolul este itinerant, jucându-se nu doar în săli de teatru, ci și în spații neconvențiale, scenariul fiind semnat de Edith Negulici, iar regia de sunet și video de Luca Achim și Teodora Toader.

Slujirea aproapelui și a lui Dumnezeu

Principesa Ileana de România s-a născut la 23 decembrie 1909, la București, în sunetul a 21 de salve de tun, ca un copil regal. La 21 ianuarie 1991, pleca la Domnul în murmurul rugăciunilor rostite la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Elwood, Pensylvania, SUA, pe care a fondat-o și a cărei stareță a fost până la sfârșitul vieții. S-a bucurat de o educație aleasă, limbi străine a învățat de mama sa, Regina Maria, muzică de la George Enescu, istorie de la Nicolae Iorga, artă plastică de la Ion Jalea și Jean Steriadi.

A fost pasionată de iahting și a obținut brevetul de căpitan de cursă lungă, fiind singura femeie din România cu această calificare. A fost crescută în dragoste de România, de neamul nostru și de credința ortodoxă. Ea și prințul Anton de Habsburg au locuit la început în Austria, iar când țara a fost anexată Reichului german, în 1938, naziștii le percheziționau adesea castelul, pentru a preveni eventuale comploturi dinastice. În acea perioadă, prințesa Ileana a început un curs de instrucție pentru Crucea Roșie, pentru a cunoaș­te munca de infirmieră. Când a aflat că la Viena se află într-un spital militar un ofițer român rănit, l-a vizitat, dar constatând că, de fapt, sunt 30 de soldați români răniți, i-a ajutat pe fiecare cum a putut. Acesta a fost începutul slujirii ei față de soldații români și față de România. Pentru românii răniți care urmau să fie operați, a organizat la Sonnberg un spital care a devenit operațional în aprilie 1943. În vara acelui an, Ileana a venit în România, unde s-a întâlnit cu oficialii Crucii Roșii pentru a discuta despre extinderea muncii sale în folosul soldaților români. S-a consultat cu prințul Barbu Știrbey, vechiul sfătuitor al mamei sale, Regina Maria. Îi era greu să trăiască în Austria, unde îndoctrinarea nazistă era de nesuportat și se simțea datoare să-i ajute pe cei care sufereau acolo, dar și de România o durea sufletul. Nu știa ce să facă. Știrbey i-a pus atunci întrebarea: „Trebuie să te hotă­răști ce ești: austriacă, nemțoaică sau româncă?” A răspuns cu toată inima: „Sunt româncă!” Un an de zile, principesa a făcut mai multe călătorii în România în slujba misiunii pe care și-o asumase, iar în cele din urmă, în primăvara lui 1944, și-a adus cei trei copii mici la Bran (Dominic, Maria Magdalena și Elisabeta), ceilalți trei, mai mari, fiind deja înscriși la școli din Brașov încă din septembrie 1943. A început să lucreze la Crucea Roșie din Brașov, servind ceai cald și mâncare la cantina gării solda­ților sosiți cu trenul. A ajutat la înființarea unui spital al Crucii Roșii, inaugurat pe 10 mai, de Ziua națio­nală a României. A înființat lângă Castelul Bran spitalul „Inima Reginei”, în onoarea mamei sale, tot cu scop caritabil.

Forțarea Regelui Mihai de către comuniști să abdice la 30 decembrie 1947 și ordinul ca membrii familiei regale să plece din țară definitiv au lăsat răni adânci în inima Principesei Ileana. Exilul său și al familiei a fost mai întâi în Elveția, apoi în Argentina, dar nu au fost bine pri­miți decât în America. Aici a vorbit în conferințe despre situația grea și nedreaptă din România. Viața a încercat-o greu pe prin­țesă, dar era obișnuită cu greu­tățile. Di­vorțul, moartea fiicei sale Maria Minola, a ultimului soț, dar și credința sa profundă în Dumnezeu au făcut-o să aleagă calea monahismului. A fondat mănăstirea ortodoxă de maici din Elwood City pe când avea 52 de ani. Pentru dorul de România luase de leac o mână de pământ pe care l-a purtat peste tot cu ea. Maica Alexandra a venit o sin­gură dată în România după plecarea comu­niș­tilor, în 1990, la 81 de ani, cu câteva luni înainte de a pleca spre Împărăția lui Dumnezeu.” http://ziarullumina.ro/ileana-principesa-cu-suflet-milos-131113.html

                                  

 

,,Dragă Liana,

  Spectacolul tău m-a fascinat: cu mijloace  teatrale simple,  ingenios folosite, ai reușit să evoci o lume apusă a regalităţii,  plină de situaţii emoţionante. Urmărind parcursul unei vieţi remarcabile, cea a  Principesei Ileana, se simte că ai fost sincer captivată de exemplul ei, de pasiunea cu care a trăit, de acel neașteptat patriotism, încercând să ajute și să facă bine altora, și indentificându-te cu ea,  ne-ai  captivat și pe noi. O lecţie de istorie vie, traversând aproape două secole, o performanţă actoricească sensibilă și convingătoare, o imaginaţie regizorală care te provoacă — iată destule argumente ca acest spectacol să fie văzut și receptat de cât mai mulţi.  Cu drag,

Andrei Şerban, regizor”

*

 

 

 

,,Dragă Liana, am fost copleşit de interpretarea ta, eram cu lacrimi în ochi până seara târziu, viaţa principesei Ileana era viaţa ta din acel moment unic de actor, de trăire, de emoţie. Am o carieră întreagă în sufletul ţi corpul meu, dar tu m-ai răvăşit. Ai fost durerea,dorul, memoria, forţa Principesei Ileana.Te rog să primeşti emoţia şi lacrimile mele, omagiu sincer adresat ţie. Îţi mulţumesc!” (Ioan Tugearu, coregraf)

*

,,Am tras de mine să pot plânge în tihnă acasă. Nu aş fi putut să mă manifest cum as fi simţit la finalul spectacolului, iar cele aproximativ 10 minute de aplauze cred ca nu ar fi fost suficiente să consum tot.

Toată sala a stat în picioare și a aplaudat atât de mult și din suflet pentru că trebuia arsă combustia adunată pe  parcursul spectacolului.

O lecţie complexă: de istorie, regie  și actorie, în același timp. Sensibilitate, forţă, dragoste. Asta oferă cu toata fiinţa doamna Liana Ceterchi,  în trei ipostaze: actriţă, regizor și om.

Încă mă gândesc la ce am trăit în seara asta.

Obligatoriu de văzut. De mai multe ori” (Diana Croitoru, actriţă)

 

 

,,Dragă Liana/Ileana, aseară nu am mai putut să-ţi scriu pentru că mă înecă plânsul.

Nici eu şi nici soţul meu nu suntem uşor de impresionat, dar ce ai făcut tu ne-a zdruncinat sufleteşte.

E adevărat, povestea Domnitei Ileana este şocantă, dar performanţa ta actoricească este uluitoare.

Este foarte frumos şi inspirat cum ai rezolvat toate provocarile, este minunat cum te-ai daruit şi îngrijorător pentru cât de mult te consumi. Îi redai sufletul prinţesei prin sufletul tău la fel de frumos şi arzător.

Îţi multumim mult pentru experienta trăita şi pe care o asteptăm de mult. Cu mult drag.” (Gabriela Albu, Muzeul Ţăranului Român)

 

*

                                 

 

Aseară am asistat la o evocare pe cât de frumoasă, pe atât de emoţionantă, a celei ce a fost Principesa Ileana a României, fiica multiubită a Reginei Maria. O interpretare de excepţie, care îţi rămâne în gând mult timp după terminarea spectacolului.
Spectacol ce ar trebui reluat în cât mai multe locuri din
ţara asta, pentru trezirea din amorţeală şi pentru (re)naşterea acelui sentiment patriotic ce ar trebui să ne însoţească de-a lungul vieţii.
Felicitări tuturor celor ce au făcut posibilă această întâlnire!
(Denissa Voicu)

*

„O evocare emoţionantă, făcută cu talent şi dăruire de actriţa Liana Ceterchi, a unei personalităţi excepţionale, Principesa Ileana a României, a cărei cunoastere, viaţa şi opera, abia acum începe să se contureze.”(Liliana Bădescu)

 

*

„Excepţională! O bucată de istorie într-o poveste regală.” (Oana Apostolescu)

 

*

,,Un spectacol pe cât de emoţionant, pe atât de bogat în informaţii despre viaţa de film a Principesei Ileana şi a Casei Regale a României în secolul al XX-lea.
Liana este o for
ţă pe scenă! A must see cu siguranţă(Alma Nicole Boiangiu)

 

*

,,A fost o seară minunată! Nu şiu ce să apreciez mai mult, interpretarea, regia sau scenariul care a fost simplu, natural şi a pătruns în inimile noastre. Vă mulţumim”. (Suciu Vasile Septimiu)

*

,,Superb Liana!
Ai fost excepţională!
Munca şi talentul tău au primit răsplată într-un rol bine meritat şi interpretat!
Istoria prin teatru! Să duc
ă mai departe victoria femeilor adevărate românce…si nu numai! O reală mişcare !
Prinţesa Ileana, mare femeie!
Felicitări Liana! Mare femeie!
Felicitări echipei!
Dumnezeu cu voi mai departe!” (Victoria Manu)

*

,,Un spectacol de teatru adevărat, o Mare Doamna a teatrului românesc poartă cu cinste şi lacrima purificatoare diadema de aur a Principesei Ileana de România. Mulţumesc din inimă pentru acest regal şi această seară memorabilă“ (Viorel Ivanciuc)

*

,,Un spectacol de excepţie dedicat unei personalităţi ce s-a identificat cu sufletul românesc, model şi imbold pentru ceea ce am fost şi am putea fi din nou. Felicitări călduroase doamnei Liana Ceterchi, care o întruchipează cu atât de multă graţie, sensibilitate şi energie pe Principesa Ileana.”(Bog Nico)

Ileana, Principesă de România

”Moralitatea nu este o materie de studiu, este o viaţă pusă la încercare în nenumărate momente.” (Paul Tillich)

Admir destinele oamenilor pentru care singura formă de triumf este invincibilitatea și conservarea omenescului. Totul este secundar faţă de imperativul de a rămâne om. Bunătatea este superioară oricărei forme de război. Îmi plac oamenii valoroși nu prin ceea ce posedă, ci prin ceea ce sunt. Ileana, Principesa de România transmite sentimentul profund că bunătatea este pretutindeni prezentă, camuflată uneori de cele mai prozaice activităţi și că, administrată zilnic, sub forma gesturilor de tandreţe, poate servi echilibrului și seninătăţii. Calitatea de a te păstra omenos și cald, imun la majoritatea inconvenientelor lumii este un lux într-o societate asfixiată de propria ei trivialitate.

Într-o lume cum este cea în care trăim noi, dominată de pasiunea pentru consum, de nebunia agonisirii permanente și a grandorii ostentative, zgomotoase, Liana Ceterchi denotă distincţie rafinată, preferând să facă din decenţă o virtute. Actriţă și regizor al spectacolului Ileana, Principesă de România”, ea oferă publicului lecţia vitală de valoare, de nobleţe  și de smerenie punând în scenă viaţa exemplară a unui  model al Casei Regale Române.

La fel ca Principesa Ileana, Liana își permite luxul de a fi om. Pentru Principesa Ileana, onoarea, datoria faţă de patrie şi faţă de semeni, cinstea şi curajul au fost virtuţile supreme pe care Regina Maria i le-a transmis încă din copilărie. Conștientă că regalitatea era prima slujitoare a statului, încă de la șapte ani Principesa Ileana vizita spitalele pline de soldaţi răniţi şi muribunzi, pentru a oferi alimente şi ţigări şi pentru a încerca să-i înveselească. ”Era de datoria mea să îi servesc pe ceilalţi, în acord cu regulile strict stabilite pentru toţi cei în poziţia mea: să fiu acolo unde eram chemată, să îmi plec urechea la nevoile altora, să plâng cu ei sau să mă bucur cu ei, după cum erau împrejurările” (Principesa Ileana).

Ca şi mama sa în timpul Primului Război Mondial, Principesa Ileana a fost infirmieră pentru răniţii din cel de-Al Doilea Război Mondial şi a asistat inclusiv la operaţii. Tot parcursul vieţii ei a fost unul exemplar, a fost traiectoria unei luptătoarea, Principesa Ileana s-a luptat pentru alţii, a fost în slujba poporului ei, în slujba celor în nevoie. A  făcut tot ce a putut pentru a ajuta românii răniţi în război. A donat în scop caritabil o bucată de pământ din apropierea castelului şi a înfiinţat spitalul ”Inima Reginei” pentru soldaţii răniţi. Ileana s-a ocupat şi de dotarea spitalului. A realizat spitale, cantine, școli de infirmiere, tot felul de modalităţi de a strânge fonduri pentru răniţi, orfani, bolnavi, săraci, cei mai puţin norocoşi decât ea, care era fiica Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria. Nu a cedat niciodată pentru că avea forţa demnă de rangul său, dar a îndurat umilinţe şi coborâri în abisul groazei, greu de imaginat. Dincolo de nenorociri, există însă o demnitate morală pe care Principesa nu și-a pierdut-o niciodată.

Viaţa Principesei Ileana a fost, într-adevăr, un sacerdoţiu și doar urmărindu-i destinul nemilos putem afla ce înseamnă de fapt un caracter puternic și înţelepciunea de a trăi frumos indiferent de statutul social, trecător. Ce frumos este să trăiești sub spectrul infinit al bucuriei de a (te) dărui! Calitatea de a te păstra bun și blând, senin și nobil, de a-ti iubi ţara, de a-ţi face datoria până la capăt și de a-ţi păstra credinţa este singurul lux atunci când în jurul tău întâlnești răutatea, încruntarea și snobismul. Individualismul exacerbat, lăcomia marilor bancheri, criza financiară care a secătuit lumea, limbajul de lemn al politicienilor – sunt factori ce au determinat şi determină, în continuare, răsturnarea scalei de valori (mai ales a valorilor morale, generatoare de stabilitate şi dezvoltare umană) și sunt, în ultimă instanţă, forme ale incapacităţii. La Liana Ceterchi, eleganţa rostirii, calitatea intensă a trăirii și simţul cristalin al metaforei scenice sunt superioare falsului patriotism de faţadă și minciunilor rostite cu superioritate. Oamenii profunzi, care au atins o înţelegere superioară a lucrurilor și a vieţii pot transmite simplu principalele valori morale: responsabilitate, respect, demnitate, solidaritate, onoare şi patriotism, în ideea că omul debusolat care ignoră cuceririle marii culturi, îşi poate salva condiţia umană prin revenirea la autenticele valori morale care formează patrimoniul cultural al omenirii, şi prin îmbogăţirea acestuia cu propria sa contribuţie.

Ileana, Principesă de România conţine întreaga dimensiune umană a unui spirit ataşat istoriei, culturii şi tradiţiilor naţionale, reactualizat azi graţie  interpretării perfecte a Lianei Ceterchi. Exprimă obiectivitatea şi curajul unei mari actriţe – prin frecventele trimiteri critice la multitudinea actelor imorale şi de corupţie –, dar dezvăluie și personalitatea unui regizor de geniu care se situează, fără rezerve, pe poziţia robustă a spiritului patriotic şi naţional, în limitele adevărului şi care valorifică filonul umanist al unui model al culturii şi eticii româneşti.

 

Spectacolul dedicat Centenarului Marii Uniri valorifică potenţialul valoric şi creator al românilor și rămâne o filosofie de viaţă și un îndemn vital pentru a ne face o viaţă demnă, utilă, care să merite trăită. Urmarea principiilor morale – onestitate, devotament, sacrificiu, empatie și iubire – vor duce la o lume mai bună.

Principesa Ileana/Maica Alexandra a înfruntat multe furtuni de-a lungul vieţii şi, privind neclintită în miezul fiecăreia dintre ele, a dobândit o profundă compasiune pentru fragilitatea umană şi o încredere neţărmurită în Dumnezeu. Maica Alexandra ne-a învăţat să tindem neîncetat spre realitatea Împărăţiei Cerurilor, în timp ce ne facem datoria aici şi acum, aşezând binele oamenilor mai presus de binele propriu şi de interesele personale.

Ileana, principesă de România identifică elemente de mărturie care pot reface, măcar parţial, o adevărată efigie de destin regal românesc întru credinţă. Spectacolul-mărturie reprezintă cheia înţelegerii unei vieţi de al cărei exemplu are nevoie orice român, deoarece cu toţii avem nevoie să ne limpezim minţile şi sufletele, să ne redefinim valorile şi modelele, să ne ”schimbăm la faţă” şi noi, primind în suflet povestea acestei Mari Doamne care a ştiut ce înseamnă să-ţi iubeşti ţara, ce înseamnă demnitatea în perioade de restrişte, datoria de om şi dăruirea de sine.  Viaţa Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, o impune ca model demn de urmat şi o legitimează în faţa posterităţii. Ultimii ei douăzeci de ani de viaţă, puși în slujba binelui sfânt, pot fi consideraţi încoronarea unui destin excepţional. Pentru comunitatea românilor din Pennsylvania, ea rămâne o sfântă. Pentru noi, un model de rezistenţă morală.

Așa cum Ileana și-a luat o bucată de pământ românesc în exil, vă invit să veniţi la spectacol si să-l păstraţi mereu în inima voastră. Principesa Ileana/Maica Alexandra nu este departe de noi. Pilda de perseverenţă pe care ne-a arătat-o, capacitatea sa de a îndura vitregiile vieţii, curajul său, compasiunea faţă de cei aflaţi în grele încercări, smerenia sa născută din  suferinţă, credinţa, speranţa – toate acestea ne dau forţa necesară de a merge înainte, cu dârzenie şi statornicie. Valorile și principiile sale morale ne pot ghida, inspira și motiva pentru a face ceva semnificativ cu viaţa noastră.

Cronică de teatru de EDITH NEGULICI

Posted by costintuchila on December 6, 2017     

 

Ileana, Principesă de România, în slujba poporului român

până la moarte

                       

   

Istoria poate fi nu doar cea mai frumoasă poveste, ci și un exemplu, un mod de a descoperi, de a învăţa și de ce nu, de a urma marile modele umane ale românilor, dar și ale istoriei lumii. Într-o Românie, ajunsă la Centenar, în care istoria ultimelor decenii a fost trunchiată, falsificată grosolan, folosită nu doar pentru ascunderea adevărului, ci mai ales pentru manipularea maselor, cred că învăţarea și aflarea adevărului istoric nu este doar o necesitate, ci o datorie de conștiinţă a tuturora dintre noi.

 

Cunoaștere care trebuie să-i cuprindă atât pe cei mai în vârstă, puţinii care mai sunt în viaţă și pot fi iei înșiși frânturi de istorie pe cale să se piardă. Cunoaștere a adevărului istoric care trebuie să-i lumineze și pe cei ce au trăit dramele comunismului instaurat de tancurile sovietice, care au călcat-o și ascuns-o sub șenile timp de 45 de ani. Cunoaștere, dar și modele umane de urmat pentru toţi tinerii care trebuie să urce pe o adevărată scară ierarhică a valorilor reale.

 

Ce ar fi fost și ce ar fi dacă românii care au votat, după 1989, cu eșaloanele comuniste transformate peste noapte în apărători ai democraţiei originale românești, românii care au strigat entuziast că Ilici Iliescu le-a dat pământ, ar fi avut mai multă educaţie, o cunoaștere mai mare a adevărului istoric ascuns și trunchiat zeci de ani ? Cum ar fi votat acești oameni îndoctrinaţi de propaganda mincinoasă bolșevică și comunist socialistă, care au trăit ani de zile sub un regim dictatorial, dacă știau istoria adevărată : cum și cine a creat România mare, cine au fost adevăraţii conducători ai acestei ţări, cine i-a împroprietărit pe ţărani, cine a pus bazele dezvoltării României moderne ?

 

Dacă adevărul istoric ar fi fost cunoscut de toţi românii așa cum a fost el în realitate, dacă nu ar fi fost ascuns aproape în totalitate, dacă manualele de istorie nu ar fi fost doar mijloace de îndoctrinare și manipulare în masă, altfel ar fi arătat România de astăzi, care sărbătorește 100 de ani de existenţă. Poate n-am fi avut acum o Românie bulversată, cu scara valorilor inversată de niște politicieni corupţi, penali, inculţi, agramaţi, aleși de cetăţenii care nu-și cunosc suficient istoria adevărată, care nu știu să se raporteze suficient la valorile și principiile democraţiei adevărate. Poate n-am fi avut o ţară condusă de neocomuniști și urmașii urmașilor lor, transformaţi și autointitulaţi capitaliști.

 

Poate nu am fi ajuns în situaţia excepţională ca marii corupţi, condamnaţii penali să facă legile în forul suprem, Parlamentul, și să conducă ţara în secolul XXI. Aleși care ignoră istoria adevărată, dar folosesc Centenarul României Mari ca pe un prilej de a se împopoţona fără merite în scaunele puterii, de a se împăuna cu mari cuvinte patriotice sforăitoare, false în gurile lor mincinoase, de a evoca fapte istorice de care doar se folosesc pentru capitalul propriu de imagine și, nu în ultimul rând, au prilejul de a mai fura cât de mult pot din sumele bugetului de stat alocate cu generozitate acestui eveniment.

 

Pe lângă falsul patriotism de faţadă și de interes al trecătorilor politicieni ai zilei, al exponenţilor puterii corupte, încet, încet începe să-și facă loc, să iasă la iveală adevărul istoric despre România și cei care au iubit cu adevărat și au făcut ceva pentru poporul român. Încep să fie aduse la lumină personalităţile, oamenii, cei care oricând pot constitui modele umane de urmat pentru români, în special pentru tinerii care au atât de multă nevoie de a cunoaște și a urma valorile adevărate ale acestei ţări.

 

Istoria adevărată, alternativă la falsa istorie nocivă, îndoctrinatoare, manipulatoare– trebuie cunoscută de toţi românii, astfel încât viitorul să nu mai fie clădit pe minciună, ci pe adevăr. Cu toţii, trebuie să ne cunoaștem istoria adevărată, bună sau rea, indiferent că ne place sau nu. Să renunţăm la patriotismul de faţadă, la minciuni, la manipulare. Să cunoaștem adevărul istoric și să învăţăm să fim oameni.

 

Câţi dintre români știu cine a fost Principesa Ileana și ce a făcut aceasta pentru poporul român ? Cred că destul de puţini. Tocmai de aceea, citirea unei mici pagini de istorie adevărată este binevenită. În primul rând, vom afla un adevăr istoric, iar în al doilea rând, putem descoperi o personalitate extraordinară, un model uman demn de respectat și de urmat de mulţi dintre noi.

 

Recent, am asistat la premiera spectacolului ” Ileana, Principesă de România”, dramatizare după romanul autobiografic ,,Trăiesc din nou” de Edith Negulici Un spectacol de şi cu LIANA CETERCHI Video şi sunet: Luca Achim, Teodora Toader .

 

În apropierea Centenarului Marii Uniri, Asociaţia Femeilor din Teatru IF…/…DACĂ PENTRU FEMEI, în parteneriat cu UNITER, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Arhivele Naţionale ale Statului, Asociaţia România Culturală şi Mânastirea „Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Pennsylvania, USA, au creat un spectacol menit să omagieze memoria celei care a fost Principesa Ileana a României, Arhiducesa de Austria, un destin care s-a desfăşurat între palat şi mânăstire, pe fundalul celor două războaie mondiale, într-o perioadă de mari frământari din istoria Europei.

 

Spectacolul Ileana, Principesă de România aduce la lumină o parte esenţială din istoria Bucureştiului şi a României. Spectacolul despre viaţa principesei Ileana este o evocare plină de farmec şi dramatism a principalelor momente din viata autoarei şi a istoriei trăite.

 

,,Da, să trăiesc din nou, pentru că după ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna România, am fost ca şi moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăşi nevoia de a trăi. Nu m-am îndoit nicio clipă de necesitatea fizică a prezenţei mele pentru cei şase copii ai mei…Dar in interior, „eul” care există independent de mama, soţia, prietena care eram – „eul” esenţial, pe care tot restul era construit – a suferit un şoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu.” (Principesa Ileana).

 

Privit prin prisma celor 100 de ani de la naşterea sa, destinul Principesei Ileana se distinge ca fiind emblematic pentru cursul istoriei contemporane. El stă sub zodia refugiului, începând cu frageda copilărie, ce i-a fost marcată de refugiului la Iaşi, în timpul Primului Război Mondial, apoi refugiată într-un exil impus de fratele ei Carol II, care nu i-a permis să se reîntoarcă în România, nici măcar pentru a-şi îngriji mama, nu ca fiică iubitoare, ci ca infirmieră de meserie.

Urmează refugiul impus de nou instauratul regim prosovietic, şi deci anti-german, ceea ce o afectează fiind căsătorită cu Arhiducele Anton de Habsburg, considerat inamic.

Odată cu abdicarea Regelui Mihai, urmează refugiul impus tuturor membrilor Casei Regale, mai apoi, neacordarea azilului în Elveţia, Argentina, deloc prietenoasă sub Peron şi în final Statele Unite ale Americii, care o primesc.

 

Iar la 52 de ani, autorefugiul său la mânăstire, pe calea deschisă ei de Domnul, cum singură mărturiseşte: ,,Aceasta este unica şi singura cale deschisă pentru mine…răspunsul la orice fel de îndoiala stă în chiar cuvintele Domnului Nostru Isus Christos:,,Ce-i aceasta pentru tine? Urmează-mă!” Aşa voi face! Aşa să mă ajute Dumnezeu! Facă-se voia Ta!”

 

Dar tot acest parcurs a fost unul exemplar, a fost traiectoria unei luptătoare, Principesa Ileana s-a luptat pentru alţii, a fost în slujba poporului ei, în slujba celor în nevoie…

 

A realizat spitale, cantine, scoli de infirmiere, tot felul de modalităţi de a strânge fonduri pentru răniţi, orfani, bolnavi, săraci, cei mai putin norocoşi decat ea, care era fiica unui Rege important, Ferdinand Integratorul şi a unei Regine de excepţie, Regina Maria a României. Viaţa Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, o impune ca model demn de urmat şi o legitimează în faţa posterităţii.

 

  (Paul STAN, Jurnal echidistant)

http://paulstan-jurnalechidistant.blogspot.ro/search?updated-max=2018-01-11T10:35:00%2B02:00&max-results=7

 

 

 

 

Ileana, Principesa de România

 

,,

,,,,,     ,,Aseară, am ales, mama și cu mine, să înfruntăm frigul și să traversăm orașul pentru a vedea, la Ateneul din Tătărași, piesa de teatru Ileana, Principesă de România, la care eu mi-am dorit să merg pentru a învăța o pagină necitită de istorie. Aveam așteptări mari în sensul acesta, intuind că va fi o piesă de pe urma căreia aveam să dobândesc multe învățături. Ceea ce a urmat a depășit, cred, așteptările chiar și celui mai exigent spectator, căci doamna Liana Ceterchi a reușit să creeze impresia că pe scenă e însăși Principesa Ileana, și nu o actriță care interpretează un rol. Prin intermediul domniei sale s-a conturat imaginea unei principese deosebit de altruiste și modeste care și-a dedicat viața celor greu încercați și pentru care iubirea de țară nu a fost o sintagmă patriotardă, ci o realitate trăită cu epiderma. Proiecțiile video cu fotografii cu domnița Ileana ne arătau o femeie cu o frumusețe blândă, care s-a păstrat și când aceasta a îmbrăcat straiul monahal, în ciuda anilor înaintați. Mărturisesc că m-am cufundat cu totul în piesă și am trăit în prezent în timpul celor două ore cât a durat spectacolul, fără să-mi fugă gândurile în altă parte, cum se întâmplă uneori. Erau momente în care uitam să respir și, pe alocuri, dintr-o trăire prea intensă, eliberam discret câte o lacrimă pe întuneric și, probabil dacă aș fi fost doar eu în sală aș fi plâns și aș fi suspinat de-a binelea. M-a impresionat momentul în care personajul mărturisea că are în exil pământ din România, poate și pentru că mi-a evocat un moment din adolescența mea în care, aflată în vacanță pe litoral am luat cu mine marea într-o sticlă de 0,5 l să-mi potolească dorul în lunile în care aveam să fiu departe de țărmul ei. E o imagine teribilă aceasta, să încerci să-ți iei țara dragă într-un geamantan, la fel ca și cea în care a îngrămădit în el portul popular, în fond sufletul românesc. Tricolorul, pe fundalul auster format din ținutele în alb și negru, îți amintea mereu de iubirea Principesei Ileana pentru țara ei. O iubire concretizată în efortul ei de a ridica spitale, școli de infirmiere, cantine, de a cerși pentru cauze nobile. Toată această dăruire a Principesei Ileana m-a făcut să mă gândesc că dacă noi toți am avea conduita pe care a avut-o ea am fi salvați ca nație. În timpul piesei jucate numai de doamna Liana Ceterchi mi-am amintit de o altă performanță actoricească impresionantă la care am asistat cândva, când l-am văzut pe regretatul actor Ștefan Iordache în piesa Barrymore, care slăbea câte două kilograme la fiecare reprezentație și juca având salvarea la ușă. Nu am fost surprinsă când, după ce s-a terminat piesa, mama mi-a spus că în doamna Liana Ceterchi ea vede varianta feminină a lui Ștefan Iordache. Am avut totuși două regrete la piesa de ieri, faptul că această actriță atât de talentată merita un public mult mai numeros decât cel care a fost ieri în sală și faptul că, deși aveam în poșetă mărțișoare pentru toate doamnele Ateneului, am uitat tocmai domniei sale să-i ofer unul. Dar eram prea răvășită de piesă pentru a mă mai gândi la acest lucru. Sper totuși că doamna Liana Ceterchi va considera acest text un mărțișor ceva mai…întârziat. Ajunsă acasă, m-am gândit la faptul că sunt două tipuri de piese, una precum o sticlă de Cola, pe care o uiți imediat ce ai consumat-o, și piese care te bântuie și după ce le-ai văzut, care trag de tine să te gândești la ele, să le găsești noi și noi sensuri, și despre care știi că vor rămâne cu tine toată viața, pe care îți dorești să le revezi de un număr infinit de ori. Nu e greu de ghicit din care categorie face parte piesa Ileana, Principesă de România.” (Roxana Alexandra)

 

 

 

Ileana, Principesă a României – piesă de teatru și destin

,,Într-o seară de marți, la Muzeul Literaturii Române, sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru piesa ”Principesa Ileana a României” – un spectacol care evocă viața domniței, dramatizare jucată și regizată minunat de Liana Ceterchi. Citisem cartea acum câțiva ani, îmi aminteam momente și pasaje, crezusem naiv că știu la ce să mă aștept, dar am fost impresionată de acest one woman show.

La Centenarul Marii Uniri, piesa este o frumoasă aniversare și trecere prin istoria țării și prin sufletul unui om cu adevărat regal, o ființă a cărei poveste țese bunătate prin faptele sale.

Prima parte a monologului surprinde copilăria fericită, cununia și nașterea copiilor, apoi anii zbuciumați ai războaielor mondiale definesc caracterul Principesei – puternic, generos și dornic de a face bine . A fost infirmieră, a salvat copii și i-a botezat, a oferit mese nevoiașilor, a șters podele, a organizat un spital, a pus pe picioare un dispensar. A fost prima femeie din România care a obținut titulatura de căpitan de  vas. Să crezi că poți mântui prin bunătate, aceasta era esența firii ei.

Un fragment care m-a emoționat teribil a fost finalul războiului. Monarhia era nevoită să părăsească țara, inclusiv castelul Bran în care regimul comunist le impusese domiciliul forțat. Fără drept de apel, familia este urcată într-un camion pe calea exilului.; într-o zonă din apropierea Branului, noroiul blochează roțile camionului, făcându-i imposibilă înaintarea. Principesa cere ajutorul oamenilor veniți să-și ia rămas bun de la ea, iar după ce destupă drumul, aceștia îi spun: ”Vedeți, nici pământul nu vă lasă să plecați.”

Fotografii istorice ale familiei regale dăinuie pe fundalul piesei, iar scenografia minimalistă îndeamnă la imaginație. Decorul, reprezentat prin 3 valize, îmbracă pe rând diferite simboluri.

Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată atâția oameni laolaltă care să-și țină răsuflarea ori să-și suspine lacrimile în surdină cum a  făcut-o acest festin actoricesc. Este o piesă cu și despre valori, umanitate, patriotism. Actrița-regizoare și-a împrumutat spiritul aproape două ore pentru a transmite cu desăvârșită emoție, povestea Principesei Ileana a României.

La final, nodul din gât m-a împiedicat minute bune să articulez vreun cuvânt. Era ca și când n-aș fi voit să împart încă din mine. Apoi gândurile au început să se așeze, să capete formă și culoare. N-am decât a vă recomanda să o vedeți. O să vă simțiți mai bogați, mai documentați, mai plini.” (Zenoa.ro)

Link:http://zenoa.ro/2018/01/31/ileana-principesa-a-romaniei-piesa-de-teatru-si-destin/

 

ÎN MEMORIAM…. – ILEANA, PRINCIPESA DE ROMÂNIA

de  Bogdan Burileanu

 

O evocare dramatică înseamnă, din start, curaj. Curajul de a aduce pe scenă nu doar personajul admirat, respectat, iubit… ci de a te supune – Liana Ceterchi o face total şi necondiţionat – aureolei sale. Afectiv sau imaginativ, acest demers rămâne unul asumat. Dar, pornind din acest moment începe, cu adevărat, greul. Asta pentru că, fatalmente, trebuie ca tu, autor al evocării dramatice, să te detaşezi (concomitent cu identificarea spirituală) de obiectul evocării. În sensul că devii un fan, căruia i se cere să-şi recompună dramatic subiectul admiraţiei. Astfel încât acesta să arate altfel (căci nu suntem la vreun popular muzeu al figurilor de ceară, unde pretenţiile sunt limitate la o asemănare perfectă, însă rece, fără viaţă), dar să rămână acelaşi cu cel / cea care ţi-a stârnit tentaţia de a-/ a o re-prezenta. Un pariu pe muchie de cuţit, dacă-mi e permisă comparaţia. Cuţitul respectiv stând, altfel, cu tăişul chiar pe jugulara autorului.

 

Liana Ceterchi, intrată în lumea teatrului ca actriţă, dar trecută de ani buni la pupitrul de concepţie şi comandă regizorală, îndrăzneşte să-şi ducă admiraţia şi mai sus, gândind cu atenţie şi minuţie, cu sensibilitate şi profesionalism, dar şi cu o admiraţie nestăvilită şi necenzurată, spectacolul. Spectacol care, la rândul lui, izbucneşte din romanul autobiografic al însăşi eroinei princiare (Trăiesc din nou), restructurat scenic într-un tumultuos monolog prin dramatizarea Edith Negulici.

 

Rezultatul coincidenţei teatrale dintre viaţa Principesei Ileana şi viziunea regizoarei-interprete izbucneşte pe o scenă nudă, în care imaginile documentare de fundal şi câteva accesorii vestimentare umplu spaţiul şi îi creează necesarele repere în segmentarea (de fapt, în marcarea etapelor principale ale) acţiunii. Misiunea autoarei apare cu atât mai dificilă cu cât interpreta trebuie să treacă, tumultuos, expansiv şi convingător prin toate momentele importante din viaţa eroinei sale: copilăria, adolescenţa, maturitatea, căsătoria şi maternitatea, războaiele şi refugiile, zbaterile, deznădejdile şi expansivitatea, naivitatea şi entuziasmul juvenile, durerea eşecurilor, a sfârşitului unei lumi, pribegia, opţiunea monahală urmată de reîntoarcerea pe pământul natal al unei Românii pe care a iubit-o patetic, cu speranţă şi disperare, cu entuziasm şi spirit de sacrificiu, aşa cum avea să mărturisească, lui Dumnezeu şi oamenilor, spre sfârşitul vieţii sale pământeşti: „După ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna România, am fost ca şi moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăşi nevoia de a trăi”.

 

Aproape o oră şi jumătate, actriţa Liana Ceterchi se află prinsă între coordonatele personajului asumat şi rigorile regiei la fel de asumate – grea misie! Rezultă un amestec temperamental vulcanic, cu trăiri şi oscilaţii sufleteşti, unele excesive, poate, altele înduioşătoare, dar pe care nu e cazul să le măsurăm cu criterii de ordin exclusiv raţional; şi nici estetic. În contopirea cu datele Principesei admirate, regizoarea îşi sacrifică, uneori deliberat parcă, rigoarea, lăsând la latitudinea / inspiraţia actriţei să se dezlănţuie atât cât şi cum simte. Aşa stând lucrurile, nu mă voi lăsa nicicum atras pe panta verdictologiei, categoric neavenită la un asemenea eveniment, ci voi respecta abandonul şi contopirea de „trei într-una” (eroină, regizoare, interpretă). Când te încumeţi la o asemenea întruchipare, înseamnă că porţi în tine, nu doar pe durata spectacolului, acea dumnezeiască empatie care se sustrage oricărui control, lăsând liberă curgerea năvalnică a sentimentelor de admiraţie şi veneraţie.

 

Ceea ce reuşeşte acest spectacol este să se transforme într-o adâncă şi consistentă reverenţă artistică, săvârşită în amintirea Principesei Ileana de România – un personaj cu adevărat fabulos în generozitatea ei admirabilă, în dragostea pentru o ţară care, fiind a ei, a refuzat-o mai bine de jumătate din viaţa dusă, cu demnitate şi ambiţie, printre străini, dar închinată Naţiunii şi Divinităţii.

 

Dramatizare de Edith Negulici după romanul autobiografic „Trăiesc din nou” al Principesei Ileana a României.

Un spectacol de şi cu Liana Ceterchi

Video şi sunet: Luca Achim, Teodora Toader

Spectacol creat prin asocierea Asociaţiei Femeilor din Teatru IF…/…DACĂ PENTRU FEMEI, în parteneriat cu UNITER, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Arhivele Naţionale ale Statului, Asociaţia România Culturală şi Mânăstirea „Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Pennsylvania, USA.”

http://agenda.liternet.ro/articol/22608/Bogdan-Burileanu/In-memoriam-Ileana-Principesa-de-Romania.html

 

 

Ileana, Principesă a României – piesă de teatru și destin

Într-o seară de marți, la Muzeul Literaturii Române, sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru piesa ”Principesa Ileana a României” – un spectacol care evocă viața domniței, dramatizare jucată și regizată minunat de Liana Ceterchi. Citisem cartea acum câțiva ani, îmi aminteam momente și pasaje, crezusem naiv că știu la ce să mă aștept, dar am fost impresionată de acest one woman show.

La Centenarul Marii Uniri, piesa este o frumoasă aniversare și trecere prin istoria țării și prin sufletul unui om cu adevărat regal, o ființă a cărei poveste țese bunătate prin faptele sale.

Prima parte a monologului surprinde copilăria fericită, cununia și nașterea copiilor, apoi anii zbuciumați ai războaielor mondiale definesc caracterul Principesei – puternic, generos și dornic de a face bine . A fost infirmieră, a salvat copii și i-a botezat, a oferit mese nevoiașilor, a șters podele, a organizat un spital, a pus pe picioare un dispensar. A fost prima femeie din România care a obținut titulatura de căpitan de  vas. Să crezi că poți mântui prin bunătate, aceasta era esența firii ei.

Un fragment care m-a emoționat teribil a fost finalul războiului. Monarhia era nevoită să părăsească țara, inclusiv castelul Bran în care regimul comunist le impusese domiciliul forțat. Fără drept de apel, familia este urcată într-un camion pe calea exilului.; într-o zonă din apropierea Branului, noroiul blochează roțile camionului, făcându-i imposibilă înaintarea. Principesa cere ajutorul oamenilor veniți să-și ia rămas bun de la ea, iar după ce destupă drumul, aceștia îi spun: ”Vedeți, nici pământul nu vă lasă să plecați.”

Fotografii istorice ale familiei regale dăinuie pe fundalul piesei, iar scenografia minimalistă îndeamnă la imaginație. Decorul, reprezentat prin 3 valize, îmbracă pe rând diferite simboluri.

Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată atâția oameni laolaltă care să-și țină răsuflarea ori să-și suspine lacrimile în surdină cum a  făcut-o acest festin actoricesc. Este o piesă cu și despre valori, umanitate, patriotism. Actrița-regizoare și-a împrumutat spiritul aproape două ore pentru a transmite cu desăvârșită emoție, povestea Principesei Ileana a României.

La final, nodul din gât m-a împiedicat minute bune să articulez vreun cuvânt. Era ca și când n-aș fi voit să împart încă din mine. Apoi gândurile au început să se așeze, să capete formă și culoare. N-am decât a vă recomanda să o vedeți. O să vă simțiți mai bogați, mai documentați, mai plini.                                          PUBLICAT PEIANUARIE 31, 2018 DE OANA

TEATRUL AZI

 

iDoru MAREŞ

              Portret princiar în filigran teatral

 

Există un areal de mit viu, de basm aparent la îndemână şi de realitate indiscutabilă şi operaţională, atât în cotidian, cât şi în momente de răscruce ale istoriei: Regalitatea. Un soi de spectacol la vârf al artelor scenei mundane, în care actorii îşi înţeleg din naştere destinul şi vocaţia, şi tot de‑atunci şi le şi şcolesc, unii exemplar, alţii înverşunat, alţii – oameni şi ei – eşuând ori renunţând înainte de a încălca regulile jocului. Aura de basm rămâne şi îşi prelungeşte magnetismul de multe ori şi către cei care şi‑au asumat cu morgă posomorât‑mesianică solzii unei maturităţi înţelese ca exerciţiu pragmatic încrâncenat.

România a avut şi ea şansa acestui basm viu, venit la vreme din ţara Fraţilor Grimm şi aşezat în chiar substanţa acelei ţări a lui Creangă, pe care nimeni nu cred s‑o fi citit vreodată mai bine decât cuplul Dabija–Iureş. Minunată relaţie de familie între spectacolul Regal şi cel Teatral. Amândouă, beneficiind de cetăţenia imaginarului, ficţionalului, imaginaţiei şi fascinaţiei, dar şi, în acelaşi timp, a celei mai exacte (inclusiv tehnic) adaptări la realitatea tangibilă şi prea rar comodă.

Este şi ceea ce a sesizat cu sensibilitate şi măsură Liana Ceterchi, în momentul încare a făcut primul pas în cadrul unui proiect amplu de aducere în lumina rampei a figurilor feminine ale familiei regale a României. Proiectul se desfăşoară sub umbrela „Asociaţiei Femeilor din Teatru IF…/…dacă pentru femei”, iar primul pas s‑a sprijinit pe dramatizarea lui Edith Negulici după volumul de memorii al Principesei Ileana, Trăiesc din nou, din care au apărut deja patru ediţii la Humanitas, în traducerea Agrei Baroti‑Gheorghe şi Mihaelei Skultéty‑Myer.

Spectacolul Ileana, Principesă de România, regizat şi interpretat de Liana Ceterchi, este un poem teatral care încearcă să aproximeze sensibil aventura unei vieţi eclatante, tragice şi împlinite totodată. Desigur, ţine de alchimia destinului faptul că autoarea spectacolului şi‑a început proiectul cu Principesa Ileana, prelungind peste timp şi peste moarte povestea unei personalităţi realmente fascinante.

Un prim motor al fascinaţiei este cel al provenienţei: cea mai mică fiică a Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria (ea însăşi o adevărată legendă a primei jumătăţi a veacului trecut românesc), cuplul făuritor al României Mari, prezentă, la vârsta şcolii primare (Principesa Ileana s‑a născut pe 5 ianuarie 1909), alături de Regina Maria, în spitalele pline de răniţi din Moldova Primului Război Mondial. E de gândit cum, în ziua de azi, desenele cu Tom şi Jerry, de pildă, sunt acuzate de exces de violenţă şi, pe cale de consecinţă, de prost exemplu pentru copiii inclusiv de vârsta (şapte, opt ani) la care Principesa Ileana vedea convoaie de cărnuri sângerânde, de organe amputate, de morţi chinuiţi de mizeria războiului, ajutând, aşa cum putea, la îngrijirea lor şi urmând ca întreaga viaţă să şi‑o dedice celor în suferinţă, inclusiv la senectute, ca monahă.

Un al doilea motor a fost, între cele Două Războaie, frumuseţea specială (cu adevărat de personaj feeric – în sensul cuvântului franţuzesc „fée”: zână) a principesei Ileana.

Un al treilea motor al fascinaţiei a fost tipul de existenţă – având‑o, evident, drept model pe Regina Maria – prin care calea s‑a structurat, mizând pe hotărâre şi dăruire, într‑o lume care începuse sub semnul unei civilizaţii relaxate, atât cât s‑a putut, cea de după Primul Război Mondial, şi care s‑a încheiat cu vremuri ticăloşite şi de‑Al Doilea Război Mondial, şi de comunismul care a deturnat în mizerie tot ce se edificase până atunci.

Acest al treilea motor al fascinaţiei cred că e axul spectacolului gândit şi adus în faţa publicului de Liana Ceterchi. Este şi interesant, şi justificat, şi inteligent gândită cheia destinului Principesei, astfel aşezată încă din deschiderea spectacolului: exilul. O realitate, dacă vreţi, generică (şi de la verbul a genera). Un exil însă asumat, odată (prin unchi şi tată) fiinţa devenind parte absolut credibilă a locului de destinaţie, ulterior (în primul rând prin nepotul, pe atunci tânăr Rege) purtând acest loc în suflet, ca datorie de onoare, dar şi ca expresie a propriei substanţe, prin toată lumea. Pledând pentru el. Iată de ce, la Liana Ceterchi, totul începe pe Aeroportul din Miami, în 1950. Spaţiu al tranzitării perpetue. Acum,

ca emigrantă. Cu 24 de ani mai devreme, ca însoţitoare a Reginei Maria, primul înalt oficial român ce punea piciorul pe pământ american. Vizită ea însăşi generatoare de fascinaţie.

Cu încă zece ani mai devreme, fascinaţia nesfârşitelor procesiuni funerare din Iaşiul retragerii din 1916–1918. Apoi, prea scurtele vremuri de normalitate: cu şcoală, cu studenţie, cu brevet de comandant de navă, cu începutul vieţii de familie, alături de Arhiducele Anton de Habsburg. Şi deja problemele apar: ideile fixe, de protocol, ale fratelui regal Carol al II‑lea, dihotomia încrâncenată ortodoxie/catolicism (Arhiducele era catolic, dar nici ţară nu mai avea – după război Austria devenise republică, iar membrii familiei imperiale fuseseră,

pentru o vreme, exilaţi). În consecinţă, şi mai devreme decât restul familiei, încă o perioadă de pribegie; apoi războiul şi înfiinţarea de spitale pentru răniţi, mai întâi în Germania, apoi la Braşov. Şi naşterea celor şase copii. Dacă Regele Mihai avea să se întreţină o vreme urmând un model asumat ţărănesc, prin produsele din propria‑i curte, în Elveţia, Principesa Ileana o făcuse încă din timpul războiului, lângă Viena, muncind fără complexe, fizic, în propria şi adevărata sa fermă.

Liana Ceterchi sesizează bine această viaţă trăită ca‑n ring, în care istoria nu avea deloc răbdare, aruncându‑şi neîncetat în corzi subiecţii. În definitiv, Principesa Ileana s‑a născut în palat regal şi a nimerit în spitalele Primului Război Mondial, în plină maree a suferinţelor extreme; a fost cetăţean al României Mari şi a fost exilată pentru că – după cum s‑ar fi zis mai târziu, pe vremea comuniştilor, avea relaţii (şi încă maritale) cu străinii (păcat capital); şi‑a găsit altă ţară, Austria, care peste noapte a dispărut, înghiţită de Anschluss‑ul lui Hitler; regăsirea României din plin Război Mondial (Al Doilea), repetând experienţa din cel Dintâi, de data aceasta chiar ea fiind la timona spitalelor; şi, drept mulţumire din partea patriei comunizate, ultima alungare, pentru aproape cincizeci de ani. La întoarcerea din 1990, aceeaşi grijă (a Maicii Alexandra, călugăriţa ortodoxă de acum) pentru cei în suferinţă.

Este evident că Liana Ceterchi a avut o problemă mai degrabă morală decât teatrală: cum să spună totul despre o astfel de existenţă, închizând‑o în limitele de timp ale unui spectacol? Cum să facă un spectacol sintetic, credibil şi admisibil ca durată, din spectacolul extraordinary al unei vieţi de 82 de ani, pe care comoditatea şi relaxarea au ocolit‑o, programatic parcă. Nu şi fericirea – par a spune portretele de senectute ale Maicii Alexandra. Jurnalul ei de maturitate, care stă la baza spectacolului, şi, nu în ultimul rând, personajul Lianei Ceterchi ducând (cum s‑a şi întâmplat) cu el tiara, tricolorul şi pumnul de pământ românesc.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.