Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Cluj-Napoca: Aniversare Fotografica – Mircea Albu la 75 de ani

7 septembrie @ 17:00 - 18:30 EEST

60 de ani de fotografie au adunat o colecţie impresionantă, care la acest ceas aniversar aduc la lumină, prin două expoziţii, un mod de exprimare fotografică ce-l personalizează fără echivoc pe autor. Asociind limbajul vizual cu cel scris, descoperind în imagine mai mult decât se vede, o poveste, o trăire, tristeţe sau exuberanţă, dragoste sau eşec, Mircea Albu aduce acum în planul public o personalitate pentru care au contat mai puţin titlurile şi medaliile şi mai mult exprimarea eseistică a tot ce a generat prin fotografie.

La împlinirea vârstei de 75 ani de viaţă, sub genericul ”Restituiri, eseuri fotografice, 1958-2018” prezintă:
• O expoziţie retrospectivă în Foaierul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj, cu afişe şi albume cu fotografii ale expoziţiilor autorului din intervalul 2003-2017 – Vernisaj 4 septembrie 2018, ora 18.00
• O expoziţie aniversară în cadrul Muzeului de Artă Cluj, o retrospectivă fotografică 1958-2018- Vernisaj 7 septembrie 2018, ora 17.00
• Lansarea a două cărți: volumul I, fotografie argentică, 1958-2006; volumul II, fotografie digitală, 2007-2018

Cu acest prilej, Mircea Albu lansează invitaţia de suflet tuturor celor cu care, de-a lungul celor 6 decenii i s-a intersectat drumurile, să i se alăture, bucurându-se împreună de trecerea timpului.

Vă așteptăm cu drag!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.