Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

com. Dragomireşti, jud. Dâmboviţa: Ziua porţilor deschise pe şantierul arheologic Geangoeşti – Hula, Vineri, 20 august 2021, între orele 10:00 – 20:00

20 august, 2021

Ziua Portilor Deschise pe șantierul arheologic Geangoești
Vineri, 20 august 2021, între orele 10:00 – 20:00, Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște propun iubitorilor de istorie o experiență inedită, și anume vizitarea unui sat preistoric. Din anul 2015, an de an, în localitatea Geangoești, sunt întreprinse cercetări într-o așezare din perioada eneolitică, veche de aproximativ 6.000 ani.
Campania anului 2021 a avut drept obiectiv cercetarea locuințelor incendiate din nivelurile superioare din punctul menționat și a celorlalte areale de activitate aflate în spațiul limitat al așezării. Cu această ocazie, au fost identificate trei locuințe incendiate, aflate în diverse stadii de integritate, afectate de gropi moderne sau de braconări preistorice; de asemenea, a fost identificată sursa incendiului și, în plus, cercetată o suprafață de aproximativ 60 mp, ce era folosită drept zonă menajeră.
Echipa, coordonată de arheologi ai Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, dr. Ana Ilie, dr. Ovidiu Cîrstina și Horia Ghiță, vă așteaptă pe șantier pentru a vă prezenta rezultatele proiectului de cercetare arheologică din jurul sitului Geangoești – Hulă, dar și cele mai reprezentative descoperiri oferite de acest sit până în prezent. Cu această ocazie, pentru prima dată vor putea fi văzute obiecte care au trecut prin mâinile echipei de restauratori ai instituției.

Organizer

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” – Târgoviște
View Organizer Website