Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Sibiu: Expoziţia: 10 ani de la inaugurarea Galeriei de Artă Românească

18 iulie - 31 august

Expoziţia: 10 ani de la inaugurarea Galeriei de Artă Românească
Locul de desfăşurare: Casa Albastră, Sala Multimedia (Piața Mare, nr. 5)
Durata: 18.07 – 31.08.2018
Vernisaj: 18 iulie, orele 13:00
Curator: Dr. Iulia Mesea
Concept grafic: Chris Balthes

Text oferit de curatorul expoziției:
Anul acesta Muzeul Național Brukenthal aniversează împlinirea a zece ani de la inaugurarea Galeriei de Artă Românească. Pentru prima oară în istoria muzeului, colecției de pictură românească i s-a dedicat un spațiu special (alături de expozițiile de artă europeană din Palatul Brukenthal), situat la etajul al doilea al Casei Albastre, în care sunt expuse lucrări remarcabile ale celor mai importanți artiști din România secolelor XVIII-XX. Conceptul expozițional a fost realizat pe baza unei cercetări complexe a patrimoniului de peste 1.500 de lucrări de pictură. Expunerea fundamentată pe principiile cronologic, stilistic, comparativ şi sincronic, evidențiază influenţele curentelor europene asupra artei naţionale, precum şi specificitatea acesteia, urmărindu-se totodată asigurarea unei atmosfere plăcute, de satisfacție estetică și relaxare.
Expoziția de față are un caracter documentar și prezintă cele mai importante aspecte ale existenței galeriei, de la constituirea colecției de pictură românească, la cercetarea acestui patrimoniu, elaborarea conceptului expozițional, apoi la reabilitarea clădirii și amenajarea spațiului (care au avut loc printr-un amplu proiect desfășurat în cadrul programului „Reabilitarea Monumentelor Istorice din România” al Ministerului Culturii, în cursul anului 2008, și au adus sălile de expune și depozitare la standardele corespunzătoare), munca „din spatele scenei”, conservarea și restaurarea patrimoniului, până la inaugurarea galeriei, expozițiile temporare, activitățile cu publicul și publicații etc.
Unul dintre proiectele dedicate aniversării unui deceniu de existență a Galeriei de Artă Românească, intitulat „Lucrarea lunii”, vă invită să reveniți periodic în spațiile expoziției permanente. Câte un tablou aflat pe simeza expoziției este prezentat vizitatorilor prin texte speciale destinate separat publicului adult și celor mici. În felul acesta, în acest an aniversar oferim admiratorilor de artă posibilitatea de a stabili o relație mai apropiată cu operele de artă, de a pătrunde în intimitatea actului de creație și a atmosferei aparte pe care un tablou îl creează în spațiul în care este expus.
Aniversați în același an în care sărbătorim Centenarul Unirii, cei 10 ani de existență a Galeriei de Artă Românească se încarcă de emoție și semnificații în sensul respectului valorilor cultural artistice ale acestei țări, al administrării profesioniste și responsabile a patrimoniului cultural național și al bucuriei întâlnirii cu tezaurul de cultură și artă al României.

/EN/
Exhibition: 10 years since the inauguration of the Romanian Art Gallery
Location: Casa Albastră/Blue House, Multimedia Hall (Grand Square, No. 5)
Duration: 18.07 – 31.08.2018
Opening: July 18, 13:00
Curator: Dr. Iulia Mesea
Graphic Concept: Chris Balthes

Text from the curator:
This year, Brukenthal National Museum celebrates the tenth anniversary of the inauguration of Romanian Art Gallery.
The present exhibition has a documentary character and presents the most important aspects in the existence of the gallery, from the creation of the Romanian painting collection, to the research on this heritage, the elaboration of the exhibition concept, the building rehabilitation and the spatial arrangement (which took place through a large a project under the program „Rehabilitation of Historic Monuments in Romania” coordinated by the Ministry of Culture in 2008, bringing the exhibition and storage rooms to the appropriate standards), „behind the scenes” aspects, the preservation and restoration of the patrimony until the opening of the gallery, temporary exhibitions, activities with the public, publications and other.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.