Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Tg. Jiu: Expoziția itinerantă „Sat și societate: 1918-2018”

19 iunie - 19 iulie

După Baia Mare și Iași, expoziția itinerantă „Sat și societate: 1918-2018” a fost vernisată la Tg. Jiu. Piese etnografice din patrimoniul a trei muzee: Complexul Muzeal Național „Moldova”, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Gorj și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare, au creat un arc peste timp, reușind să realizeze o radiografie a satului românesc din ultima sută de ani. Acum, mai mult ca oricând, în An Centenar dar și Anul european al patrimoniului cultural, este important să aducem în atenția publicului, zestrea noastră culturală, patrimoniul etnografic, ceea ce dă identitate și unitate acestui popor.
O idee îndrăzneață, de realizare a unei expoziții comune, s-a concretizat într-o frumoasă poveste, povestea expoziției organizată în trei regiuni istorice românești, Moldova, Maramureș și Oltenia, demonstrând că ” în unire stă puterea” și ceea ce pare imposibil uneori, poate fi realizat dacă ai alături buni specialiști care își iubesc meseria și respectă moștenirea culturală a acestui neam.
Felicitări colegilor de la Iași, Tg. Jiu și Baia Mare pentru reușita acestei expoziții și sperăm că vom mai colabora și în viitor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.