Oradea: „Șezătoarea de la muzeu” 10 noiembrie 2022, atelier, 10 noiembrie 2022 – 24 iunie 2023, cu frecvență lunară.
Muzeul Țării Crișurilor - Oradea Str. Armatei Române nr.1/A, Oradea, Bihor, RomaniaJoi, 10 noiembrie 2022, orele 17 Sala de pedagogie muzeală, Str. Armatei Române, nr. 1/A Întâlnirea de joi, 10 noiembrie a.c., de la orele 17 este informativă, accesul fiind gratuit și nu necesită programare sau înscriere. În cadrul întâlnirii, persoanele interesate de participarea la proiectul „Șezătoarea de la muzeu” se vor înscrie la fața locului. Vă invităm să vă alăturați proiectului nostru de revitalizare a cămășii vechi românești ce se purta pe meleagurile crișene. Pentru primul an, aducem în atenția dumneavoastră spătoiul românesc răspândit îndeosebi în satele din sub-zona etnografică Roșia-Pietroasa. Caracteristic pentru satele de la poalele Munților Bihorului și versantul sudic al Munților Pădurea Craiului a fost păstrarea celui mai conservator port bihorean, până spre mijlocul secolului XX. Caracteristică pentru portul vechi era cămașa lungă, încrețită la gât, cu mâneca foarte decorată. Cu timpul această cămașă întreagă se desparte în două piese de sine stătătoare, respectiv spătoiul și poalele. Astfel, vă propunem drept modele spătoaie românești care provin din cămași lungi. Piesele sunt datate între 1876-1930 și au fost achiziționate din sub-zona etnografică Roșia-Pietroasa, la sfârșitul anilor 60-începutul anilor 70. Mânecile sunt bogat decorate de-a lungul sau de-a latul lor – cu unul sau cu trei „brațuri”, sunt încrețite în partea de sus, la gât, dar și în partea de jos, unde sunt bogat ornamentate. Atelierul se va desfășura între 10 noiembrie 2022 – 24 iunie 2023, cu frecvență lunară. Vom învăța să ne confecționăm propria cămașă de Bihor și să o decorăm folosind tehnicile de ornamentare de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, având posibilitatea de a ne inspira direct de la o piesă etnografică aflată în patrimoniul MȚC. Îndrumarea practică, concretă va fi asigurată prin amabilitatea doamnei doctor Florina Buda, care știe „să împungă” frumos și cu acul medical și cu acul de cusut și brodat. Dar, pentru că e o ȘEZĂTOARE, vom lucra împreună, ca pe vremuri, și ne vom familiariza cu datinile și obiceiurile zonei noastre. Taxă de participare: 20 lei /an, reprezentând înscrierea în Asociația „Prietenii Muzeului”, iar pentru membrii asociației, intrarea este gratuită. Materialele vor fi asigurate de participanți. Inițiator: muzeograf dr. Simona Bala
Muzeul Județean Mureș vă invită să-i aduceţi pe cei mici la o întâlnire cu Arta provenită din cultura niponă, în cadrul Atelierelor creative „Origami cu Raluca Dumitrescu”.
===RO=== Muzeul Județean Mureș vă invită să-i aduceţi pe cei mici la o întâlnire cu Arta provenită din cultura niponă, în cadrul Atelierelor creative „Origami cu Raluca Dumitrescu”. Atelierele creative oferă copiilor o modalitate distractivă de a învăţa noţiuni din cultura niponă prin intermediul artelor plastice, dezvoltând în acelaşi timp şi creativitatea, simțul estetic și curiozitatea pentru cultura japoneză. Colega noastră, Raluca Dumitrescu, șef de secție la Laboratorul de Conservare și Restaurare, și-a descoperit pasiunea pentru origami acum 15 ani când a făcut mai multe cursuri profesioniste de origami, din tainele cărora dorește să le împărtășească și celor mai mici vizitatori ai muzeului. Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani. Atelierele creative „Origami cu Raluca Dumitrescu” se desfăşoară lunar, în prima zi de luni din lună, 2 grupe, de la ora 10:00 și de la ora 12:00. Activitatea durează 1 oră și se desfășoară în Sala de Conferințe a Muzeului Județean Mureș situată la sediul administrativ de pe str. Mărăști, nr. 8A, Târgu Mureș. Tema 1 (6 februarie 2023) – Cross-ul broscuțelor; Tema 2 (6 martie 2023) – Zborul cocorilor; Tema 3 (3 aprilie 2023) - Iepurașul Tema 4 (8 mai 2023) – Cuibul de păsărele Tema 5 (5 iunie 2023) – Zmei care scuipă foc Tema 6 (3 iulie 2023) - Kimonoul păpușilor japoneze Kokeshi Tema 7 (4 septembrie 2023) – Caseta spaniolă Tema 8 (2 octombrie 2023) – Vaza cu flori de toamnă Tema 9 (6 noiembrie 2023)– Scrisori pentru Moș Crăciun Tema 10 (4 decembrie 2023) – Ornamente de brad. Detaliile evenimentelor vor fi comunicate pe paginile de social media și pe pagina de web a muzeului. Calendarul poate suferi modificări. Taxa de participare: 10 lei/participant Înscrierea copiilor se face telefonic la numărul 0749.912.992 sau prin e-mail la adresa pr@muzeulmures.ro, în limita a 15 locuri/grupă. ==HU=== A Maros Megyei Múzeum kézműves tevékenység-sorozatot szervez Origami Raluca Dumitrescuval címmel. Szeretettel várjuk a gyerekeket a japán kultúrával való találkozásra. A kreatív műhelyek lehetőséget kínálnak a gyerekeknek a japán kultúra megismerésére, miközben fejlesztik a kreativitást és az esztétikai érzéket. Munkatársunk, Raluca Dumitrescu, a Műtárgyvédelmi Osztály vezetője 15 évvel ezelőtt fedezte fel origami iránti szenvedélyét, azóta több tanfolyamon vett részt, és titkait szeretné megosztani a múzeum legfiatalabb látogatóival. A tevékenység 6–11 éves gyerekeknek szól. Az Origami kreatív műhelyeket minden hónap első hétfőjén, 2 csoportban szervezzük meg, 10:00 és 12:00 órától. A tevékenység 1 órát tart, és a Maros Megyei Múzeum konferenciatermében kerül megrendezésre, a Mărăști utca 8A szám alatti közigazgatási székhelyen. 1.alkalom (2023. február 6.) – Békafutam; 2.alkalom (2023. március 6.) – Repülő darvak; 3.alkalom (2023. április 3.) – Nyuszi; 4.alkalom (2023. május 8.) – Madárfészek; 5.alkalom (2023. június 5.) – Tűzokádó sárkány; 6.alkalom (2023. július 3.) – Kimono; 7.alkalom (2023. szeptember 4.) – Spanyol doboz; 8.alkalom (2023. október 2.) – Váza őszi virágokkal; 9.alkalom (2023. november 6.) – Levél a Mikulásnak; 10.alkalom (2023. december 4.) – Karácsonyfadísz Az események részleteit a múzeum közösségi oldalain és weboldalán osztjuk meg. A tevékenységek időpontjai módosulhatnak. Részvételi díj: 10 lej / gyerek Feliratkozni a 0749.912.992-es telefonszámon vagy a pr@muzeulmures.ro emailcímen lehet. Egy csoportban 15 főt tudunk fogadni.
Suceava: Muzeul Național al Bucovinei invită publicul, începând cu luna februarie, la proiectul de educație muzeală/oră de muzeu „Podoabe şi veşminte în Moldova medievală”
Muzeul Bucovinei Str. Ştefan cel Mare nr. 33, Suceava, Suceava, RomaniaMuzeul Național al Bucovinei propune și în acest an o incursiune în lumea fascinantă a modei din perioada medievală, invitând publicul, începând cu luna februarie, la proiectul de educație muzeală/oră de muzeu „Podoabe şi veşminte în Moldova medievală” Vreți să aflați ce vestimentații și ce bijuterii se purtau în perioada medievală? Vreți să vedeți cum se dichiseau boierii, domnii, domnițele, dregătorii, curtenii din Moldova medievală? Vă invităm la Muzeul de Istorie Suceava, unde, împreună cu specialiștii noștri, veți auzi poveștile modelor din Evul Mediu și veți admira veșminte și bijuterii medievale restaurate în Bucovina! Ghidați de specialiștii muzeului, participanţii au ocazia să descopere piese vestimentare şi podoabe, specifice perioadei medievale: rochie, cămaşă, marame, bonete, pantofi, brâie, anterie colorate, dar şi ace de păr şi de voal, inele şi cercei, reprezentând importante izvoare istorice care au stat la baza studiilor despre evoluția vestimentației în Moldova. Piesele vestimentare şi podoabele, parte dintre ele expuse în Muzeul de Istorie, au fost descoperite de-a lungul timpului, în urma cercetărilor arheologice sistematice, în morminte de la bisericile Sf. Ioan Botezătorul din Siret, Biserica Mirăuți din Suceava, Mănăstirea Probota, Biserica „Sfântul Nicolae“ Bălineşti şi se încadrează în doua mari categorii: veşminte, dar şi obiecte ce ţin de ritualul funerar. Veşmintele şi podoabele prezentate sunt încadrate cronologic în perioada secolelor XV-XVII. Dorim să-i surprindem pe cei interesați cu frumusețea și unicitatea pieselor vestimentare care fac parte din colecția de textile arheologice a Muzeului Național al Bucovinei, cu detalii asupra modului în care au fost lucrate şi materialele prețioase folosite la realizarea lor: brocard, mătase, mătase decorată cu fir de argint aurit, dantelă din fir de argint aurit, catifea de mătase broșată cu aur, dar şi tehnicile de coasere şi brodare specifice perioadei medievale. De asemenea, participanții se vor bucura de frumusețea podoabelor medievale, din colecţia de numismatică a Muzeului Național al Bucovinei, fiindu-le prezentate materialele utilizate la realizarea lor: aur, argint, cu pietre semipreţioase şi metodele de realizare, specifice perioadei medievale – turnare „à cire perdue“, cizelare, gravare, trefilare, granulaţie, ciocănire, sudare, aurire, filigran, decupare. Ce trebuie să faceți, ca să puteți pătrunde și admira lumea podoabelor și veșmintelor din perioada medievală? Cadrele didactice sun invitate să sune la numărul de telefon 0230-216439, interior 116 sau la cel al muzeografului responsabil de programul de educație muzeală – 0747415751, unde vor primi informații despre proiect, modalitatea de înscriere, data programată. Participarea se face în baza biletului de vizitare a Muzeului de Istorie Suceava! Proiectul de educație muzeală se va derula pe parcursul anului școlar 2023. Așteptăm, cu drag, să ne întâlnim la muzeu! Biroul Educație, Marketing și Comunicare 0230-216439, interior 116
Suceava: Muzeul Național al Bucovinei invită publicul, începând cu luna februarie, la proiectul de educație muzeală/oră de muzeu BANII DE-A LUNGUL ISTORIEI
Muzeul de Istorie Suceava - Muzeul Bucovinei Str. Ştefan cel Mare nr. 33, Suceava, Suceava, RomaniaBANII DE-A LUNGUL ISTORIEI, o incursiune în istoria banilor, proiect de educație muzeală cu care Muzeul Național al Bucovinei (MNB) revine în atenția publicului și în anul 2023. MNB invită cadrele didactice și elevii să cunoască lumea fascinantă a banilor, la Muzeul de Istorie Suceava, la o oră de muzeu captivantă, care are drept scop prezentarea istoriei aparițiilor banilor în lume, de la nevoia înlocuirii trocului până la moneda virtuală. Invităm copiii și tinerii la o altfel de cunoaștere a patrimoniului numismatic deținut de Muzeul Național al Bucovinei, prezentându-le piesele de excepție expuse în sălile Muzeul de Istorie (Sala Tezaur, Sala Circulația Monetară în Moldova Medievală, Istorie contemporană – Începutul sfârșitului. Să strângem cureaua, să punem o haină în plus), propunându-le tur ghidat prin expoziția permanentă, discuții și activități creative, provocându-i să ”bată” (deseneze) propria monedă. Pentru detalii suplimentare, programări și înscrieri, vă stăm la dispoziție la telefon 0230216439, interior 116 (Biroul Educație, Marketing și Comunicare – Muzeul Național al Bucovinei).
Muzeul Județean Buzău, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari și Artiștilor Buzău, organizează, în perioada 1 martie – 9 decembrie 2023, o serie de #ateliere cu specific etnografic.
Colecția de Etnografie și Artă Populară "Casa Vergu - Mănăilă" Str. Războieni nr. 8, Buzău, Buzău, RomaniaMuzeul Județean Buzău, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari și Artiștilor Buzău, organizează, în perioada 1 martie – 9 decembrie 2023, o serie de #ateliere cu specific etnografic. Accesul este gratuit! Atelierele se desfășoară la sediul Muzeului de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din str. Războieni, nr. 8, mun. Buzău, conform următorului program: 1. Atelier de confecționat #mărțișoare tradiționale - 1 martie, ora 11:00; Nr. maxim de participanți - 15; vârsta minimă - 7 ani; 2. Atelier de #încondeiat ouă - 8 aprilie, ora 11:00; Nr. maxim de participanți - 30; vârsta minimă - 9 ani; 3. Atelier de #pictat icoane pe sticlă - 6 mai, ora 11:00; Nr. maxim de participanți - 30; vârsta minimă - 9 ani; 4. Atelier de #cusut motive tradiționale - 24 iunie, ora 11:00; Nr. maxim de participanți - 30; vârsta minimă - 7 ani; 5. Atelier de #țesut - 15 iulie, ora 11:00; Nr. maxim de participanți - 30; vârsta minimă - 7 ani; 6. Atelier de #olărit și #modelaj în lut - 19 august, ora 11:00; Nr. maxim de participanți - 30; vârsta minimă - 7 ani; 7. Atelier de #împletit pănuși - 30 septembrie, ora 11:00; Nr. maxim de participanți - 30; vârsta minimă - 7 ani; 8. Atelier de #cusut motive tradiționale - 21 octombrie, ora 11:00 Nr. maxim de participanți - 30; vârsta minimă - 7 ani; 9. Atelier de #tricotat - 18 noiembrie, ora 11:00; Nr. maxim de participanți - 15; vârsta minimă - 7 ani; 10. Atelier de #croșetat - 9 decembrie, ora 11:00; Nr. maxim de participanți - 15; vârsta minimă - 7 ani; Pentru detalii și programări vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon: 0772 255 131, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00. Vă așteptăm la muzeu!
În perioada, 14 martie – 14 iunie 2023, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui oferă grupurilor de elevi (clasele III-IV și V-VIII) proiectul educativ „Școala altfel la muzeu!”.
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui Strada Hagi Chiriac, nr.2, Vaslui, VasluiANUNȚ! În perioada, 14 martie – 14 iunie 2023, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui oferă grupurilor de elevi (clasele III-IV și V-VIII) proiectul educativ „Școala altfel la muzeu!”. Proiectul propus constă în desfășurarea, pe parcursul a 2 ore, a jocului de societate intitulat „ ̆ , !”. Desfășurat în Sala Multimedia a Muzeului Județean Vaslui, la acest joc, pot participa clasele de elevi însoțite de învățătorul sau dirigintele clasei. Înscrierile de participare se fac la sediul instituției, la casa de bilete, de către cadrul didactic. Jocul se va desfășura, în perioada amintită, în fiecare zi de vineri, maximum 3 clase de elevi pe zi. În măsura cerințelor, colectivul instituției poate facilita desfășurarea acestui joc și în alte zile, în funcție de programările existente! Prin acest joc de societate elevii își pot testa cunoștințele generale sub forma unei activități distractive, desfășurată pe un traseu determinat, parcurs prin aruncarea unui zar. Împărțiți în echipe eterogene, elevii au posibilitatea să-și testeze cunoștințele generale, să demonstreze unitatea de grup, să socializeze, să interacționeze unii cu ceilalți, să concureze unii împotriva celorlalți și să dovedească fairplay în câștigarea jocului! Vă invităm la joc!
În perioada Aprilie – Decembrie 2023, Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu” Bacău, din str. 9 Mai, nr. 7, organizează un atelier de iconografie bizantină intitulat „Icoana: Cartea celor care vor să citească”.
Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" - Bacău Str. 9 Mai nr. 7, Bacău, Bacău, RomaniaÎn perioada Aprilie - Decembrie 2023, Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu” Bacău, din str. 9 Mai, nr. 7, organizează un atelier de iconografie bizantină intitulat „Icoana: Cartea celor care vor să citească”. Atelierul este dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 7-14 ani, care vor avea posibilitatea de a cunoaște aspecte ale istoriei artei și creștinismului precum și importanța și necesitatea artei iconografice, însemnătatea istorică și culturală a icoanelor bizantine, cunoscând îndeaproape patrimoniul artistic și istoric național și internațional. Atelierul cuprinde opt tematici astfel: - Atelier dedicat perioadei pascale (Icoana Învierii Domnului); - Ateliere istorice dedicate sfinților voievozi (Icoana Sfântului Constantin Brâncoveanu și Icoana Sfântului Ștefan cel Mare); - Atelier dedicat patrimoniului regional și național (Icoana Maicii Domnului, Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva și Icoana Sfântului Pahomie de la Gledin); - Atelier dedicat sărbătorilor de iarnă (Icoana Sfântului Nicolae și Icoana Nașterii Domnului). Vă așteptăm!
24 aprilie-31 mai 2023. Întâlnire cu istoria la Mausoleul Eroilor din Focșani
Monumentul istoric ”Mausoleul Eroilor (1916 - 1919)” - Foc;șani Strada Revoluției 9, Focșani, Romania24 aprilie-31 mai 2023 Întâlnire cu istoria la Mausoleul Eroilor din Focșani Vă așteptăm să participați la activitatea educațională „Viața de zi cu zi în spatele frontului Primului Război Mondial”, la Mausoleul Eroilor din Focșani, unde muzeografii Mădălina Racoș și Florin-Daniel Mihai vor prezenta aspecte surprinse pe front și momentele de repaus ale soldaților. Activitatea se desfășoară pe baza programărilor, pe care vă rugăm să le faceți la numerele de telefon: 0237222890/0786527933.
Muzeul Național al Bucovinei readuce în atenția publicului său Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină pentru adulți
Muzeul Bucovinei Str. Ştefan cel Mare nr. 33, Suceava, Suceava, RomaniaMuzeul Național al Bucovinei readuce în atenția publicului său Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină pentru adulți, care anul acesta se desfășoară în trei module organizate astfel: MODUL I – desen, proplasme (1 – 5 mai 2023); MODUL II – portret (6 – 10 iunie 2023); MODUL III – detalii, finisaje. Sperăm ca atelierul propus în noua formulă – în care sunt abortate sistematic și mai aprofundat etapele principale ale tehnicii de lucru – să răspundă aşteptărilor publicului. Pe parcursul desfășurării atelierului fiecare participant va picta o icoană “da capo al fine” fiind îndrumat de către un lector de specialitate. Tehnica veche a iconografiei, rezultatul experienţei de veacuri a iconarilor, adaptată în timp materialelor noi apărute, va fi descifrată pas cu pas, etapă cu etapă. Cursul este structurat în 15 ședințe cu durata de 3 ore, pentru două grupe de 10 persoane; participanții pot alege unul dintre intervalele orare: 900 – 1200 sau 1700 -2000. La sfârșitul atelierelor, lucrările realizate de către participanți se reunesc într-o expoziție de icoane pe simezele Muzeului de Istorie din Suceava. Înscrierile se fac la Muzeul de Istorie din strada Ștefan cel Mare nr. 33 prin completarea Fișei de înscriere, pe care o găsiți la muzeu la Biroul Artă și achitarea taxei de participare: 90 lei/peroană/modul. Plata se poate realiza în numerar la casieria muzeului. Pot participa adulți și tineri cu vârsta peste 18 ani. Mai multe informații aflați la telefon 0230 216439 interior 133 sau pe www.muzeulbucovinei.ro/educație muzeala/adulti/.
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui lansează concursul –„Eco Fashion Show” (realizarea de costume din materiale reciclabile)
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui Strada Hagi Chiriac, nr.2, Vaslui, VasluiMuzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui dorește să organizeze pe data de 1 iunie 2023 Concursul „Eco Fashion Show”, prilejuit de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului. La concurs sunt invitați să ia parte elevii școlilor și grădinițelor din municipiul Vaslui. Aceștia, împreună cu părinții și cadrele didactice, vor avea de realizat costume din materiale reciclabile (ziare, cutii de carton, folii și pungi de plastic, ambalaje din plastic, cutii de tablă, etc.), pe care le vor prezenta în cadrul paradei organizată de către Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, în data de 1 iunie 2023. În urma jurizării, cele mai bune costume vor fi premiate în cadrul unei ceremonii. Fiecare copil își va descrie costumul, materialele folosite, tehnicile utilizate, cu cine a lucrat și ce înseamnă pentru el/ea reciclarea și care este importanța reciclării. Pot participa grupuri de maximum 5 elevi de la fiecare școală, coordonați de un profesor. Înscrierile se fac la sediul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, situat în strada Hagi Chiriac, numărul 1. Persoana de contact, Ramona Palade, pedagog muzeal. Vă așteptăm!
Școala de Vară Culturadata – Ediția a III-a – 3-7 iulie 2023 – Managementul și marketingul proiectelor culturale
Școala de Vară Culturadata pe tema „Managementul și marketingul proiectelor culturale” a ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție. Cursul se adresează studenților de la universitățile umaniste și cele de arte cu orientare spre management, marketing și mentalitate antreprenorială. Cu alte cuvinte, Școala de Vară Culturadata îi aduce pe managerii culturali „de mâine” mai aproape de chemarea lor. Dacă ai idei de proiecte culturale, îți place să îți asumi poziția de lider în echipă, ești creativ și te consideri un bun comunicator, vino alături de noi la Școala de Vară Culturadatapentru o experiență de 5 zile de studiu interactiv, împreună cu formatori din domeniu. Programul pe care îl propunem te invită să descoperi resursele și soluțiile pentru numeroasele provocări și oportunități existente în lumea artistică și facilitează conectarea oamenilor creativi, interesați de dezvoltarea domeniului cultural din România. De ce să te înscrii? – Programul este dedicat întregului spectru de practici culturale și artistice; – Îți oferă o imagine de ansamblu asupra specificului managementului cultural / artistic; – Te ajută să înțelegi cum poți implementa și gestiona un proiect cultural, printr-o combinație unică de cursuri și workshop-uri dedicate; – Îți dezvoltă aptitudinea de a lua decizii în cadrul unui proiect cultural, în raport cu atingerea obiectivelor și a scopului final; – Cultivă arta colaborării, asumarea responsabilității și abilitatea de a comunica în echipă. La finalizarea cursurilor Școlii de Vară Culturadata, vei primi un Certificat de participare, recunoscut la nivel național. Cum te înscrii? Dacă ești student sau masterand la o universitate umanistă sau cu profil artistic, apasă butonul „Înscrie-te acum”, până pe 16 iunie, accesează formularul de înscriere și completează-l. În baza informațiilor primite de la voi, vom selecta 20 de participanți. * Menționăm că vor avea prioritate studenții care nu au avut în programa de învățământ cursuri de management și marketing cultural, din domeniile: teatru, cinematografie, muzică, arte vizuale. ** Participarea este gratuită pentru cei 20 de studenți selectați. Cazarea și transportul nu sunt incluse, dar suntem aici pentru a identifica împreună cele mai bune soluții.
Atelierul „VEȘMINTE DOMNEȘTI”. Muzeul Național al Bucovinei propune o serie de activități interactive și distractive pentru copii și părinți, ce se vor desfășura în lunile iunie, iulie și august, la Muzeul de Istorie din Suceava
Muzeul Bucovinei Str. Ştefan cel Mare nr. 33, Suceava, Suceava, RomaniaVara aceasta, Muzeul Național al Bucovinei propune o serie de activități interactive și distractive pentru copii și părinți, ce se vor desfășura în lunile iunie, iulie și august, la Muzeul de Istorie din Suceava. Atelierul „VEȘMINTE DOMNEȘTI” invită la o incursiune fascinantă în Sala Sfatului Domnesc, pentru a afla povestea acestei săli ce impresionează micii vizitatori care îi trec pragul. Scopul proiectului de educație muzeală este promovarea patrimoniului muzeal din Sala Sfatului Domnesc și atragerea familiilor cu copii la muzeu. În cadrul atelierului, copiii și părinții vor afla informații despre costumul de epocă și despre veșmintele personajelor, iar apoi, împreună cu părintele însoțitor, vor realiza un colaj textil după un model dat. Atelierul nostru stimulează prin joc creativitatea, implicarea activă alături de părinte în realizarea colajului, într-un climat afectiv plăcut și o atmosferă de relaxare. Atelierul este dedicat familiilor cu copii cu vârsta cuprinsă între 6-9 ani. Se va lucra în echipe părinte-copil. Folosind diverse materiale (catifea, brocart, blană sintetică, dantelă, perle, foarfece, lipici, markere, fir auriu, plasă decorativă), copiii ajutați de părinți vor crea împreună colajul. Tema se va realiza într-un singur atelier, iar obiectele create se vor putea lua acasă. Numărul maxim de participanți este 20 (copii + părinți)/atelier. Atelierele sun programate să se desfășoare în zilele de: 20 iunie, 4 iulie și 2 august 2023. Prețul atelierului este 5 lei de persoană. Taxa se achită la casa de bilete a Muzeului de Istorie, în ziua participării. Participarea se face completând fișa de înscriere. Fișele de înscriere se pot descărca de pe facebok-ul Muzeului de Istorie. Fișa se depune la Muzeul Național al Bucovinei, str. Ștefan cel Mare, nr. 33, Suceava (sediul Muzeului de Istorie), Biroul Educație, Marketing și Comunicare. Fișa poate fi transmisă și pe email la: marketing@muzeulbucovinei.ro. Ocuparea locurilor se face în ordinea înscrierii. Data limită de depunere a fișei de înscriere: 15 iunie 2023 Dragi copii și părinți, vă așteptăm să petreceți ore plăcute împreună cu noi la Muzeul de Istorie din Suceava, să trăiți experiențe de neuitat, pe care să le împărtășiți și prietenilor! Notă: În cazul în care vor fi modificări ale datei atelierului, organizatorii vor anunța în timp util.
Muzeul Dunării de Jos, organizează în perioada 29 – 31 mai 2023, Atelier de desen dedicat Zilei copilului
Muzeul Dunării de Jos - Călărași Str. Progresului nr. 4, Călărași, Călărași, RomaniaMuzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează în perioada 29 - 31 mai 2023, Atelier de desen dedicat Zilei copilului Locul de desfășurare al atelierului de lucru este Secția Etnografie a muzeului, situată la parterul blocului Arcadia, din strada 1 Decembrie 1918. Persoanele interesate să participe la atelier sunt așteptate să se înscrie la numărul de telefon 0242311690. Taxa de participare: 2 lei/persoană. Muzeul Dunării de Jos celebrează Ziua copilului pe parcursul a trei zile, în perioada 29-31 mai. Atelierul de desen vine în întâmpinarea dorințelor copiiilor de diferite vârste și cu diverse preocupării artistice. Scopul principal al întâlnirii copiiilor la muzeu este acela de recreere, de relaxare și de asimilarea unor noi cunoștințe, fiind locul potrivit pentru vizitarea expozițiilor permanente și temporare, dar și pentru o cunoaștere mai amănunțită a exponatelor din colecțiile muzeului într-un mod prietenos, accesibil și interactiv. Cum Secția Etnografie, pune la dispoziția vizitatorilor obiecte dintr-o lume arhaică, plină de simboluri, obiecte pe care înșiși copiii vremurilor respective le-au folosit, participanții la Atelierul de desen sunt încurajați să transpună în lucrările lor chipul unor astfel de obiecte. Prin culoare și desen, voie bună și antren, zilele petrecute la muzeu, cu siguranță vor fi pe placul copiilor. Vă așteptăm cu drag ! Șef birou, Secția Etnografie, Virginia OANĂ
În perioada 30 mai – 9 iunie 2023, la Secția Muzeul Orașului Oradea, din cadrul Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal, se va desfășura programul muzeal-educativ „Biruința Crucii asupra Semilunei – cucerirea Cetății Oradea de către habsburgi”, adresat elevilor din învățământul preuniversitar.
Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural Cetatea Oradea, Str. Iancu de Hunedoara 10, Oradea, Bihor, RomaniaÎn perioada 30 mai – 9 iunie 2023, la Secția Muzeul Orașului Oradea, din cadrul Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal, se va desfășura programul muzeal-educativ „Biruința Crucii asupra Semilunei – cucerirea Cetății Oradea de către habsburgi”, adresat elevilor din învățământul preuniversitar. Cu acest prilej, muzeograful Dumitru Noane va prezenta evenimentele care au avut loc în timpul asediului din 1691-1692 – purtat de armatele imperiale habsburgice asupra garnizoanei otomane -, cucerirea cetății, care a avut loc acum 331 de ani și urmările acestui eveniment asupra evoluției moderne a cetății și a așezărilor din jurul acesteia spre frumosul oraș de azi. Cetatea Oradiei a stat în atenția Curții de la Viena în special după cucerirea de către turci a Timișoarei și crearea unui pașalâc otoman pe teritoriul Banatului, întins în nord până la valea Mureșului unde, pe o insulă, turcii vor ridica vechea cetate a Aradului. Astfel, sub comanda generalului Castaldo, armata imperială va prelua vreme de 5 ani controlul asupra cetății orădene pentru a avea un centru fortificat puternic prin care să țină sub control intențiile noului pașalâc. Vor reveni cu trupe în 1598, pentru a salva cetatea supusă de către otomani unui nou asediu și vor rămâne aici până în 1606 când o vor reda Principatului Transilvaniei. Cucerirea cetății în 1660 și crearea unui nou pașalâc otoman la Oradea va fi perceput de habsburgi ca o grea lovitură, pe care o vor întoarce imediat ce situația politico-militară le-o va permite. Astfel, în 1683, după respingerea ultimului asediu otoman asupra Vienei, armatele imperiale vor porni o contraofensivă spre Est, care va fi încununată de includerea Transilvaniei între hotarele imperiului sub denumirea de Marele Principat al Transilvaniei, entitate politică separată, titlul de Principe al Transilvaniei fiind preluat, începând cu Leopold I de către împărații de la Viena. În acest cadru, oștile imperiale ajung la porțile Oradiei și după un lung asediu reușesc să cucerească, la 6 iunie 1692, cetatea din mâinile otomanilor. Intrarea armatelor austriece, în iunie 1692, în cetatea Oradea, a reprezentat, fără îndoială, începutul unei noi ere în viața orașului, o revenire din punct de vedere administrativ la lumea creștină a Europei. Cucerirea cetății rămâne un triumf al creștinismului. În istoria orașului Oradea ea semnifică nu numai sfârșitul unei epoci istorice – epoca pașalâcului turcesc orădean, contrară naturii și spiritului oamenilor și locurilor -, ci și începutul uneia radical noi ce conține mai toate elementele caracteristice lumii moderne. Cadrele didactice și elevii interesați pot să se înscrie cu clasa la program muzeal ce se va derula în Muzeul Orașului Oradea. Pentru clasele primare și de gimnaziu propunem și un concurs de desene despre cetăți și asedii, cu tema principală asediul și luptele dintre turci și austrieci. Întâlnirile cu elevii se vor desfășura la secția Muzeul Orașului Oradea, Piața Emanuil Gojdu nr. 239-41. Costul unui bilet este de 5 lei/persoană. Programările se fac la numărul de telefon : 0771/741.331. Vă așteptăm cu drag!
Oradea: Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează atelierul de educație muzeală Micul geolog, 30 mai – 1 iunie 2023
Muzeul Țării Crișurilor - Oradea Str. Armatei Române nr.1/A, Oradea, Bihor, RomaniaMuzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, atelierul de educație muzeală Micul geolog,care este adresat elevilor începând cu clasa a IV-a până la clasele din ciclul liceal și va cuprinde: • Prezentare Power Point; • Activități interactive. Participanții își vor însuși noțiuni referitoare la: • Structura internă a Pământului (pentru elevii de liceu și noțiuni de Tectonica plăcilor) • Principalele tipuri de roci (magmatice, sedimentare, vulcanice), formarea și utilizarea acestora • Ce sunt fosilele, exemple de fosile (plante, nevertebrate, vertebrate), cum se prepară și cum se păstrează fosilele. La finalul activității participanții vor avea și o evaluare practică (pe echipe) ce cuprinde recunoașterea principalelor tipuri de roci și recunoașterea modului de fosilizare (impresiune, mulaj intern, mulaj etern, etc). Atelierul se va desfășura după cum urmează: 30-31 mai 2023, între orele 10.00 – 11.30 și 12.00 – 13.30 (în limba română) 1 iunie 2023, între orele 10.00 – 11.30 (în limba română) și 12.00 – 13.30 (în limba maghiară). Activitatea în limba română va fi susținută de: Erika Posmoșanu – restaurator, Laboratorul de Restaurare Paleontologie; Dorina Golban – conservator, Secția de Științe Naturale. Activitatea în limba maghiară va fi susținută de: Veress László, muzeograf, Secția de Științele Naturii; Erika Posmoșanu – restaurator, Laboratorul de Restaurare Paleontologie; Înscrierile vor avea loc până în data de 29 mai 2023, la numărul de telefon 0259/706.101, de luni până vineri între orele 10.00 – 14.00, persoană de contact: Dalida Moga, consilier, Secția Relații Publice și Expoziții. Taxa de participare este de 15 lei/elev și nu include vizita în expoziții. Vă așteptăm cu drag!
Muzeul Național al Literaturii Române Iași va organiza o serie de ateliere de scriere creativă, susținute de Corina Taraș-Lungu, pedagog, redactor, coordonator de proiecte educaționale din București.
Muzeul Național al Literaturii Române - Iași str. V. Alecsandri nr. 6, Iași, Iași, RomaniaMuzeul Național al Literaturii Române Iași va organiza o serie de ateliere de scriere creativă, susținute de Corina Taraș-Lungu, pedagog, redactor, coordonator de proiecte educaționale din București. Astfel, în zilele de 30, 31 mai și 1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, în sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii, participanții vor primi sugestii originale și sfaturi creative care să-i ajute la scrierea unor povești proprii. Copiii invitați la atelierele de la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii sunt membri ai Cercului de Jurnalism (prof. coord. Silvia Nedelciuc), ai Cercului de Teatru de păpuși și pantomimă (prof. actor Ana Hegyi), de la Palatul Copiilor Iași, și elevi ai Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu” Iaşi (coord. bibliotecar Ines Toader). Activitățile vor fi completate de ilustrațiile cărții, ce vor fi expuse în sala Studio J a muzeului sub formă de printuri. Atelierele ce se vor desfășura la Iași vor avea ca punct de pornire cartea „Mici scriitori pentru mari înțelepți” (Editura Humanitas Junior), o antologie de autoportrete ce include textele copiilor instituționalizați și ilustrații inspirate din aceste povești (18 copii scriitori și 19 artiști de la Clubul ilustratorilor). Proiectul, care a fost desăvârșit prin carte și printr-o expoziție, a fost coordonat de Corina Taraș-Lungu, pedagog la SOS Satele Copiilor, asociație care îngrijește copiii abandonați de familii. Corina Taraș-Lungu are un bogat palmares în activități creative cu copii, pe lângă experiența sa de pegagog, fiind coordonator de cursuri antibullying în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) și colaborator al Euroactive România pentru redactarea unor proiecte Erasmus+. Este absolventă a Masterului de „Istoria Ideilor, Mentalităților și Culturii de masă” al Universității din Bucureşti și redactor colaborator al revistei Cultura: „Întâlnirile copiilor cu textele literare sunt întâlniri esențiale, transformatoare, care trec dincolo de tehnică și cunoaștere, merg direct în interiorul lor și le modifică percepțiile despre lume. Locul lor în societate și empatia față de ceilalți sunt, de multe ori, cartografiate cu ajutorul lecturilor și al experiențelor de scriere. Atelierele creative care vor avea loc în preajma zilei de 1 iunie vor aduce față în față generații diferite de copii, din medii sociale diferite și cu istorii de viață distincte, ce vor interacționa cu ajutorul literaturii. Fiecare copil poate fi autor! Iar eu abia aștept să descopăr minunații elevi ai Iașiului, pe care i-am admirat de multe ori la evenimentele de carte din oraș și care m-au impresionat prin efervescența lor, prin filtrele bogate cu care se apropie de textele scrise..” (Corina Taraș) Coordonatoare a atelierelor este Diana-Lona Leonte, muzeografă în cadrul Biroului programe culturale al MNLR Iași.
Ziua Internaţională a Copilului la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova - Ploiești str. Toma Caragiu nr. 10, Ploiești, Prahova, RomaniaÎn fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, un bun prilej pentru Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale de a organiza, în perioada 30 – 31 mai 2023, următoarele evenimente, ce readuc în prim-plan cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om - copilăria şi jocurile copilăriei: 30 mai 2023 • Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”, Bușteni, str. Tudor Vladimirescu nr. 1, tel. 0244/321 080 Ora 10.00 - Matineu muzeal: „Joc şi bucurie” • Muzeul „Conacul Pană Filipescu” , comuna Filipeștii de Târg, tel. 0244/389 480 Ateliere de creaţie: ,,Educaţie prin distracţie” 31 mai 2023 • Muzeul ,,Ion Luca Caragiale”, Ploieşti, str. Kutuzov, nr. 1, tel. 0244/525 394 Expoziție de desene: ,,Minunata lume a copilăriei” • Muzeul Memorial ,,Nichita Stănescu”, Ploieşti, str. Nichita Stănescu, nr. 1, tel. 0344/100 768 Expoziție de desene: ,,Cuvinte şi necuvinte desenate” • Muzeul ,,Casă de Târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”, Ploieşti, str. Democrației nr. 2, tel. 0244/529 439 Ora 11.30 - Matineu muzeal: „Copilăria, un basm fără sfârşit” - participă elevi de la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Ploieşti; - coordonator: prof. Diana Istrate • Muzeul ,,Casa Domnească”, comuna Brebu, Aleea Casa Domnească nr. 3, tel. 0244/357 731 Ora 10.00 - Matineu muzeal: ,,Amintiri din cufărul copilăriei” - participă elevi de la Şcoala Gimnazială „Matei Basarab” Brebu • Muzeul ,,Crama 1777”, comuna Valea Călugărească, str. Muzeului, nr. 32, tel. 0244/235 470 Ora 10.00 – Atelier de creaţie: „Poveştile copilăriei” Vă aşteptăm!
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează atelierul de educație muzeală „Ion Creangă – Amintiri din copilărie!”, care este dedicat copiilor din învățământul primar. Acesta se va desfășura în 30 mai a.c., ora 10.00 și în 13, 14, 15 iunie a.c. de la orele 10:00 și 11.30.
Muzeul Țării Crișurilor - Oradea Str. Armatei Române nr.1/A, Oradea, Bihor, RomaniaMuzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează împreună cu Biblioteca Județeană „Gh. Șincai” Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor” și cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, atelierul de educație muzeală „Ion Creangă - Amintiri din copilărie!”, care este dedicat copiilor din învățământul primar. Acesta se va desfășura în 30 mai a.c., ora 10.00 și în 13, 14, 15 iunie a.c. de la orele 10:00 și 11.30. Activitatea va cuprinde câteva discuții despre Ion Creangă și scrierile sale, cu accent pe „Amintiri din copilărie”, vizionarea filmului „La cireșe”, o surpriză din partea organizatorilor și vizitarea expoziției permanente de etnografie din cadrul Muzeului Țării Crișurilor. Activitățile vor fi organizate și desfășurate sub îndrumarea Dalidei Moga și a Andreei Pop, de la Secția Relații Publice și Expoziții. Programările se pot face la nr. de telefon 0259/706.101, de luni până vineri, între orele 8.30-15.00. Atelierul se desfășoară cu grupuri de minim 10 copii. Taxa de participare este de 20 lei/copil. Vă așteptăm cu drag!
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează activitatea de educație muzeală „Reciclăm, deci respirăm”, care este dedicată elevilor din învățământul primar.
Muzeul Țării Crișurilor - Oradea Str. Armatei Române nr.1/A, Oradea, Bihor, RomaniaMuzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, activitatea de educație muzeală „Reciclăm, deci respirăm”, care este dedicată elevilor din învățământul primar. Aceasta se va desfășura în 31 mai a.c., de la orele 10:00 și 11.00, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (Str. Aurel Lazăr nr. 13). Activitatea va cuprinde câteva discuții interactive despre importanța reciclării și despre cum trebuie să păstrăm curat mediul înconjurător, vizionarea unui film despre reciclare pe înțelesul copiilor și realizarea unor obiecte din materiale reciclabile. Activitățile vor fi organizate și susținute de către Andreea Pop – muzeograf și Dalida Moga – educator muzeal, de la Secția Relații Publice și Expoziții. Programările se pot face la nr. de telefon 0259/706.101, de luni până vineri, între orele 8.30-15.00. Activitatea se desfășoară cu grupuri de minim 10 copii. Taxa de participare este de 20 lei/elev. Vă așteptăm cu drag!
Muzeul Municipiului București și Asociația De Basm vă invită joi, 1 iunie 2023, de la ora 11.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), la Atelierul de nonsensuri „Cornute cosmonaute” cu scriitoarea Carmen Tiderle.
Muzeul "Conacul Pană Filipescu" Filipeștii de Târg, Filipeștii de Târg, Prahova, RomaniaMuzeul Municipiului București și Asociația De Basm vă invită joi, 1 iunie 2023, de la ora 11.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), la Atelierul de nonsensuri „Cornute cosmonaute” cu scriitoarea Carmen Tiderle. Atelierul de nonsensuri e un work&funshop de poezie pentru copii cu lectură, inspirație și un pic de creație. Vârsta: 6+ Taxa de participare: 20 RON. Înscrierea la eveniment se face printr-un email la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro. Mai multe detalii despre atelier și despre Clubul de lectură MMB, aici - https://fb.me/e/U4BTLIud Dacă sunteți interesați de programele noastre pentru copii, abonați-vă la Newsletter-ul nostru educativ folosind acest link - bit.ly/NewsletterEducatie
Baia Mare: MUZEUL DE ȘTIINȚE ASTRONOMICE BAIA MARE PROGRAM 1 – 4 IUNIE 2023 DE ZIUA COPILULUI
Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare Strada George Coșbuc,, Baia Mare, Maramureș, RomaniaMUZEUL DE ȘTIINȚE ASTRONOMICE BAIA MARE PROGRAM 1 - 4 IUNIE 2023 DE ZIUA COPILULUI 1 iunie 2023 Organizator: Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare Locația: Str. Coșbuc, nr.16 (planetariul) Program: de la orele 09:00, 10:00, 11:00, 12:00, 13.00, 14.00; 15:00; Tip activitate: Demonstrații astronomice în cupola planetariului, vizitarea expozițiilor; Descriere: acces gratuit pentru copii între orele 09:00 - 16:00 la expoziții și spectacolele de planetariu, din oră în oră (09:00, 10:00, 11:00, 12:00, 13.00, 14.00; 15:00). Accesul se realizează în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile; Costuri intrare: acces gratuit pentru copii. 1 iunie 2023 Organizator: Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare Locația: Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare Program: între orele: 10:00 - 14:00; Tip activitate: Observații Astronomice Descriere: ”Caravana” astronomică a planetariului la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare (observații astronomice asupra Soarelui între orele 10:00 - 14:00). Condiționate de vremea favorabilă; Costuri intrare: intrare gratuită. 3 și 4 iunie 2023 Organizator: Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare și Andrei Avram Locația: Muzeul Satului Baia Mare Program: între orele: 10:00 - 15:00; Tip activitate: activitate educațională interactivă; Descriere: ”Mini-Tabără” de știință la Muzeul în aer liber al Satului din Baia Mare (experimente de știință aplicată pentru copii cu prof. Andrei Avram). Costuri intrare: acces gratuit. Inițiator: Consiliul Județean Maramureș; Partener: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare.
Muzeul ASTRA organizeaza, în perioada 1 – 4 iunie 2023, cea de-a XVI-a ediție a evenimentului Târgul de jucării, eveniment ce oferă atât copiilor, cât și adulților prilejul de a se bucura atât de jucării, cât și de jocuri și meșteri care conservă în mod activ și sustenabil priceperea de a face cu măiestrie o lume mai creativă și mai frumoasă.
Complexul Național Muzeal "ASTRA" - Sibiu Piaţa Mică nr. 11 - 12, Sibiu, Sibiu, RomaniaMuzeul ASTRA organizeaza, în perioada 1 – 4 iunie 2023, cea de-a XVI-a ediție a evenimentului Târgul de jucării, eveniment ce oferă atât copiilor, cât și adulților prilejul de a se bucura atât de jucării, cât și de jocuri și meșteri care conservă în mod activ și sustenabil priceperea de a face cu măiestrie o lume mai creativă și mai frumoasă. Cu ajutorul lor vom asista la o serie de ateliere demonstrative și vom putea participa la ateliere de olărit, vom învăța cum se face o căpiță din lână, vom confecționa marionete și jucării din lemn. Această ediție își dorește să atragă copiii și adulții către natură și către mijloacele cu care putem contribui la protejarea ei. Nu vor lipsi nici ateliere de storytelling cu pictură pe șevalet, activitate bazată pe o poveste care ne ajută să descoperim muzeul cu mai multă ușurință. Rămâneți conectați în acest eveniment și veți afla mai multe informații despre program. Merită!
București: Ziua Internațională a Copilului la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" - București Şos. Kiseleff nr. 28 - 30, București, București, RomaniaÎi invităm pe cei mici să serbăm împreună Ziua Internațională a Copilului! Vom începe la ora 10:00 cu deschiderea Casei Saschiz și continuăm cu seria de ateliere de storytelling, susținute de asociația De Basm. Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi din România, partener al Muzeului Satului, urmată de atelierul de reciclat de la ora 13:00. La ora 14:00 vom deschide porțile expoziției Copilăria la sat, a artistei plastice Petra Negru. Începând cu ora 15:00, la Scena din „Satul Nou” copiii vor fi așteptați de Victor Popa de la Academia de mișcare, urmând ca, de la ora 16:00, să luăm parte la un spectacol de ventrilocie inedit, susținut de Crina Svobodă de la Teatrul Nou. „Crina și păpușile vorbitoare” este un spectacol de ventrilocie plin de umor și 100% interactiv, dedicat întregii familii. Ventrilocia este arta de a vorbi fără să îți miști buzele, iar pentru a nu părea „ciudați”, ventrilocii folosesc în spectacolele lor, păpuși. Pe toată durata zilei, pe aleile din „Satul Nou” va fi organizat Târgul de jucării, carte, dulciuri, limonadă. Cei interesați de ateliere se pot înscrie la linkurile de mai jos: – Ora 10:00 – Atelier inspirat de cartea „Miko, vulpița friguroasă” cu Andreea Iatagan pentru copii preșcolari 4-6 ani – https://forms.gle/aELFn7cvKhV2rokMA – Ora 11:00 – Atelier inspirat de cartea „Dragonul 32”, cu Victoria Pătrașcu, pentru copii 7‑10 ani – https://forms.gle/d5yWTTMmQw9vgTpYA – Ora 12:00 – Atelier de întrebări fantastice cu Adina Rosetti pentru copii 8-12 ani – https://forms.gle/FbTv2NDeqLGt6uMCA – Ora 13:00 – Atelier de reciclat pentru copii 7-12 ani – https://forms.gle/AkkjYtVHmwV4jyYy7
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează Vânătoare de comori la Muzeele Memoriale, care va avea loc joi, 1 iunie 2023
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal organizează, în colaborare cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, activitatea de educație muzeală Vânătoare de comori la Muzeele Memoriale, care va avea loc joi, 1 iunie 2023 și se va derula pe un traseu ce cuprinde cele trei muzee memoriale, „Iosif Vulcan”, „Aurel Lazăr” și „Ady Endre”. Activitatea se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8-14 ani, care vor descoperi comorile „ascunse” în diverse locuri din muzeele mai sus amintite. Prin acest program dorim să trezim spiritul aventurier al copiilor și totodată să dezvoltăm atenția și spiritul de observație al acestora. Punctul de plecare este la Muzeul Memorial „Ady Endre”, unde i se va da fiecărui participant un pașaport de vânător de comori și o fișă cu patru întrebări. Urmează un ghidaj de 15-20 de minute, în care vor fi menționate și obiectele pe care copiii trebuie să le identifice, să le fotografieze și, ulterior, să le arate ghidului. Dacă răspunsurile sunt corecte, li se va aplica prima ștampilă pe pașaport în dreptul Muzeului Memorial „Ady Endre”. Următoarele puncte de oprire sunt Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, iar apoi Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, unde vor parcurge aceleași etape până la obținerea celorlalte ștampile, dar și a diplomei de aventurier cultural. Informații suplimentare și înscrieri: tel. 0742054686, muzeograf Gina-Lavinia Ungureanu, responsabil de proiect. Taxa întregului traseu muzeal este 20 lei.
Ziua Internațională a Copilului sărbătorită la Muzeul Național de Istorie a României, cu ateliere de tip vânătoare de comori și ghidaje interactive. Acces gratuit!
Muzeul Național de Istorie a României - București Calea Victoriei nr. 12, sector 3, București, București, RomaniaJoi, 1 iunie 2023, Muzeul Național de Istorie a României își așteaptă cei mai dragi vizitatori, copiii, pentru a se bucura de o serie de activități organizate special pentru ei, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Muzeul va fi deschis conform programului obișnuit (10:00-18:00), iar copiii cu vârste de până la 18 ani vor beneficia de accesul gratuit, atât pentru vizitarea muzeului, cât și pentru participarea la activitățile de educație muzeală. Însoțitorii acestora au acces pe baza achiziționării unui bilet de vizitare, conform categoriei de public din care fac parte. Activitățile educaționale se vor desfășura în expoziția permanentă Copia Columnei lui Traian și în expoziția temporară Dacia – ultima frontieră a romanității. Activitățile pe care le-am pregătit special pentru această ocazie, sunt:Orele 11:00-12:30; 13:00-14:30; 15:00-16:30 Descoperă comoara!– atelier de tip vânătoare de comori (treasurehunt); recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani; Prin intermediul acestei activități vom păși pe urmele strămoșilor noștri, dacii și romanii pătrunzând în universul fascinant al acestora, aflând modul în care au trăit și provocările cu care s-au confruntat. În prima parte a atelierului vom vizita expoziția permanentă Copia Columnei lui Traian, încercând prin intermediul ghidajului, să descifrăm tainele acestui monument impresionant. Vom vorbi despre războaiele daco-romane, prezentând cele mai importante momente ale confruntărilor. Apoi, copiii vor porni, în calitate de mici detectivi, în propria aventură. Cu ajutorul unei hărți secrete aceștia vor descifra însemnele Columnei lui Traian pentru a descoperi comoara regelui Decebal. Pe parcursul acestei aventuri participanții vor fi implicați activ, vor învăța prin experimentare și își vor dezvolta creativitatea și imaginația. ·Pentru participarea la acest atelier este necesară înscrierea până la data de 31 mai, la adresa de e-mail: educatiemuzealamnir@gmail.com; vă rugăm să specificați vârsta copilului și intervalul orar preferat 11:00-12:30/13:00-14:30/15:00-16:30; Intervalul orar 11:00 – 15:00 Povestea Coifului de la Coțofenești, ghidaje interactive în expoziția Dacia. Ultima frontieră a romanității, susținute de Alexandru Scorțar; Pentru că tot ceea ce ne înconjoară este o poveste, în acest interval orar, Alexandru, cel mai tânăr voluntar al muzeului, pasionat de istorie, va prezenta cu entuziasmul caracteristic povestea celei mai populare piese antice de aur provenită din România – Coiful de la Coțofenești. În cadrul ghidajului, vizitatorii vor avea ocazia să afle povestea celebrului exponat aflat în colecția muzeului. Alexandru realizează, în cadrul muzeului, seria de ateliere online numite Atelierul micilor istorici, prezentând patrimoniul muzeal pe înțelesul copiilor, pe care le puteți viziona aici: https://www.youtube.com/playlist?list=PLkPiNDLcWbG0W3Spj0_x66EA6dXMEE2CR De asemenea, toți copiii care vor vizita muzeul vor avea ocazia să realizeze propriul semn de carte cu simboluri ale strămoșilor noștri. Vă rugăm să primiți în attach comunicatul de presă, alături de afișul evenimentului. Vă mulțumim pentru sprijin și vă așteptăm la muzeu! Secția Relații Publice și Marketing Cultural Secția Relații Publice și Marketing Cultural Muzeul Național de Istorie a României