1. Evenimente
  2. Concurs

Navigare în vizualizări

Navigare în vizualizări Eveniment

Azi

Muzeul Național Cotroceni lansează vineri, 01 aprilie, concursul ”Surprinde MNC”.

Muzeul Național Cotroceni - București B-dul Geniului nr. 1, București, București

Muzeul Național Cotroceni lansează vineri, 01 aprilie, concursul ”Surprinde MNC”. Prin intermediul acestuia, vizitatorii muzeului sunt invitați să posteze pe contul personal de Instagram o fotografie din interiorul Palatului Cotroceni, cu salonul sau obiectul preferat, însoțită de #surprindemnc. Lunar, o fotografie va fi desemnată câștigătoare și va fi premiată cu două bilete gratuite și un set de albume editate de Muzeul Național Cotroceni. Concursul se va desfășura în perioada 01 aprilie 2022 – 31 martie 2023. Regulamentul Oficial poate fi consultat aici: http://www.muzeulcotroceni.ro/regulament_concurs...

Începând cu luna decembrie 2022, timp de un an de zile, Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, lansează un concurs de fotografie, destinat copiilor din unitățile de învățământ din Județul Tulcea.

Centrul Muzeal Ecoturistic ”Delta Dunării” - Institutul de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion" - Tulcea Str. 14 Noiembrie nr. 1, Tulcea, Tulcea

Concurs de FOTOGRAFIE Calendarul celor patru anotimpuri Începând cu luna decembrie 2022, timp de un an de zile, Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, lansează un concurs de fotografie, destinat copiilor din unitățile de învățământ din Județul Tulcea. ce aveți de făcut: trimiteti o fotografie, realizată în natură, în funcție de anotimp(pe adresa de facebook messenger a muzeului), singuri sau cu familia, alături de datele personale ale concurentului, iar pentru concurenții minori și numele unuia dintre părinți/tutore. În fiecare lună, fotografia cu cele mai multe aprecieri va fi postată pe pagina noastră de facebook, într-o filă de calendar, însoțită de câteva curiozitați despre natură. În luna decembrie 2023, cele 12 file de calendar vor fi reunite într-o expoziție temporară, de postere, organizată la Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării. participanții vor fi răsplătiți cu diplome și o vizită gratuită la muzeu(împreună cu familia) * mențiune - avem rugămintea să trimiteți o fotografie cu o rezoluție foarte bună, pentru editare și tipărerea posterelor din expoziția temporară

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, în parteneriat cu Societatea Geologică a României și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, lansează Ediția a doua a Concursului de eseuri „Mineralele din viața noastră”.  Acest concurs este organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, care se celebrează în fiecare an pe data de 22 aprilie.

Muzeul Județean de Mineralogie "Victor Gorduza" Baia Mare B-dul Traian nr. 8, Baia Mare, Maramureș

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, în parteneriat cu Societatea Geologică a României și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, lansează Ediția a doua a Concursului de eseuri „Mineralele din viața noastră”.  Acest concurs este organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, care se celebrează în fiecare an pe data de 22 aprilie. Concursul se desfășoară în perioada 3 februarie – 20 aprilie 2023 și se adresează elevilor din ciclul liceal. Participanții vor trebui să realizeze un eseu, în care vor putea sa aleagă între: – a descrie un mineral: definire, proprietăți, tipuri de zăcăminte din care provine mineralul, răspândirea acestuia în natură (zonele de pe glob unde se exploatează cele mai importante zăcăminte) și o prezentare detaliată a principalelor utilizări ale acestuia, sau – a descrie mineralele ce fac parte dintr-un produs sau obiect, pe care îl utilizăm în viața noastră (descrierea mineralelor constituente, evidențierea rolului în funcționarea sau utilizarea produsului/obiectului). În vederea participării la concurs, doritorii trebuie să se înscrie prin intermediul formularului on-line https://forms.gle/P2PtSmHVxQG6E8VX9 , până la data de 15 martie 2023, urmând ca eseurile să fie trimise până cel târziu la data de 10 aprilie 2023, prin e-mail la adresa contact@muzeuminbm.ro , specificându-se la subiect „Pentru concurs Ziua Pământului”. În e-mail se vor trece numele și prenumele participantului, vârsta și școala la care învață. Eseul va fi redactat în limba română, format document .doc (Microsoft Word), font Times New Roman, caractere de 14, spațiere la 1 rând, aliniere Justify, va avea maximum 5 pagini A4 și pot fi utilizate maxim 4 fotografii. La e-mail se va atașa acordul de consimțământ, în vederea prelucrării datelor personale, după modelele disponibile în documentul „Informare în vederea prelucrării datelor cu caracter personal pentru înscrierea la concurs”. Vor fi premiate cele mai bune 3 lucrări, iar premierea va avea loc în data de 20 aprilie, la o oră ce va fi comunicată ulterior și se va desfășura online pe platforma ZOOM. Premiile vor consta în articole destinate drumețiilor montane, casete cu minerale, rechizite școlare și publicații din sfera științelor naturale. Jurizarea se va face de către specialiști din cadrul Muzeului, ai Societății Geologice și ai Inspectoratului Școlar și se vor urmări aspecte ce țin de calitatea și acuratețea informației, de unicitatea și diversitatea ideilor. Regulamentul complet al Concursului poate fi consultat aici.

Suceava: Muzeul Național al Bucovinei marchează Anul CIPRIAN PORUMBESCU printr-o serie de programe culturale dedicate marelui compozitor, aducând mai aproape de publicul nostru viața și opera acestuia.

Muzeul Bucovinei Str. Ştefan cel Mare nr. 33, Suceava, Suceava

Educație muzeală, concurs  de desene inspirate din viața și opera compozitorului Muzeul Național al Bucovinei marchează Anul CIPRIAN PORUMBESCU printr-o serie de programe culturale dedicate marelui compozitor, aducând mai aproape de publicul nostru viața și opera acestuia. Proiectul educațional-concurs Pe urmele Domnișorului Țîprian. CIPRIAN PORUMBESCU – 170 de ani de la naștere, care se va derula în perioada  februarie –aprilie 2023,  îndeamnă publicul la crearea unor desene inspirate din viața și opera compozitorului Ciprian Porumbescu, inspirate fie din postările de pe pagina Muzeului de Istorie Suceava, sau a Muzeului Memorial „Ciprian Porumbescu”, fie din expozițiile permanente ale Muzeului Memorial și Casei Memoriale „Ciprian Porumbescu”, pe care publicul le-a vizitat sau vizualizat on-line. Participanții sunt încurajați să redea prin desen, momente inspirate de opera și din viața personală a compozitorului (locul copilăriei, familia, casa părintească, școala, destinul romantic), cât și lucrări inspirate de Ciprian Porumbescu – patriotul, președintele Arboroasei, compozitorul și artistul care la Serbarea de la Putna a cântat Daciei întregi. Pe parcursul celor trei luni de derulare, participanții la proiectul educațional-concurs vor putea accesa, pe pagina de facebook https://www.facebook.com/Muzeul-de-Istorie-Suceava-History-Museum, informații despre viața compozitorului și se vor familiariza cu obiectele din expozițiile celor două muzee memoriale dedicate inegalabilului Ciprian Porumbescu, vor cunoaște viața, opera și personalitatea marelui compozitor și, mai apoi, inspirați de ceea ce le place, vor reda în desen frânturi din viața și opera lui Ciprian Porumbescu. TERMEN LIMITĂ DE PREDARE/TRANSMITERE A LUCRĂRILOR – 30 aprilie 2023 Desenele/lucrările realizate vor fi aduse la Muzeul de Istorie Suceava, Biroul Educație, Marketing și Comunicare, sau, pentru cei care nu au posibilitatea să ajungă la noi, pot fi trimise, scanate cu rezoluție foarte bună, pe adresa marketing@muzeulbucovinei.ro Acestea vor fi postate pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie. IMPORTANT: Lucrările vor conține numele autorului, vârsta, clasa și școala! De asemenea, pe verso, vor fi înscrise, pentru participanții minori, numele părintelui și numărul de telefon, pentru a transmite contravaloarea premiilor în cazul în care lucrarea este selectată și anunțată ca fiind premiată. CELE MAI BUNE LUCRĂRI, jurizate de specialiști ai MNB, VOR FI PREMIATE. Premiile (premiul 1, 2, 3) se vor acorda pe trei categorii de vârstă: 7 – 11 ani 12 – 17 ani 18 ani și peste Se va acorda și un PREMIU SPECIAL AL JURIULUI, pentru cea mai apreciată lucrare. Valoarea premiilor: Premiul I – Diploma și premiul în valoare de 200 lei Premiul II – Diploma și premiul în valoare de 150 lei Premiul III – Diploma și premiul în valoare de 100 lei PREMIUL SPECIAL –  Diploma de Excelență și premiul în valoare de 300 lei Proiectul educațional-concurs este lansat online, pentru a da  posibilitatea tuturor celor doritori să participe, cât și din dorința de a promova cele două muzee memoriale, Casa și Muzeul „Ciprian porumbescu”, din administrarea Muzeului Național al Bucovinei, oferind publicului informații despre viața și personalitatea marelui compozitor.

Iași: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, organizează ediția a V-a a proiectului Caligrafii tematice.

Muzeul Național al Literaturii Române - Iași str. V. Alecsandri nr. 6, Iași, Iași

Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, organizează ediția a V-a a proiectului Caligrafii tematice. Ediția din acest an are ca tematică poezia florilor. Proiectul-concurs de educație literară, Caligrafii tematice, a fost inițiat cu scopul de a readuce în actualitate caligrafia – arta și deprinderea ei, prin redescoperirea scriitorilor români clasici și intrarea în contact cu opera lor. Primele patru ediții ale acestui proiect marca MNLR Iași, coordonat de Lăcrămioara Agrigoroaiei, s-au bucurat de un real interes din partea publicului, iar lucrările de caligrafie primite la concurs au demonstrat implicarea concurenților, migala și creativitatea lor, unele dintre ele fiind cu adevărat impresionante. Proiectul se desfășoară în două etape: un concurs de caligrafie la care pot participa toți cei interesați și o expoziție cu lucrările premiate. Înscrierile au loc în perioada 15 februarie – 31 martie 2023, iar termenii și condițiile de participare la proiect se găsesc mai jos. Prima etapă constă într-o copiere cât mai elevată a unor fragmente din scrierile autorilor români, care au ca temă sau motive, florile, la alegerea fiecărui participant. Concursul se adresează tuturor celor care au învățat să citească și să scrie „de mână” și se va desfășura pe trei secțiuni, după categorii de vârstă: 10-19 ani, 20-40 de ani, peste 41 de ani. Doritorii vor copia caligrafic fragmentul ales și îl vor trimite sau depune la secretariatul Muzeului Național al Literaturii Române Iași (adresa: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, str. Vasile Alecsandri nr. 6, cod poștal 700054, Iași), până la data de 31 martie 2023 (data poștei). Vor fi acordate premiile I, II, III și mențiuni, constând în diplome și cărți, pliante sau reviste, pentru fiecare categorie de vârstă. Juriul va fi format din specialiști ai MNLR Iași. A doua etapă a proiectului constă într-o expoziție realizată cu lucrările câștigătoare ale concursului și organizată la Muzeul „Mihail Sadoveanu”, în cadrul Festivalului Liliacului (6-7 mai 2023), când va avea loc și premierea participanților. Termeni și condiții de participare la concurs: Concursul Caligrafii tematice Tematica ediției: poezia florilor. Fiecare participant are libertatea de a alege autorul din care va realiza copierea. Concursul are trei secțiuni, după categorii de vârstă: secțiunea I / 10-19 ani, secțiunea a II-a / 20-40 de ani, secțiunea a III-a / peste 41 de ani și constă în copierea caligrafică, pe foi A3, A4 sau A5, liniate sau veline, pe o singură parte, a unor fragmente, la alegere, din scrierile autorilor ediției. Lucrarea trebuie expediată sau depusă la secretariatul instituției, în plic, pe adresa: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, strada Vasile Alecsandri nr. 6, cod poștal 700054, cu mențiunile: Pentru Concursul Caligrafii tematice și secțiunea / categoria de vârstă, în perioada 15 februarie – 31 martie 2023 (data poștei). În plicul cu lucrarea se vor trimite datele de contact ale autorului caligrafiei (nume, prenume, localitate, adresă de domiciliu, număr de telefon, e-mail, instituție de învățământ și profesor îndrumător – dacă este cazul) și date despre volumul din care s-a făcut copierea caligrafică (autorul, titlul, editura, anul apariției, pagina/paginile unde apare textul lucrării trimise la concurs). Lucrările trimise nu vor fi returnate. Vor fi acordate premiile I, II, III și mențiuni pentru fiecare secțiune, de către un juriu format din specialiști ai Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Premierea se va desfășura în data de 7 mai 2023, la Muzeul „Mihail Sadoveanu”, în cadrul Festivalului Liliacului. Premiile neridicate vor fi expediate prin colet poștal. Expoziția temporară Caligrafii tematice Lucrările premiate vor fi etalate într-o expoziție ce va fi organizată la Muzeul „Mihail Sadoveanu”, în perioada 6-7 mai 2023. Proiectul va putea fi întrerupt în caz de forță majoră printr-o decizie a Organizatorului, dar nu înainte de a anunța public pe website-ul: www.muzeulliteraturiiiasi.ro. Conform prevederilor art. 1.351 alin. (2) din Noul Cod civil, forța majoră este definită astfel: „forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”. Prelucrarea datelor personale: În conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (cu modificările și completările ulterioare) și ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, aveți următoarele drepturi privind colectarea și prelucrarea datelor personale: dreptul de intervenție asupra datelor (art. 14), dreptul de informare (art. 12), de acces la date (art. 13), de opoziție de a folosi datele dumneavoastră personale (art. 15), de a vă adresa justiției (art. 18). Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteți adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată, la adresa de e-mail: muzeul.literaturii@gmail.com. Datele personale colectate în condițiile expuse mai sus vor putea fi folosite și/sau transferate în scopuri de reclamă, marketing și publicitate, educație și cultură, înscrierea la newsletter, competiții, concursuri, reprezentând acordul dvs.; La cererea scrisă a participantului, datată și semnată, expediată pe adresa de e-mail: muzeul.literaturii@gmail.com, organizatorul se obligă: Să rectifice, să actualizeze, să blocheze, să șteargă sau să transforme în date anonime, în mod gratuit, datele a căror prelucrare nu este conformă cu dispozițiile legale; Să înceteze prelucrarea datelor personale ale solicitantului.

Muzeul ASTRA și Inspectorarul Școlar Județean Sibiu dau startul înscrierilor la faza judeţeană din cadrul concursului Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, eveniment ajuns la ediția XXVI-a.

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra din Pădurea Dumbrava Str. Pădurea Dumbrava (Calea Răşinari) nr. 16, Sibiu, Sibiu

Muzeul ASTRA și Inspectorarul Școlar Județean Sibiu dau startul înscrierilor la faza judeţeană din cadrul concursului Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, eveniment ajuns la ediția XXVI-a. Data: 18 – 19 mai 2023 Orar desfășurare concurs: - ora 845 intrare în sălile de concurs - ora 0930 - 1130 desfășurare concurs - ora 1145 - 1345 deliberare - ora 1400 - 1430 premiere Program/ LOCAȚIE: Ziua I/ 18 mai 2023 – secțiuni: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă Locație: Muzeul în aer liber/ Hostel Diana/ Sala de Conferințe Ziua 2/ 19 mai 2022 – secțiuni: țesut, cusut/ brodat, confecţionat port popular, confecţionat păpuşi, confecţionat poboabe, împletit, artă decorativă, prelucrare lemn, os, fier; olărit; modelat ceramică; confecţionat măşti Locație: Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA Condiţii de participare:  copii cu vârsta între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucţia şi educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meşteşugului artistic tradiţional, ai specificului artizanal din satul de origine, având calităţile de manualitate, dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu unui artist autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban;  echipele selectate în prealabil la faza pe unitate de învăţământ, club sau palat al copiilor şi elevilor. Fiecare UNITATE ŞCOLARĂ şi/sau CONEXĂ POATE FI REPREZENTATĂ DE UN NUMĂR DE DOI ELEVI - selecţionaţi, în prealabil, la nivel de unitate şcolară şi/sau conexă - pentru unul din meşteşugurile tradiţionale.  un elev va participa în cadrul concursului la o singură secţiune;  Concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite pe care concurentul le va desăvârşi în timpul concursului.  La secțiunile pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn și pictură naivă concurenții se vor prezenta în concurs cu următoarele teme iconografice: - Secțiunea pictat icoane pe sticlă, teme la alegere: Punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. Prohodul Domnului. Vinerea Mare sau Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului. Duminica Floriilor sau a stâlpărilor; - Secțiunea pictat icoane pe lemn, teme la alegere: Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina sau Sfânta Mare Cuvioasă Parascheva; - Secțiunea pictură naivă, teme la alegere: Copilăria în interiorul casei tradiţionale şi bucuria activităţilor în mijlocul familiei. - Suportul trebuie să măsoare, la alegere, 210 × 297 mm (format A4) sau 148 × 210 mm (format A5). Datorită timpului limitat de lucru în concurs, este permis ca lucrarea să fie prezentată sub formă semifinită, respectiv doar cu trasarea în prealabil a conturului.  Elevul trebuie să demonstreze că posedă cunoştinţe temeinice legate de practicarea meşteşugului, că stăpâneşte practic tehnicile privind confecţionarea, modelarea şi decorarea artistică a produselor, conform tradiţiei.  Prezenţa în concurs va fi aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent. Se va evita utilizarea materialelor neconvenţionale (nylon etc.) în confecţionarea pieselor de port popular. Materialele de lucru NU sunt asigurate de către organizatori. Lucrările prezentate pentru concurs trebuie să respecte tradiţia locală a genului, lăsând loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă, manifestate în deplin respect pentru spiritul tradiţiei populare. Juriul va evalua lucrările acordând punctaj pentru: - tehnica de lucru (materiale, unelte folosite), - respectarea tradiţiei, - cunoştinţe teoretice (referitoare la tema, istoricul, denumirea şi ornamentica obiectului realizat în concurs şi a meşteşugului practicat), - complexitatea obiectului (gradul de dificultate al piesei alese, modelul de inspiraţie, complexitatea realizării ornamentelor), - autenticitatea şi cunoaşterea costumului popular specific zonei de provenienţă, prezentarea generală a concurentului. Jurizarea* va fi asigurată de o Comisie de jurizare, constituită din specialişti din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, prezidată de prof. univ. dr. Ilie Moise. Înscrieri se pot face până în data de 21 aprilie 2023 la - Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, str. Lucian Blaga nr.26, tel.0369/101202, fax. 0269/210817, e-mail: educativsb@gmail.com, în atenţia doamnei inspector Daniela Muntean, sau - Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Pădurea Dumbrava, nr. 16, cod 550399, tel. 0756/085780, e-mail: elena.gavan@muzeulastra.com, în atenţia doamnei muzeograf Elena Găvan. *Fiind un concurs extraşcolar bazat pe probe practice. Nu se acceptă contestaţii, în conformitate cu regulamentul de organizare al concursurilor şcolare!

Muzeul Național de Artă al României anunță organizarea concursului pentru acordarea bursei „Micaela Eleutheriade”, în perioada 23 februarie – 6 aprilie 2023.

Muzeul Național de Artă al României - București Calea Victoriei 49-53, București 010063, București, București

MNAR organizează concursul pentru acordarea  bursei „Micaela Eleutheriade”   Muzeul Național de Artă al României anunță organizarea concursului pentru acordarea bursei „Micaela Eleutheriade”, în perioada 23 februarie – 6 aprilie 2023. Bursa „Micaela Eleutheriade” constă în darea spre folosință pe o perioadă de doi ani a unui apartament în București, pentru a fi utilizat ca atelier de creație artistică. Această bursă se acordă de către MNAR prin concurs public, pe o durată fixă de doi ani, unui absolvent de învățământ superior de specialitate în domeniul picturii sau graficii, în vârstă de până la 35 de ani.   Dosarul de înscriere și solicitare a bursei „Micaela Eleutheriade” va cuprinde următoarele documente: Scrisoare de intenție; Curriculum vitae (format Europass); Copie după actul de identitate; Copie/ii după diploma/ele de studii absolvite, însemnate pe fiecare pagină, cu sintagma „Conform cu originalul” și semnate de către deținător; Două scrisori de recomandare din partea unui specialist / artist din domeniu, dintre care una din partea unei personalități din mediul academic/universitar; Portofoliu: 20 fotografii ale lucrărilor personale (format jpg, 300 dpi, max. 10 MB per imagine), cu specificarea tehnicii, a dimensiunilor și a datei execuției; cataloage de participare la expoziții și dosar de presă după caz (format pdf, max. 5MB), alte documente relevante privind activitatea sa. Bursa se acordă de către un juriu pe baza unei proceduri de evaluare și selecție și a unui interviu. Depunerea dosarelor de înscriere va avea loc până la data de 26 martie 2023, ora 20:00, în format digital, la adresa de e-mail secretariat@art.museum.ro. Desemnarea câștigătorului se va face pe data de 6 aprilie 2023. Mai multe detalii despre acordarea acestei burse găsiți în Regulamentul concursului.   Calendarul concursului pentru acordarea bursei Micaela Eleutheriade: Depunerea dosarelor de candidatură, în format digital, la adresa de e-mail secretariat@art.museum.ro: 23 februarie – 26 martie 2023 (până la data de 26 martie 2023, ora 20:00) Evaluarea și selecția dosarelor: 27 – 31 martie 2023; Afișarea rezultatelor și a listei cu candidații selectați pentru interviu: 31 martie 2023, ora 15:00; Interviurile vor avea loc pe data de 4 aprilie 2023, începând cu ora 10:00*; Selecția finală și desemnarea câștigătorului: 4 – 5 aprilie 2023; Afișarea rezultatelor finale: 6 aprilie 2023, ora 14:00.   *Modalitatea de desfășurare a interviurilor va fi anunțată ulterior.

Concursul Național SȘIR „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția a III-a, 2023.

Astăzi, 23 februarie, dăm startul Concursului Național SȘIR „Patrimoniul cultural, istoric și natural - Zestrea comunităților locale”, ediția a III-a, 2023. Ediția din anul acesta se va desfășura pe patru secțiuni: I. Obiceiuri de primăvară (Sărbători, credințe, practici); II. Jocurile de copii și tineret; III. Meșteșuguri artistice - Prelucrarea artistică a lemnului; IV. Afiș tematic. Mai multe detalii în ghid: https://drive.google.com/.../1Xw-73mADvvg6guduh.../view... Am pregătit într-un fișier separat anexele concursului: https://drive.google.com/.../1mz3ahYY9DHYx9R565iT.../view... Vă încurajăm să participați în număr cât mai mare!

Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Teatrul de Comedie din București organizează, în perioada 27 februarie – 27 martie 2023, ediția a II-a a concursului de eseistică „Dramaturgia cool”, destinat elevilor cu vârste între 14 și 20 ani.

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) - București Calea Griviței nr. 64-66, București, București

Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Teatrul de Comedie din București organizează, în perioada 27 februarie – 27 martie 2023, ediția a II-a a concursului de eseistică „Dramaturgia cool”, destinat elevilor cu vârste între 14 și 20 ani. Aceștia trebuie să aleagă unul dintre subiecte – actor, regizor sau scenograf – și să argumenteze de ce ar alege respectiva meserie. Perioada de înscriere la concurs și de trimitere a eseurilor pe tema „De ce vreau să fiu actor/regizor/scenograf?” este 27 februarie – 20 martie 2023 . Detalii despre regulament și înscriere puteți afla descărcând materialele de mai jos: Formular înscriere concurs Dramaturgia Cool Regulamentul concursului Dramaturgia Cool Formular de consimtamant concurs Dramaturgia Cool  

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal lansează preșcolarilor, elevilor de școală primară, gimnaziu și liceu provocarea de a participa cu clasa la un concurs de creație artistică și, în același timp, de a învăța să fie ecologici.

Muzeul Țării Crișurilor - Oradea Str. Armatei Române nr.1/A, Oradea, Bihor

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal lansează preșcolarilor, elevilor de școală primară, gimnaziu și liceu provocarea de a participa cu clasa la un concurs de creație artistică și, în același timp, de a învăța să fie ecologici. Condiții de participare: Clasele care doresc să se înscrie la concurs trebuie să viziteze unul dintre muzeele mai sus-menționate, în „Școala altfel” sau „Săptămâna verde”, iar în cadrul vizitei, profesorul coordonator să declare intenția de a participa la acest program prin înregistrarea clasei respective la casa de bilete. Elevii vor alege un exponat al muzeului vizitat și îl vor reproduce din materiale ecologice, rezultând o lucrare colectivă. Fotografia lucrării se trimite pe e-mail-ul pedagogiemuzeală@mtariicrisurilor.ro, împreună cu acceptul de a fi publicată pe Facebook și cu o scurtă descriere a materialelor folosite, numele școlii și clasa. Lucrările vor fi aduse pentru jurizare la sediul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A) până la data de 12 mai a.c. . Jurizarea se va face de un juriu de specialitate, ce va acorda un premiu și două mențiuni la fiecare categorie în parte, iar publicul va acorda, tot pe categorii, premiile de popularitate, care vor fi pentru creațiile cu cele mai multe voturi (like-uri) pe pagina de Facebook a instituției muzeale. Perioadă de desfășurare a concursului: Vizitarea muzeului: 2 martie 2023 – 3 mai 2023; Trimiterea lucrărilor: 10 martie 2023- 10 mai 20023; Publicarea lucrărilor pe Facebook: 12 mai 2023; Perioada în care publicul poate da like lucrărilor preferate: 12-21 mai 2023; Anunțarea rezultatelor pe Facebook: 26 mai 2023. Festivitatea de premiere va avea loc cu ocazia zilei de 1 iunie a.c., la Muzeul Țării Crișurilor, când vor fi expuse și creațiile. Pentru alte informații sunați la numărul: 0742054686, persoană de contact Lavinia Ungureanu, muzeograf Relații Publice și Expoziții.

Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația ACVO lansează apelul de înscriere în cadrul programului „Rezidențele Șotron”, ce sprijină creația contemporană în domeniul cărților pentru copii.

Muzeul Național al Literaturii Române - Iași str. V. Alecsandri nr. 6, Iași, Iași

Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația ACVO lansează apelul de înscriere în cadrul programului „Rezidențele Șotron”, ce sprijină creația contemporană în domeniul cărților pentru copii. În anul 2023, la cea de-a doua ediție a rezidențelor, vor beneficia de bursele de creație doi autori români și unul ucrainean, care au publicat cel puțin o carte pentru copii. Cei trei autori vor beneficia de transport, cazare în orașul Iași timp de 30 de zile în perioada mai-iunie 2023, precum și de o sumă în valoare de 4.000 lei. Perioada de înscriere se desfășoară între 23 martie și 10 aprilie 2023. Cei care doresc să se înscrie trebuie să trimită un e-mail la adresa muzeul.literaturii@gmail.com, care să conțină un CV și o scurtă scrisoare de intenție în care să insereze și o descriere a proiectului de rezidență. Candidații din Ucraina trebuie să trimită materialele în limba engleză. Pe perioada rezidenței (mai-iunie 2023), beneficiarii vor avea obligația de a preda o poveste cu temă ecologică de minimum 3 pagini și de a participa la un atelier de scriere creativă sau storytelling pentru copii. Programul „Rezidențele Șotron” a fost creat în anul 2022 în vederea susținerii creației literare de către MNLR Iași și Asociația ACVO. Primii trei beneficiari au fost scriitoarele Veronica Niculescu (România), Slava Svitova și Mia Marchenko (Ucraina), iar de prezența acestora la Iași s-au bucurat zeci de copii din medii defavorizate, susținuți în dezvoltarea personală de către ACVO. Asociația ACVO a fost înființată de către compania ApaVital la începutul anului 2018 pentru a da viață proiectelor sale de responsabilitate socială și de implicare în comunitate. Câteva dintre temele importante din agenda asociației sunt dezvoltarea urbană, protecția sustenabilă a mediului, spiritul civic și spiritul de colaborare între oameni, evoluția personală și autocunoașterea. Am descoperit, în desele întâlniri pe care le-am avut cu elevii, că aceștia sunt din ce în ce mai atrași de literatura contemporană, se regăsesc în scrierile autorilor din zilele noastre, se identifică și rezonează cu personajele simpatice create de aceștia mai degrabă decât cu personajele clasice, atât de iubite de generațiile noastre. Aceasta este literatura cu ajutorul căreia cei mici pot fi atrași către citit, iar noi, care donăm școlilor mii de cărți noi în fiecare an, am considerat că trebuie să facem posibile aceste rezidențe, pe de o parte pentru a sprijini creația contemporană, pe de altă parte pentru a oferi unor copii din medii defavorizate bucuria întâlnirii cu autori de carte. – dr.ing.Mihail Doruș, Președintele Asociației ACVO Rezultatele selecției apelului de înscriere în cadrul programului „Rezidențele Șotron” vor fi anunțate în data de 13 aprilie 2023, pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.   Şotron residencies, second edition: 3 creative scholarships for authors from Romania and Ukraine The National Museum of Romanian Literature Iași and the ACVO Association launches the call for applications for the “Rezidențele Șotron” (Sotron Residencies) programme, which supports contemporary creation in the field of children’s books. This year, the project consists of awarding two creative scholarships to one Ukrainian author and one Romanian author who have published at least one children’s book. In 2023, at the second edition of the residencies, two Romanian authors and one Ukrainian author who have published at least one children’s book will benefit from the creative scholarships. The scholarships cover transport and accommodation in the city of Iasi for 30 days in May and June 2023, as well as provide the amount of 4000 lei for expenses. The application period is 23 March – 10 April 2023. Those wishing to apply must send an e-mail to the address muzeul.literaturii@gmail.com, containing a CV and a short letter of intent with a description of the project for the residency. The candidates from Ukraine must submit the materials in the English language. During the residency (May-June 2023), beneficiaries will be required to hand in a story with an ecological theme of at least 3 pages and to participate in a creative writing or storytelling workshop for children. The “Șotron Residencies” programme was created by MNLR Iasi and ACVO Association in 2022 to support literary creation. The first three beneficiaries were writers Veronica Niculescu (Romania), Slava Svitova and Mia Marchenko (Ukraine), and their presence in Iasi was enjoyed by dozens of children from disadvantaged backgrounds, supported in their personal development by ACVO. The ACVO Association was established by Apa Vital company in early 2018 to implement its social responsibility and community involvement projects. Some of the important themes on the association’s agenda are urban development, sustainable environmental protection, civic spirit and spirit of cooperation between people, personal development and self-discovery. I have found, in the many meetings I have had with students, that they are increasingly drawn to contemporary literature, they find themselves in the writings of today’s authors, they identify and resonate with the sympathetic characters the authors create rather than the classic characters so beloved by our generations. This is the literature that can attract young children to reading, and we, who donate thousands of new books to schools every year, felt that we had to make these residencies possible, on the one hand to support contemporary creation, and on the other hand to give children from disadvantaged backgrounds the joy of meeting book authors. – Dr.Eng.Mihail Doruș, President of ACVO Association The results of the selection of the call for applications for the “Șotron Residencies” programme will be announced on 13 April 2023 on the website www.muzeulliteraturiiiasi.ro.   Резиденції Шотрон, видання друге: 3 творчі стипендії для авторів з Румунії та України Національний музей румунської літератури міста Ясси та Асоціація ACVO оголошують конкурс на участь у програмі „Rezidențele Șotron”, що підтримує сучасну творчість у сфері дитячої книги. У 2023 році, під час другого випуску резиденцій, творчі гранти отримають два румунські та один український автори, що опублікували принаймні одну книгу для дітей. Троє авторів отримають проїзд, проживання в місті Ясси протягом 30 днів у період з травня по червень 2023 року, а також суму в 4000 лей. Період подачі заявок триває з 23 березня до 10 квітня 2023 року. Бажаючі подати заявку повинні надіслати на електронну адресу muzeul.literaturii@gmail.com резюме та короткий мотиваційний лист, у якому також додати опис проекту для резиденції. Кандидати з України мають подавати матеріали англійською мовою. Протягом періоду проживання (травень-червень 2023 р.) учасники матимуть обов’язок створити історію на екологічну тему обсягом щонайменше 3 сторінки та взяти участь у майстер-класі з творчого письма чи оповідання для дітей. Програма „Rezidențele Șotron” («Резиденції Шотрон») була створена у 2022 році з метою підтримки літературної творчості Національним музеєм румунської літератури міста Ясси та Асоціацією ACVO. Першими трьома учасниками були письменниці Вероніка Нікулеску (Румунія), Слава Світова та Мія Марченко (Україна), а їхнє перебування в Яссах принесло радість десяткам дітей з неблагополучних сімей, яких ACVO підтримав у їх особистому розвитку. Асоціація ACVO була створена компанією ApaVital на початку 2018 року, з метою дати життя своїм проектам соціальної відповідальності та залучення громади. Одними з важливих тем порядку денного асоціації є розвиток міст, стійкий захист навколишнього середовища, громадянський дух і дух співпраці між людьми, розвиток особистості та самопізнання. Результати відбору заявок на участь у програмі „Rezidențele Șotron” будуть оголошені 13 квітня 2023 року на веб-сайті www.muzeulliteraturiiiasi.ro .