1. Events
  2. Fir intors

Views Navigation

Event Views Navigation

Today

Giurgeni: Invitaţie la un eveniment organizat de Muzeul Naţional de Istorie a României

Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci Giurgeni, Ialomița

În contextul proiectului cultural „Oraşul de Floci – Redescoperirea unui meşteşug într-un oraş medieval dispărut”, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Ialomiţa, Muzeul Judeţean Ialomiţa (Slobozia) şi Institutul Naţional al Monumentelor Istorice vor desfăşura în perioada 12–16 august 2008, o serie de programe dedicate copiilor în cadrul sitului arheologic de la Oraşul de Floci. Activităţile, reunite sub genericul „Fir întors”, sunt organizate cu scopul de a determina participarea activă a comunităţilor locale la păstrarea şi promovarea adecvată a patrimoniului lor istorico-arheologic. Timp de trei zile (12–14 august) elevi din 8 unităţi şcolare ialomiţene (şcoli generale şi licee) aflate în  vecinătatea acestui sit arheologic prioritar vor învăţa – într-o manieră interactivă şi atractivă – despre felul în care îşi pot cunoaşte tradiţia şi cum pot contribui la valorificarea unui set de repere culturale (arheologice, istorice, tradiţii, obiceiuri etc.) definitoriu pentru spaţiul lor de rezidenţă. Programele vor cuprinde ateliere de arheologie experimentală şi de prelucrare a lânii (meşteşug emblematic legat de tradiţiile consacrate ale zonei), cât şi module educaţionale pentru copii referitoare la protejarea patrimoniului arheologic şi valorificarea acestuia. La finalul acestei perioade, sâmbătă 16 august 2008 începând cu ora 1300, va fi vernisată o micro-expoziţie şi vor fi prezentate public site-ul web al proiectului, un micro-film documentar referitor la zestrea culturală a oraşului medieval dispărut de la Târgul de Floci, precum şi o aplicaţie multi-media ce propune soluţii de reconstituire a unora din edificiile arheologice descoperite aici în urma săpăturilor arheologice. Toate activităţile se vor desfăşura în cadrul sitului arheologic, situat de-a lungul drumului naţionale DN2A / E60 (Bucureşti – Slobozia – Constanţa), în dreptul km 104–105, precum şi la şcoala generală din comuna Giurgeni. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să contactaţi: Muzeul Naţional de Istorie a României, Secţiile de Arheologie Preventivă şi Arheologie Tel. / fax 021 311 33 56, 021 315 82 07 – interior 1059 Muzeul Judeţean Ialomiţa Tel. / fax 0243 230 054, persoană de contact – dr. Gheorghe Matei