Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad și Academia Bârlădeană vă invită marți, 15 septembrie 2020, ora 11:00, la vernisajul expoziției „Comori din literatura universală”

15 septembrie, 2020 - 14 octombrie, 2020

Consiliul Județean Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad și Academia Bârlădeană vă invită marți, 15 septembrie 2020, ora 11:00, la vernisajul expoziției „Comori din literatura universală”, ce va avea loc la sediul muzeului din str. Republicii, nr. 235.
Marcând în mod simbolic diversitatea lingvistică și identitatea culturală a popoarelor lumii, prin intermediul culturii scrise, expoziția prezintă 200 de cărți și publicații tipărite în limbi străine: engleză, franceză, germană, belgiană, italiană, spaniolă, greacă, rusă, sârbă, suedeză, estonă, poloneză și maghiară. Astfel, vor putea fi admirate scrieri românești în versuri și proză, traduse în mai multe limbi europene, ale unor scriitori recunoscuți la nivel internațional, promotori ai culturii românești și străine, cum ar fi Mihai Eminescu și al său poem „Luceafărul” tipărit într-o versiune trilingvă și volumul de „Poezii” publicat într-o ediție bilingvă, Lucian Blaga cu volumul „Poezii” tradus din română în sârbă sau Zaharia Stancu cu opera „Ce mult te-am iubit” în estonă și germană, „Uruma” în suedeză și „Costandina” în italiană.
Cel mai vechi exemplar din cadrul expoziției, care va încânta privirile publicului prezent, este un volum cu valoare bibliofilă, cu titlul „Satyre du prince Cantemir” al scriitorului de origine română Antioh Cantemir, tradus din rusă în limba franceză, în anul 1750. De asemenea, vor fi expuse traduceri în limba română ale operelor celebre din literatura universală și amintim de piesa de teatru „Iulius Cezar”, scrisă de William Shakespeare – cel mai mare scriitor al literaturii engleze –, opera „Andromaca” ce îi aparține dramaturgului francez Jean Racine, romanul „Thais” a lui Anatole France și multe altele. Pe lângă acestea, vor fi prezentate publicului iubitor de literatură, exemplare traduse în limba noastră din opera lirică universală, de regretatul scriitor C.D. Zeletin, președintele de onoare al Academiei Bârlădeane. De exemplu, din italiană, volumul de „Poezii” a lui Michelangelo Buonarrotti și din franceză „Florile Răului”, semnat Charles Baudelaire. Volumele expuse fac parte din patrimoniul Muzeului „Vasile Pârvan”, în special din colecția scriitorului George Ivașcu dar și din cadrul Academiei Bârlădene.
Mai mult decât atât, proiectul expozițional aduce în atenția publicului bârlădean portretele celor mai cunoscuți scriitori din toată lumea, care au adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea literaturii universale.
Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară și distanțare socială. Accesul publicului este gratuit!
Expoziția se adresează tuturor categoriilor de vârstă și va putea fi vizitată în intervalul 15 septembrie – 14 octombrie 2020.
Organizator: bibliotecar Valentina Fornea, Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad

Details

Start:
15 septembrie, 2020
End:
14 octombrie, 2020
Event Category:

Organizer

Muzeul „Vasile Pârvan” – Bârlad
View Organizer Website

Venue

Muzeul „Vasile Pârvan” – Bârlad
Str. Vasile Pârvan nr. 1
Bârlad, Vaslui 731050 Romania
+ Google Map
View Venue Website