Târgu-Mureș: Sărbătorile de iarnă la muzeu

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ LA MUZEU

afis_craciun2011

Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș, va fi, de marți, 6 decembrie 2011, gazda celei de-a III-a ediții a evenimentului „Sărbătorile de iarnă la muzeu”.

Moș Nicolae, Royal Party S.R.L., Florăria Tulipa (strada Horea nr. 7), Asociația umanitară „Pentru un zâmbet de copil”, Asociația Organizatorilor de Evenimente din Transilvania, artista Deák Réka, Fundația Tálentum s-au întrecut să introducă vizitatorii în magia sărbătorilor de iarnă. Aceștia vor putea admira o expoziție de… cadouri de Crăciun (aranjamente florale, tablouri din plante uscate, lumânări, jucării), precum și o expoziție de … brazi de Crăciun, împodobiți de copii și elevi de la Colegiul Național Unirea din Târgu-Mureș, de la Liceul de Artă din Târgu-Mureș și de la Școala Generală nr. 7 din Târgu-Mureș.

ateliere_craciun2011

ateliere_craciun-mures2011A

Pentru copii și elevi, au fost pregătite următoarele ateliere de creație:

– atelier de confecționat decorațiuni de Crăciun (clopoței, îngerași, globuri, coronițe, ceasuri, felicitări, figurine de Crăciun);

– atelier de decorat măști;

– atelier de confecționat tablouri prin tehnica decoupage-ului;

– atelier de confecționat marionete pentru teatrul de păpuși.

Vă așteptăm marți, 6 decembrie 2011, la ora 14, la vernisajul expoziției, la sediul muzeului din Târgu-Mureș, strada Horea nr. 24.

Expoziția va fi deschisă în perioada 6-18 decembrie 2011, conform programului de vizitare al muzeului.

Daniela Botoș

șef de secție

By |2011-12-06T12:04:27+00:00decembrie 6th, 2011|expoziţii, Muzee, Târgu Mureş|0 Comments

About the Author:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.